Toate definitiile
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Răs- + [în]toarce.
RĂSTOCÍRE, răstociri, s. f. ( Reg.) Acțiunea de a răstoci și rezultatul ei. – V. răstoci.
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Răs- + turna.
RĂSTURNÁT, -Ă, răsturnați, -te, adj. Care se află cu susul în jos, invers decât este normal. ♦ Culcat, doborât. ♦ Culcat pe spate în mod neglijent într-un scaun, fotoliu etc. – V. răsturna.
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, s. f., s. n. 1. S. f. (Reg.) Cormană. 2. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător.
RĂSTURNÍȘ, răsturnișuri, s. n. (Reg.) Povârniș. – Răsturna + suf. -iș.
RĂSÚC, răsucuri, s. n. Unealtă de lemn asemănătoare cu fusul, cu un cârlig la capătul de jos, de care se leagă firul pentru a putea fi răsucit. – Din răsuci (derivat regresiv).
RĂSUCEÁLĂ, răsuceli, s. f. Răsucire; p. ext. rezultatul răsucirii. – Răsuci + suf. -eală.
RĂSUCÍ, răsucésc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Răs- + suci.
RĂSUCÍRE, răsuciri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) răsuci și rezultatul ei; răsuceală. 2. Defect al pieselor de cherestea produs la uscare, care face ca suprafața lor să devină elicoidală. 3. (Bot.; în sintagma) Răsucirea frunzelor = boală virotică a cartofului, a tutunului și a pătlăgelelor roșii, manifestată prin îngălbenirea și răsucirea frunzelor și oprirea din dezvoltare a plantelor. – V. răsuci.
RĂSUCÍT, -Ă, răsuciți, -te, adj. Care a fost supus unei operații de răsucire (1). ♦ În formă de spirală. ♦ (Despre țigări) Făcut cu mâna prin înfășurarea tutunului într-o foiță. – V. răsuci.
RĂSUCITÓR, -OÁRE, răsucitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care răsucește firele într-o fabrică de textile sau de frânghii. – Răsuci + suf. -tor.
RĂSUCITÚRĂ, răsucituri, s. f. Fiecare dintre întorsăturile, în formă de spirală, pe care le capătă firul prin răsucire (1). ♦ Fel, mod de a răsuci un fir. ♦ Cotitură a unui drum; întorsătură. – Răsuci + suf. -tură.
RĂSUFLÁ, răsúflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într-un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Răs- + sufla.
RĂSUFLÁRE, răsuflări, s. f. Acțiunea de a (se) răsufla și rezultatul ei; respirație, răsuflet, răsuflu. ◊ Loc. adj. și adv. Fără răsuflare = mort. ◊ Loc. adv. Dintr-o răsuflare = dintr-o dată, repede. ◊ Expr. A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpâni) răsuflarea = a se sili să nu respire sau a respira ușor, fără zgomot. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) răsuflarea = se zice când cineva este copleșit, sugrumat de o emoție puternică, de spaimă etc. A-și da răsuflarea = a muri. ♦ (Concr.) Aerul expirat din plămâni; suflu. ♦ Fig. Adiere ușoară. – V. răsufla.
RĂSUFLÁT, -Ă, răsuflați, -te, adj. (Despre băuturi) Care și-a pierdut tăria, gustul datorită pătrunderii aerului sau păstrării în condiții proaste. ♦ Fig. (Fam.) Învechit; arhicunoscut, banal. – V. răsufla.
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.
RĂSUFLĂTÚRĂ, răsuflături, s. f. (Rar) Fiecare respirație. – Răsufla + suf. -ătură.
RĂSÚFLET, răsuflete, s. n. (Pop.) Răsuflare. ♦ Repaus scurt. – Răsufla + suf. -et.
RĂSÚFLU, răsufluri, s. n. (Și fig.) Răsuflare. ♦ (Înv.) Timp de odihnă; scurt repaus, răgaz. – Din răsufla (derivat regresiv).
RĂSUNÁ, pers. 3 răsúnă, vb. I. Intranz. 1. A produce un sunet în mod repetat și prelung, a suna tare, a se auzi până departe (sau de departe). 2. A se umple de sunete puternice; a vui. 3. Fig. A da impresia că se mai aude, deși vibrațiile au încetat; a produce rezonanță în sufletul cuiva, a avea ecou în inima cuiva. – Lat. resonare.
RĂSUNÁRE, răsunări, s. f. (Rar) Acțiunea de a răsuna și rezultatul ei; sunet; zgomot. – V. răsuna.
REEDITÁT, -Ă, reeditati, -te, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, muzicale etc.) Publicat într-o nouă ediție; retipărit. 2. Fig. (Despre afirmații, idei, concepții) Pus din nou în circulație; reluat, repetat. – V. reedita.
REEDUCÁRE, reeducări, s. f. Acțiunea de a reeduca și rezultatul ei. – V. reeduca.
REEDUCÁT, -Ă, reeducați, -te, adj. (Despre oameni) Căruia i s-a îndreptat educația (greșită); care a primit o nouă educație. ♦ (Despre infirmi) Deprins să se folosească din nou de partea corpului sau de facultatea psihică ce a suferit un traumatism sau un accident. – V. reeduca.
REELIGÍBIL, -Ă, reeligibili, -e, adj. (Despre oameni) Care poate fi ales din nou într-o funcție pe care a mai ocupat-o – Din fr. rééligible.
REELIGIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi reeligibil. – Din fr. rééligibilité.
REESCÓNT, reesconturi, s. n. (Fin.) Faptul de a reesconta; scont prin care o bancă cumpără de la o altă bancă o cambie, o trată sau alt efect de comerț scontat anterior la acea bancă. – Din fr. réescompte.
REESCONTÁ, reescontez, vb. I. Tranz. (Fin.; despre o bancă) A vinde cambii unei bănci, înainte de scadență, în scopul accelerării rotației capitalului și al lărgirii plasamentelor; a efectua un reescont. – Din fr. réescompter.
REESCONTÁRE, reescontări, s. f. (Fin.) Acțiunea de a reesconta și rezultatul ei. [Pr.: re-es-] – V. reesconta.