Toate definitiile
REDRESÓR, -OÁRE, redresori, -oare, s. n., adj. I. S. n. 1. Aparat sau dispozitiv cu ajutorul căruia se obține, dintr-un curent electric alternativ, un curent electric continuu. 2. Lentilă, sistem de lentile sau de prisme, folosite pentru a îndrepta imaginea răsturnată dată de obiectivul unui instrument optic. 3. Dispozitiv care readuce în direcția inițială un curent de fluid abătut de un obstacol oarecare. II. Adj. Care redresează. – Din fr. redresseur.
REDUCĂTÓR, reducători, s. m. Substanță care, într-o reacție de oxido-reducere, pierde electroni, oxidându-se. – Reduce + suf. -ător.
REDÚCE, redúc, vb. III. Tranz. 1. A micșora, a scădea, a diminua (ca proporții, cantitate, intensitate). ♦ Spec. A micșora dimensiunile unei hărți, ale unei piese etc., păstrând aceleași proporții între elementele componente; a reproduce la dimensiuni mai mici. ♦ (Mat.; în expr.) A reduce o fracție = a suprima factorii comuni de la numitorul și de la numărătorul unei fracții. 2. A restrânge, a limita, a mărgini. ◊ Expr. A reduce pe cineva la tăcere = a face pe cineva să nu mai spună nimic. ♦ A aduce pe cineva într-o stare de inferioritate, într-o situație mai proastă (în raport cu cea pe care a avut-o). 3. A scoate oxigenul dintr-o combinație cu ajutorul unui agent chimic. 4. (Înv.) A cuceri, a subjuga, a cotropi. [Perf. s. redusei, part. redus] – Din lat. reducere, fr. réduire.
REDÚCERE, reduceri, s. f. 1. Acțiunea de a reduce și rezultatul ei. ♦ Micșorare, scădere, diminuare. 2. (Med.) Metodă ortopedică prin care oasele luxate sau fracturate sunt puse la loc; reducție. 3. Operație logică care constă în probarea validității modurilor silogistice, pornind de la considerentul că numai modurile primei figuri silogistice sunt valide, urmând ca validitatea celorlalte moduri să fie probată. ◊ Reducere la absurd = demonstrare a adevărului unei teze prin arătarea faptului că teza contrară este falsă. – V. reduce.
RÁȚĂ, rațe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări domestice și sălbatice, înotătoare, cu ciocul lat și turtit, cu trunchiul scurt și îndesat, și cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas). ◊ Rață sălbatică = strămoșul celor mai multe rațe domestice, foarte asemănătoare cu acestea și apreciată pentru carnea ei gustoasă (Anas platyrhynchos). Rață domestică = denumire dată multiplelor varietăți provenite prin domesticirea raței sălbatice și deosebite între ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitățile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se mișca, a umbla) ca o rață = (a merge etc.) cu mersul legănat, greoi. 2. Urinal. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Cf. alb. rosë, scr. raca.
REDUCTÍBIL, -Ă, reductibili, -e, adj. Care se poate reduce, care poate fi simplificat. – Din fr. réductible.
REDUCTIBILITÁTE, reductibilități, s. f. Însușirea de a fi reductibil. – Din fr. réductibilité.
RÁȚCĂ, rațce, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Oaie) din rasa țurcană, cu coarnele răsucite în formă de tirbușon, orientate lateral și înapoi. 2. S. f. Lână neomogenă, de calitate inferioară, produsă de aceste oi. – Din scr., magh. racka.
REDUCTÓR, -OÁRE, reductori, -oare, adj. 1. (Despre aparate sau mecanisme: și substantivat, n.) Care reduce sau micșorează o viteză, o presiune etc. 2. (Despre substanțe chimice; și substantivat, m.) Care reduce un oxid. – Din fr. réducteur.
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner).
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare.
RAȚIONÁBIL, -Ă, raționabili, -e, adj. Care are o judecată sau o comportare rațională. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. rationabilis.
