Toate definitiile

NEVÁSTĂ, neveste, s. f. Femeie măritată; spec. soție; p. gener. (pop.) femeie. – Din sl. nevĕsta „mireasă”.

NEVĂSTÚICĂ, nevăstuici, s. f. 1. (Reg.) Nevestică. 2. Mic animal mamifer carnivor, cu corpul lung, suplu și subțire, acoperit cu blană moale, deasă, roșcată vara și albicioasă iarna, cu picioarele scurte și cu botul ascuțit (Mustela nivalis). – Nevastă + suf. -uică.

NEVĂTĂMÁT, -Ă, nevătămați, -te, adj. Care nu este lovit sau rănit, fără nici o vătămătură; neatins, întreg, teafăr. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Fără nici o lovitură sau stricăciune; intact. – Ne- + vătămat.

NEVĂZÚT¹ s. n. (În loc. adv.) Pe nevăzute = fără a vedea, fără a controla. – Ne- + văzut.

NEVĂZÚT², -Ă, nevăzuți, -te, adj. Care nu se vede sau nu se poate vedea, invizibil; p. ext. care nu se poate aprecia, constata, sesiza. ◊ Expr. A se face nevăzut = a pleca brusc, a dispărea. ♦ (Rar) Care nu este băgat în seamă, observat, luat în considerație. – Ne- + văzut.

NEVẤRSTNIC, -Ă, nevârstnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care este încă la vârsta copilăriei; care nu a ajuns încă matur; (foarte) tânăr; mic. – Ne- + vârstnic.

NEVEDÍ vb. IV v. năvădi.

NEVERTEBRÁT, -Ă, nevertebrați, -te, adj., s. m. și f. (Animal) caracterizat prin lipsa coloanei vertebrale și a unui schelet osos intern. – Ne- + vertebrat (după fr. invertébré).

NEVESTÍCĂ, nevestici, s. f. Diminutiv al lui nevastă; nevăstuică. [Pl. și: nevestele] – Nevastă + suf. -ică.

NEVEȘTEJÍT, -Ă, neveștejiți, -te, adj. Care nu s-a veștejit; p. ext. (fig.) veșnic, etern. – Ne- + veștejit.

NEVIÁBIL, -Ă, neviabili, -e, adj. (Livr.) Care nu prezintă condițiile necesare pentru a dura, care nu se poate menține în viață. [Pr.: -vi-a-] – Ne- + viabil (după fr. non-viable).

NEVICIÁT, -Ă, neviciați, -te, adj. Care nu este viciat, poluat. ♦ Fig. Care nu este corupt, vicios. [Pr.: -ci-at] – Ne- + viciat.

NEVINDECÁBIL, -Ă, nevindecabili, -e, adj. (Despre boli) Incurabil. – Ne- + vindecabil.

NEVINDECÁT, -Ă, nevindecați, -te, adj. (Despre ființe) Care nu s-a vindecat de o boală, care este încă bolnav; (despre răni, tăieturi etc.) deschis, necicatrizat. – Ne- + vindecat.

NEVINOVÁT, -Ă, nevinovați, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care nu este vinovat, care nu are nici o vină; fără vină. 2. Care nu e atins de rău, care ignoră răul, care este incapabil de a comite un rău; curat la suflet; inocent, candid; p. ext. lipsit de experiență, de artificialitate și de prefăcătorie; naiv. ♦ Care denotă, exprimă inocență, candoare, naivitate. ♦ Care nu ascunde nimic rău; inofensiv. – Ne- + vinovat.

NEVINOVĂȚÍE, nevinovății, s. f. 1. Lipsă de vinovăție; calitatea celui nevinovat (1). 2. Inocență, candoare; naivitate. ◊ Loc. adv. Cu nevinovăție = în mod nevinovat (2), cu candoare; în mod naiv. – Ne- + vinovăție.

NEVÓD s. n. v. năvod.

NEVOIÁȘ, -Ă, nevoiași, -e, adj. 1. Care este lipsit de mijloace materiale, care nu are nici cele necesare traiului; sărman, sărac; p. ext. care duce o viață grea; necăjit, muncit, trudit, nenorocit. 2. (Pop.) Care este lipsit de vlagă, de putere, slab; incapabil de a face ceva (bun), becisnic, neputincios. [Pr.: -vo-iaș] – Nevoie + suf. -aș.

