Toate definitiile

REFIÉRBE, refiérb, vb. III. Tranz. A fierbe ceva din nou. – Re¹- + fierbe.

REFLÉCT, reflecte, s. n. (înv.) Reflex. – Din fr. reflet (după reflecta).

REFLECTÁ, (1, 2) pers. 3 refléctă, (3) pers. 1 reflectez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) răsfrânge direcția de propagare a luminii, a razelor de lumină, a undelor etc. la suprafața de separație a două medii diferite; a determina sau a suferi o reflexie (1). 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) oglindi. 3. Intranz. A gândi profund; a cugeta, a medita la... – Din fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren.

REFLECTÁNT, -Ă, reflectanți, -te, adj. (Despre corpuri) A cărui suprafață reflectă (bine) lumina, sunetele etc.; reflectorizant. – Reflecta + suf. -ant.

REFLECTĂTÓR, -OÁRE, reflectători, -oare, adj. Care se referă la reflexie. – Reflecta + suf. -ător.

REFLECTIVITÁTE s. f. (Biol.) Însușire a țesuturilor vii de a provoca răspunsuri reflexe. – Din fr. reflectivité, engl. reflectivity.

REFLECTOMÉTRU, reflectometre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru determinarea puterii reflectătoare sau a calității luciului suprafeței corpurilor, prin comparare cu suprafața unui corp de referință. – Din fr. réflectomètre, germ. Reflektometer.

REFLECTÓR, reflectoare, s. n. 1. Parte a unui dispozitiv de iluminat sau a unui proiector care, folosind fenomenul reflexiei regulate sau difuze, dirijează fluxul luminos al unei surse de lumină pe o anumită direcție sau într-o anumită zonă mai întinsă; p. ext. aparat înzestrat cu un asemenea dispozitiv. ♦ Oglindă concavă care reflectă lumina într-o direcție voită; p. ext. proiector. 2. (Astron.) Telescop al cărui obiectiv este construit dintr-o oglindă concavă. 3. (Elt.) Element component al unor antene în scopul măririi directivității lor. – Din fr. réflecteur.

REFLECTORIZÁ, pers. 3 reflectorizează, vb. I. Tranz. A răsfrânge puternic orice fascicul de lumină. – Din engl. reflectorize.

REFLECTORIZÁNT, -Ă, reflectorizanți, -te, adj. Reflectant. ♦ Placă reflectorizantă = strat alcătuit din numeroase bile mici de sticlă, înglobate într-un material plastic transparent și colorat, care reflectă bine lumina incidentă, îndeosebi aceea care vine normal, și care se utilizează în semnalizarea rutieră. – Reflector + suf. -izant.

REEDUCÁ, reedúc, vb. I. Tranz. A îndrepta educația (greșită) a cuiva; a da cuiva o nouă educație. ♦ A deprinde un infirm să se folosească din nou de acea parte a corpului sau de acea facultate psihică ce a suferit un traumatism sau un accident. ♦ A deprinde un infirm cu o nouă meserie (adecvată situației sale). – Din fr. rééduquer.

RĂCHITÁN, răchitani, s. m. Numele a două plante cu flori roșii-purpurii așezate la vârful tulpinilor și al ramurilor, la una în spice mari și dese (Lythrum salicaria), la cealaltă în spice lungi și subțiri (Lythrum virgatum). – Răchită + suf. -an.

RĂCHITÁR, răchitari, s. m. Fluture de noapte de culoare brumărie, a cărui larvă se dezvoltă în tulpina pomilor, găurindu-le lemnul (Cossus cossus). – Răchită + suf. -ar.

RĂCHÍTĂ, răchite, s. f. Nume dat mai multor specii de salcie cu frunze înguste și lunguiețe, cu ramuri subțiri și elastice, folosite ca material de împletit (Salix). [Pl. și: răchiți] – Din bg., scr. rakita.

RĂCHITÍȘ, răchitișuri, s. n. Tufăriș natural sau plantație de răchită; desiș de răchite. – Răchită + suf. -iș.

RĂCHIȚÍCĂ, răchițele, s. f. 1. Diminutiv al lui răchită. 2. (La pl.) Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina târâtoare, cu fructe roșii, acrișoare, comestibile (Oxycoccus quadripetalus). 3. Arbust cu flori mici, galbene și cu frunze ascuțite, acoperite pe o parte și pe alta cu solzi stelați care le dau un aspect argintiu (Elaeagnus angustifolia). – Răchită + suf. -ică.

RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece.

RĂCÍLĂ, răcile, s. f. Unealtă cu care se prind racii (1). – Din scr. račilo.

RĂCÍRE, răciri, s. f. Acțiunea de a (se) răci și rezultatul ei. – V. răci.

RĂCÍT¹ s. n. Faptul de a (se) răci. – V. răci.

RĂCÍT², -Ă, răciți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) rece. 2. Bolnav de răceală (3). – V. răci.

RĂCITÓR, -OÁRE, răcitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care ajută la menținerea unei temperaturi scăzute, care răcește (1). 2. S. n. Instalație folosită pentru răcirea sau menținerea unei temperaturi scăzute față de cea a mediului ambiant a unui material, a unei substanțe sau a unui spațiu închis, cu ajutorul unui agent refrigerent ca gheață, lichid volatil, aer sau apă rece etc.; dulap cu pereți dubli, în care se menține o temperatură joasă prin introducerea de gheață și care se folosește pentru păstrarea la rece a alimentelor sau pentru răcirea băuturilor. – Răci + suf. -tor.

RĂCITÚRĂ, răcituri, s. f. (Mai ales la pl.) Piftie (1). – Răci + suf. -tură.

RĂCNÍRE, răcniri, s. f. (Rar) Răcnet (2). – V. răcni.

RĂCOÁRE, (3) răcori, s. f. 1. Temperatură ușor scăzută, frig moderat; răcoreală. ◊ Loc. adv. (De) la răcoare = (de) la un loc umbrit, răcoros. Pe răcoare = pe vreme răcoroasă, când nu este încă foarte cald. ◊ Expr. (Fam.) La răcoare = la închisoare. 2. Senzație de răceală pe care o produc unele obiecte la atingere. 3. (De obicei la pl.) Senzație de frig provocată de o stare patologică sau emotivă; fior. ◊ Expr. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile) = a speria tare, a îngrozi pe cineva. – Din rece.

RĂCOÍNĂ s. f. v. răcovină.

RĂCOREÁLĂ, răcoreli, s. f. Faptul de a (se) răcori; răcoare, (concr.) boare, adiere răcoroasă. – Răcori + suf. -eală.

RĂCORÍT, -Ă, răcoriți, -te, adj. 1. (Rar) Răcoros. 2. (Despre oameni) Care și-a potolit setea; căruia nu-i mai este cald. 3. Fig. Calmat, potolit; răzbunat. – V. răcori.

RĂCORITÓR, -OÁRE, răcoritori, -oare, adj. Care are o temperatură scăzută, care răcorește; răcoros. ♦ (Substantivat, f.) Băutură care astâmpără setea, care răcorește. – Răcori + suf. -tor.

RĂCORÓS, -OÁSĂ, răcoroși, -oase, adj. Care are o temperatură ușor scăzută; care aduce răcoare; răcoritor. ♦ Fig. Înviorător, proaspăt, tânăr, fraged. – Răcoare + suf. -os.