Toate definitiile
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec.
RĂBDÁRE, răbdări, s. f. 1. Faptul de a răbda; capacitate firească de a suporta greutăți și neplăceri fizice sau morale; putere de a aștepta în liniște desfășurarea anumitor evenimente. ◊ Expr. A(-și) pierde răbdarea sau a-și ieși din răbdare (ori din răbdări) = a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. A scoate (pe cineva) din răbdare (sau din răbdări) = a supăra, a enerva, a indispune (pe cineva) peste măsură. (Glumeț). A mânca (sau a se hrăni cu) răbdări prăjite = a răbda de foame. Răbdare și tutun, se spune cuiva care are de așteptat mult. ♦ (Cu valoare de imperativ) Așteaptă! 2. (Rar; la pl.) Suferințe, lipsuri. 3. Perseverență, tenacitate, stăruință. – V. răbda.
RĂBDĂTÓR, -OÁRE, răbdători, -oare, adj. 1. Care suportă cu tărie (și fără împotrivire) neplăceri fizice sau morale. ♦ (Despre lucruri) Rezistent, durabil. 2. Perseverent, stăruitor, tenace. – Răbda + suf. -ător.
RĂBEGÍT, -Ă adj. v. rebegit.
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi.
RĂBLĂGÍT, -Ă adj. v. rablagit.
RĂBLĂRÍT, -Ă, răblăriți, -te, adj. (Fam.) Uzat, vechi. – Din rablă.
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj.
RĂBOJÍRE, răbojiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a răboji și rezultatul ei. – V. răboji.
RĂBUFNEÁLĂ, răbufneli, s. f. Răbufnire. ♦ Suflu puternic; izbucnire. – Răbufni + suf. -eală.
RĂBUFNÍ, răbufnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce prin izbire sau prin cădere un zgomot surd și puternic; a (se) trânti, a (se) izbi producând un zgomot înfundat. ♦ Intranz. (Despre zgomote) A răsuna puternic. 2. Intranz. A izbucni cu putere; a țâșni, a năvăli. ♦ Tranz. A da drumul la..., a împrăștia. ♦ A năpădi. 3. Intranz. A-și exprima pe neașteptate și în mod violent nemulțumirea, după ce tăcuse mult timp. – Din răzbufni (înv. „a răbufni” < răz- + bufni).
RĂBUFNITÚRĂ, răbufnituri, s. f. (Rar) Zgomot surd și puternic; răbufnire. – Răbufni + suf. -tură.
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”.
RĂBUIÁLĂ, răbuieli, s. f. (Reg.) 1. Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. 2. Unsoare preparată din păcură, cu care se ung unele obiecte de piele ca să se înmoaie. [Pr.: -bu-ia-] – Răbui + suf. -eală.
RĂBUÍRE, răbuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. – V. răbui.
RĂBUÍT, -Ă, răbuiți, -te, adj. (Reg.) Uns, dat cu răbuială (2). – V. răbui.
RĂBÚȘ s. n. v. răboj.
RĂCÁR, răcari, s. m. (Rar) Bărbat care prinde sau vinde raci. – Rac + suf. -ar.
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”.
RĂCĂDUÍRE, răcăduiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răcădui și rezultatul ei. – V. răcădui.
RĂCĂNÉL, răcănei, s. m. (Zool.; reg.) Brotăcel. – Răcăni + suf. -el.
RĂCĂNÍ, pers. 3 răcănește, vb. IV. Intranz. A orăcăi. – Rac + suf. -ăni.
RĂCEÁLĂ, răceli, s. f. 1. Temperatură scăzută; frig. ♦ Senzație de frig. 2. Fig. Lipsă de afecțiune, nepăsare, indiferență. 3. Nume generic dat unor boli contagioase localizate pe căile respiratorii superioare, manifestate prin guturai, traheită, bronșită, tuse cu expectorație, febră etc. – Răci + suf. -eală.
RĂSFIRÁT, -Ă, răsfirați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Cu firele depărtate unele de altele (fără să fie încâlcite); rărit. 2. (Despre părți care compun un întreg) Depărtat unul de altul, așezat la distanță; (despre un întreg) ale cărui elemente componente sunt depărtate unul de altul; întins pe o suprafață mare. 3. Lipsit de consistență, împrăștiat, risipit, difuz. ♦ Fig. Nestatornic. [Var.: resfirát, -ă adj.] – V. răsfira.
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Răs- + foaie.
RĂSFOIÁLĂ, răsfoieli, s. f. Faptul de a răsfoi; răsfoire, frunzăreală. – Răsfoi + suf. -eală.
RĂSFOÍT s. n. Faptul de a răsfoi; răsfoire, răsfoială, frunzăreală. – V. răsfoi.
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta. II. Tranz. și refl. (despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Răs- + frânge.
RĂSFRẤNGERE, răsfrângeri, s. f. Acțiunea de a (se) răsfrânge și rezultatul ei. – V. răsfrânge.
RĂSFÚG s. m. 1. (Și în sintagma răsfug alb) Boală contagioasă a oilor și a caprelor, care se manifestă prin încetarea secreției lactate; agalactie. 2. Antrax. 3. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu rămurele subțiri, verzi și aproape lipite de frunze și cu flori galbene, întrebuințată în medicina populară ca medicament împotriva răsfugului (1) (Chondrilla juncea). – Et. nec.