Toate definitiile

RADIATÓR, radiatoare, s. n. 1. Corp, aparat sau dispozitiv care emite radiații. ◊ Radiator electric= aparat electric de încălzire (în care căldura este transmisă prin radiații). 2. Corp de încălzire format din tuburi sau coloane tubulare prin care circulă aburii sau apa caldă, într-o instalație de încălzire centrală. 3. Dispozitiv care servește la răcirea apei în motoarele cu ardere internă. 4. Antenă de emisie reprezentând elementul activ al unui sistem de antene. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiateur, germ. Radiator.

RADIÁȚIE, radiații, s. f. Emisie de unde sonore, electromagnetice etc. sau de particule care se propagă sub formă de raze în toate direcțiile; ansamblul particulelor emise de un corp; radiere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiation.

RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal.

RADICALÍSM s. n. Preconizare și practicare a metodelor radicale în soluționarea unor probleme. – Din fr. radicalisme.

RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.

RADICALIZÁ, radicalizez, vb.I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren.

RADICALIZÁRE, radicalizări, s. f. Acțiunea de a (se) radicaliza și rezultatul ei. – V. radicaliza.

RADICÁNT, -Ă, radicanți, -te, adj. (Despre tulpini) Care are capacitatea de a emite rădăcini; (despre plante) agățător prin rădăcini suplimentare. – Din fr. radicant.

RADICÁȚIE s. f. Dispoziție a rădăcinilor unei plante. – Din fr. radication.

RADICÉLĂ, radicele, s. f. Rădăcină secundară care se dezvoltă pe rădăcina principală. – Din fr. radicelle.

RAȚIONALÍSM s. n. 1. Curent în teoria cunoașterii, care consideră rațiunea ca singurul izvor al cunoașterii autentice și certe. 2. Încredere în capacitatea rațiunii de a cunoaște realitatea. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationalisme.

RAȚIONALÍST, -Ă, raționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de raționalism, care este propriu sau caracteristic raționalismului. 2. S. m. și f. Adept al raționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliste.

RAȚIONALITÁTE s. f. Însușire a ceea ce este rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationalité.

RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'.

RAȚIONALIZÁRE, raționalizări, s. f. Acțiunea de a raționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza.

RAȚIONALIZÁT, -Ă, raționalizați, -te, adj. Supus unui consum dirijat după norme dinainte stabilite. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza.

RAȚIONÁRE², raționări, s. f. Acțiunea de a raționa² și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa.

RAȚIONÁT, -Ă, raționați, -te, adj. Raționalizat. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa².

RAVÁC s. n. 1. Must care se scurge de la sine din strugurii puși în teasc (fără presare); vin superior obținut din acest must; vin limpede, separat de drojdie, prin trecerea lui dintr-un butoi în altul; vin rămas neînghețat dintr-un butoi expus la temperaturi joase. ♦ Vin obținut din diverse fructe de munte. 2. Miere curată care se scurge din fagurii expuși la soare. – Din tc. ravak.

RAVÁGIU, ravagii, s. n. (Mai ales la pl.) Pagubă, distrugere, pustiire cauzată de o furtună, o inundație, o boală etc. – Din fr. ravage.

RAVINÁRE s. f. (Geol.) Proces de formare a ravenelor. – Cf. fr. ravinement.

RAZACHÍE s. f. Varietate de viță de vie care dă struguri cu boabe mari, lunguiețe și foarte cărnoase. – Din tc. razakı, ngr. razakí.

RAZÁNȚĂ, razanțe, s. f. Proprietate a traiectoriei descrise de un proiectil aruncat de o gură de foc de a avea curbură mică. ♦ Distanța până la care o traiectorie se păstrează paralel și la mică înălțime față de pământ. – Din fr. rasance, germ. Rasanz.

RÁZĂ, raze, s. f. 1. Linie dreaptă după care se propagă lumina; traiectorie luminoasă. ♦ Zonă luminoasă; lumină, strălucire. 2. Fig. Licărire, pâlpâire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) Radiație. ◊ Raze X (sau röntgen) = unde electromagnetice cu lungimi de undă mult mai mici decât acelea ale luminii. 4. Distanța de la centrul unui cerc până la orice punct de pe circumferință sau de la centrul unei sfere până la orice punct de pe suprafața ei. 5. Distanță până la care se exercită o acțiune în jurul centrului de unde pornește. ◊ Rază de acțiune (sau de activitate) = loc până unde se întinde puterea sau influența cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificație a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius).

RÁZĂM s. n. v. reazem.

RÁZIE, razii, s. f. Control inopinat al populației dintr-o anumită rază teritorială, făcut de organele poliției, având drept scop descoperirea unor infractori, a unor contravenienți etc. – Din fr., it. razzia, germ. Razzia.

RAZMÓT s. n. Zbor orizontal al unor aeronave foarte aproape de sol. – Din fr. rase-mottes.

RÁZNA adv. 1. (Pe lângă verbe de mișcare) Fără să știe încotro se duce, neținând seama de drum, de direcție; la întâmplare. ◊ Expr. A o lua razna = a) a pleca la întâmplare, fără țintă; b) fig. a apuca pe o cale greșită, a proceda în mod nejudecat; a decădea. 2. La o parte, la o oarecare distanță de...; departe. – Din sl. razĩno.

RÁZNĂ, razne, s. f. (Rar) Răzlețire. ♦ Fig. Deviere, digresiune. – V. răzni.

RAZNOCÍNȚI s. m. pl. Nume dat în Rusia, începând din sec. XVIII, intelectualității ridicate din rândurile funcționărimii, micii burghezii, negustorimii și țărănimii, care a avut un rol important în mișcarea revoluționară și în dezvoltarea științei și culturii. – Din rus. raznocinți.