Toate definitiile

REEȘALONÁ, reeșalonez, vb. I. Tranz. A eșalona din nou o datorie (scadentă), stabilind un nou termen pentru plata ei. [Pr.: re-e-] – Re¹- + eșalona.

REEȘALONÁRE, reeșalonări, s. f. Acțiunea de a reeșalona. – V. reeșalona.

REEȘALONÁT, -Ă, reeșalonați, -te, adj. (Despre datorii, credite etc.). Care a fost eșalonat din nou, la noi termene. – V. reeșalona.

REEVALUÁ, reevaluez, vb. I. Tranz. A evalua din nou. [Pr.: re-e-va-lu-a] – Din fr. réévaluer.

REEVALUÁRE, reevaluări, s. f. Acțiunea de a reevalua și rezultatul ei. (În sintagma) Reevaluare valutară = creștere oficială a parității monedei naționale în raport cu o monedă străină (în general față de dolar) [Pr.: re-e-va-lu-a-] – V. reevalua.

REEXAMINÁ, reexaminez, vb. I. Tranz. A examina din nou pe cineva (când primul examen n-a fost concludent sau a fost negativ). ♦ A cerceta, a studia, a lua din nou în discuție o lucrare, o problemă etc. [Pr.: re-e-gza-] – Re¹- + examina.

REEXAMINÁRE, reexaminări, s. f. Acțiunea de a reexamina și rezultatul ei. [Pr.: re-e-] – V. reexamina.

REEXPEDIÁ, reexpediez, vb. I. Tranz. A trimite, a expedia din nou. [Pr.: re-ex-pe-di-a] – Din fr. réexpédier.

REEXPEDIÉRE, reexpedieri, s. f. Acțiunea de a reexpedia și rezultatul ei. [Pr.: re-ex-pe-] – V. reexpedia.

REEXPÓRT, reexporturi, s. n. Faptul de a reexporta; exportare a unor mărfuri importate (fără a le supune vreunei prelucrări). [Pr.: re-ex-] – Din reexporta (derivat regresiv).

REEXPORTÁ, reexpórt, vb. I. Tranz. A exporta mărfuri importate; a face un reexport. [Pr.: re-ex-] – Din fr. réexporter.

REEXPOZÍȚIE, reexpoziții, s. f. Secțiune a unei sonate, a unei fugi etc. care se repetă. [Pr.: re-ex-] – Din fr. réexposition.

REFÁCE, refác, vb. III. Tranz. 1. A face din nou ceva rău făcut sau în parte distrus; a repara; p. ext. a transforma, a modifica, a schimba. ♦ Refl. (Despre un țesut) A se regenera. 2. A aduce din nou în starea (de înflorire) în care a fost mai înainte; a reconstrui. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face din nou sănătos, a (se) întrema, a (se) însănătoși. – Re¹- + face (după fr. refaire).

REFÁCERE, refaceri, s. f. Acțiunea de a (se) reface și rezultatul ei. ♦ Operație prin care o unitate militară este retrasă în spatele liniei de luptă, pentru odihna trupelor și pentru completarea efectivelor și a armamentului. – V. reface.

REFÁCȚIE, refacții, s. f. 1. Reducere a taxelor vamale pentru mărfurile care au suferit de pe urma transportului pe mare, micsorându-și astfel valoarea. 2. (În sintagma) Refacția căii = înlocuirea elementelor componente ale unei căi ferate ca urmare a uzurii sau scăderii siguranței de funcționare. – Din fr. réfaction.

REFĂCÚT, -Ă, refăcuți, -te, adj. (Despre industrie, agricultură, economie etc.; p. ext. despre regiuni, țări etc.) Readus în starea bună de mai înainte; restabilit. ♦ (Despre o lucrare, o casă etc.) Executat din nou (sau în cea mai mare parte); reconstruit. ♦ Fig. (Despre oameni) însănătoșit, întremat, întărit. – V. reface.

REFÉC, refecuri, s. n. Cusătură cu ajutorul căreia se îmbină două bucăți de material textil, ale căror margini se îndoaie și se prind sub îndoitură, ca să nu se destrame; refecătură. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la refec sau (rar) a trage (cuiva) un refec = a mustra pe cineva cu asprime, a-l critica, a-i cere socoteală. – Cf. refeca.

REFECÁ, reféc, vb. I. Tranz. 1. A coase un refec. 2. A detașa cu ferăstrăul marginile teșite ale scândurilor brute, pentru a obține scânduri paralelipipedice. – Cf. lat. refricare.

REFECÁRE, refecări, s. f. Acțiunea de a refeca și rezultatul ei. – V. refeca.

REFECÁT, -Ă, refecați, -te, adj. Cusut cu refec. – V. refeca.

REFECĂTÚRĂ, refecături, s. f. (Pop.) Refec. – Refec + suf. -ătură.

REFECTÓR s. n. v. refectoriu.

REFECTÓRIU, refectorii, s. n. (Rar) Sală de mâncare într-un internat, într-o mănăstire etc. [Var.: refectór s. n.] – Din fr. réfectoire, lat. refectorium.

REFENEÁ, refenele, s. f. (înv.) Petrecere în comun; chef. – Din tc. refene.

REFERÁ vb. I v. referi.

REFERÁT, referate, s. n. Dare de seamă, scrisă sau orală, asupra unei cărți, a unei activități etc. ♦ Raport (de câteva rânduri) scris pe marginea unei cereri, a unui act etc. (în care se propune o soluție). – Din germ. Referat.

REFERENDÁR, referendari, s. m. 1. Demnitar la curtea franceză însărcinat cu prezentarea și urmărirea cererilor referitoare la titlurile de noblețe, la dispensele de vârstă etc. ♦ Mare referendar = membru al senatului în Imperiul Francez, care deținea sigiliul adunării. 2. (Înv.) Referent. – Din lat. referendarius, germ. Referendar, fr. référendaire.

REFERÍNȚĂ, referințe, s. f. l. Informație pe care o dă cineva cu privire la situația unei persoane. ♦ P. gener. Informație, lămurire, explicație. 2. Faptul de a raporta un lucru la altul sau o chestiune la alta. ♦ Sistem de referință = a) (Geom.) sistem de coordonate la care se raportează pozițiile figurilor geometrice; b) (Fiz.) grup format de sistemele de coordonate imobile unul față de altul, la care se raportează pozițiile corpurilor sau pozițiile în câmpurile de forță. ♦ (În loc. adj.) De referință = la care te poți referi (2); important. – Din germ. Referenz, fr. référence.

REFERITÓR, -OÁRE, referitori, -oare, adj. Care se referă la ceva sau la cineva; care privește ceva sau pe cineva. ◊ Loc. prep. Referitor la... = despre, în legătură cu..., privitor la... – Referi + suf. -tor.

REFIERBĂTÓR, refierbătoare, s. n. Schimbător de căldură tubular, pentru fierberea unui lichid cu ajutorul aburului. – Refierbe + suf. -ător