NEVÓIE, nevoi, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; trebuință, necesitate, cerință; spec. chestiune, situație, afacere a cărei rezolvare are caracter urgent, presant. ◊ Loc. adj. și adv. (Astăzi rar) De nevoie = (strict) necesar, trebuincios, util. ◊ Loc. adv. La nevoie = în caz de trebuință; când trebuie, când este necesar. ◊ Expr. De voie, de nevoie = vrând-nevrând, silit. A avea (sau a fi) nevoie de cineva (sau de ceva) = a(-i) fi necesar, trebuincios, util cineva (sau ceva). A avea (sau a fi) nevoie să... = a considera sau a fi necesar să... A-și face nevoile = a defeca (și a urina). (Pop. și fam.) Zor-nevoie = cu orice preț, neapărat. ♦ (Înv.; la pl.) Treburi, afaceri. ◊ Expr. A-și căuta de nevoi = a se îngriji de propriile sale interese și obligații, fără a se amesteca în lucruri care nu-i privesc; a-și vedea de treabă. 2. Stare de sărăcie, de lipsă, de mizerie în care se află cineva; stare de jena financiară. ♦ (Pop.) Epitet dat unui om sărac, neajutorat sau care nu știe să se descurce; sărăcie. 3. Ceea ce provoacă cuiva o suferință materială sau morală, un necaz, o nenorocire; (la pl.) greutăți, încercări, vicisitudini pe care le are de suportat cineva. ◊ Loc. adj. (Pop.) De nevoie = care provoacă neplăceri, necazuri; dificil, buclucaș. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa) din nevoie sau a scăpa (ori a se ridica) deasupra nevoii = a scăpa de griji, de necazuri, de sărăcie. A fi mâncat de nevoi = a suferi multe necazuri, lipsuri. (Pop.) A fi de nevoie sau a face cuiva nevoie = a pricinui cuiva necazuri. La (vreme de) nevoie = în împrejurări grele; la necaz.. În nevoie (de ceva) = lipsit (de ceva); în lipsă, în suferință. ♦ Primejdie, pericol. ◊ Expr. Cu vai-nevoie = cu mare greutate. 4. (Înv.) Constrângere. ◊ Loc. adv. (Curent) De nevoie = fără voie, constrâns, silit (de împrejurări). (Înv.) De (sau din) nevoia cuiva (sau a ceva) = din cauza... 5. (Pop.) Lucru, fapt ieșit din comun, care miră, uimește; ciudățenie, minunăție; drăcovenie, drăcie. ◊ Loc. adv. (Fam.) Nevoie mare = (exprimând ideea de superlativ) strașnic, grozav. ♦ (Fam., art.; în exclamații și imprecații) Dracul, naiba. [Pr.: -vo-ie] – Din sl. nevolja.

NEVOÍNȚĂ, nevoințe, s. f. (Înv.) 1. Necesitate, nevoie (1). 2. Greutate, dificultate. – Nevoi + suf. -ință.

NEVÓLNIC, -Ă, nevolnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) care este lipsit de putere fizică, de forță; (om) slab, neputincios; p. ext. (om) incapabil, neajutorat. 2. S. m. și f. (Înv.) Supus; iobag, șerb. – Din sl. nevolĩnŭ sau ne- + volnic.

NEVOLNICÍE s. f. (Pop.) Stare acelui nevolnic (1); lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, neputință (2); incapacitate. – Nevolnic + suf. -ie.

NEVRÁLGIC, -Ă, nevralgici, -ce, adj. Privitor la nevralgie, provocat de nevralgie. ◊ Expr. Punct sau centru nevralgic = a) parte a corpului în care este localizată o nevralgie; punct sensibil, dureros; b) parte dificilă, greu de rezolvat a unei situații, a unei discuții, a unei probleme; partea cea mai spinoasă (a unei probleme în discuție). – Din fr. névralgique.

NEVRALGÍE, nevralgii, s. f. Durere (acută) localizată pe traiectul unui nerv. – Din fr. névralgie.

NEVRECTOMÍE, nevrectomii, s. f. Operație care constă din tăierea și îndepărtarea unui nerv bolnav sau a unei porțiuni bolnave dintr-un nerv. – Din fr. névrectomie.

NEVRÉDNIC, -Ă, nevrednici, -ce, adj. Care nu este vrednic, capabil de ceva; care nu merită ceva. – Ne- + vrednic.

NEVREDNICÍE s. f. Faptul de a fi nevrednic de ceva, de a nu merita ceva. – Nevrednic + suf. -ie.

NEVRICÁ, nevricale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Criză de nervi sau de isterie. – Din ngr. nevriká.

NEVRICÓS, -OÁSĂ, nevricoși, -oase, adj. (Fam.) Nervos, iritabil; isteric. – Din ngr. nevricós.

NEVRÍTĂ, nevrite, s. f. Leziune inflamatorie sau degenerativă a unui nerv. – Din fr. névrite.