REDÚCȚIE, reducții, s. f. 1. Faptul de a reduce. ♦ (Concr.) Copie în mic a unui obiect. ♦ (Concr.) Piesă de legătură între tuburi sau țevi cu diametre diferite. 2. (Med.) Reducere (2). 3. (Jur.; în forma reducțiune) Restrângere prin hotărâre judecătorească, după moartea unei persoane, a liberalităților făcute de ea prin încălcarea drepturilor unor moștenitori. [Var.: reducțiúne s. f.] – Din fr. réduction, lat. reductio, -onis.
REDUCȚIONÁL, -Ă, reducționali, -e, adj. De reducție. ◊ Diviziune reducțională = meioză. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. réductionnel.
REDUCȚIONÍSM s. n. Modalitate de explicare sau interpretare a unor fenomene, structuri sau valori complexe ale realității sau ale cunoașterii, prin reducerea lor la concepte, structuri, legi sau configurații mai simple. ♦ Simplificare excesivă. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. reductionism.
REDUCȚIÚNE s. f. v. reducție.
RAȚIONÁL, -Ă, raționali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile și cerințele rațiunii; care poate fi conceput cu ajutorul rațiunii. ♦ (În filozofia raționalistă) Izvorât sau dedus din rațiune, considerat ca independent de experiență și anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpănit, chibzuit, cu judecată, cu rațiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecată, cu măsură, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; în sintagmele) Număr rațional = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele întregi și fracționare, pozitive și negative, precum și numărul zero, și care pot fi exprimate printr-un raport între două numere întregi. Expresie rațională = expresie algebrică care nu conține extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; în sintagma) Mecanică rațională = mecanică teoretică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis.
REDUPLICÁ, redúplic, vb. I. Tranz. A dubla. ♦ (Fon.) A repeta unul sau mai multe foneme din rădăcina unui cuvânt, pentru a da cuvântului altă valoare morfologică sau stilistică sau pentru a forma un cuvânt nou. – Din lat. reduplicare.
REDUPLICÁRE, reduplicări, s. f. Acțiunea de a reduplica și rezultatul ei; reduplicație. – V. reduplica.
REDUPLICATÍV, -Ă, reduplicativi, -e, adj. Privitor la o reduplicare, rezultat în urma unei reduplicări. – Din fr. réduplicatif.
REDUPLICÁȚIE, reduplicații, s. f. Reduplicare. – Din fr. réduplication, lat. reduplicatio.
REECHILIBRÁ, reechilibrez, vb. I. Tranz. și refl. A readuce sau a reveni la starea de echilibru. – Re1- + echilibra.
REECHILIBRÁRE, reechilibrări, s. f. Acțiunea de a (se) reechilibra și rezultatul ei; revenire la starea de echilibru. – V. reechilibra.
REEDITÁ, reeditez, vb. I. Tranz. 1. A publica într-o nouă ediție o lucrare, o operă etc.; a scoate o nouă ediție a operelor unui scriitor, a retipări. 2. Fig. A readuce în discuție, a pune din nou în circulație, a relua, a repeta o idee, o concepție etc. (greșită). [Pr.: re-e-] – Din fr. réediter.
REEDITÁRE, reeditări, s. f. Acțiunea de a reedita și rezultatul ei; retipărire. – V. reedita.
REDÍGE vb. III. v. redija.
RADIÁNT, -Ă, radianți, -te, adj. 1. (Despre energie) Care se răspândește prin radiații. 2. (Despre corpuri) Care emite radiații, lumină etc.; care radiază. [Pr.: -di-ant] – Din fr. radiant.
RADIÁNȚĂ, radianțe, s. f. Mărime fizică egală cu raportul dintre fluxul de lumină emis de suprafața unui corp și aria acestei suprafețe. [Pr.: -di-an-] – Din fr. radiance.
RADIÁT, -Ă, radiați, -te, adj. Radial. ♦ (Substantivat, n., la pl.) Animale nevertebrate având organele dispuse în formă de raze; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ♦ (Substantivat, n., la pl.) Grup de plante din familia compozeelor ale căror petale sunt așezate radial; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. [Pr.: -di-at] – V. radia1.
RADIATÍV, -Ă, radiativi, -e, adj. 1. Care ține de radiație, care se referă la radiație. 2. Însoțit de emisia unei radiații. 3. Care privește raportul dintre cantitatea de căldură primită și cea cedată de pământ într-o perioadă determinată. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiatif.