Toate definitiile
RĂSÎNȚELÉGE, răsînțelég, vb. III. Tranz. A înțelege perfect, până în cele mai mici amănunte. – Răs- + înțelege.
RĂSPÁS, răspasuri, s. n. (Pop.) Răgaz. – Răs- + pas.
RĂSPẮR s. n. 1. (În loc. și expr.) în răspăr = a) împotriva direcției firești în care crește părul pe capul și pe corpul ființelor; b) împotriva direcției unui curs de apă sau a unui agent fizic în mișcare; c) potrivnic, ostil; echivoc. În răspărul... = în ciuda..., în pofida... A lua (pe cineva sau ceva) în răspăr = a) a-și bate joc (de cineva sau ceva), a lua în râs; b) a dojeni aspru, a brusca. (Rar) A-i merge în răspăr = a-i merge cuiva rău, a întâmpina greutăți. 2. (Rar) Răfuială. – Răs- + păr1.
RĂSPÂNDÍRE, răspândiri, s. f. Acțiunea de a (se) răspândi și rezultatul ei. – V. răspândi.
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și așternerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor.
RĂSPẤNTIE, răspântii, s. f. Loc unde se încrucișează mai multe drumuri sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răscruce. ♦ Fig. Moment hotărâtor în viața cuiva. [Var.: (reg.) răspíntene s. f.] – Din sl. raspontije.
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Răs- + [des]pica.
RĂSPICÁRE, răspicări, s. f. (Înv.) Faptul de a răspica. – V. răspica.
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie.
RĂSPLÁTĂ, răsplăți, s. f. Ceea ce se face sau se dă cu scopul de a recompensa pe cineva pentru o acțiune săvârșită; recompensă. ♦ (Rar) Acțiune prin care se pedepsește o faptă; pedeapsă primită de cineva pentru faptele săvârșite. – Din răsplăti (derivat regresiv).
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Răs- + plămădi.
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, scr. rasplatiti.
RĂSPLĂTÍRE, răsplătiri, s. f. Acțiunea de a răsplăti și rezultatul ei; recompensare, recompensă. – V. răsplăti.
RĂSPÓIMÂINE adv. În ziua care urmează după poimâine; a treia zi începând din ziua prezentă. – Răs- + poimâine.
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Răs- + popi.
RĂSPOPÍT, răspopiți, adj. Scos din preoțime. – V. răspopi.
RĂSPÚNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde.
RĂSPUTÉRE, răsputeri, s. f. (În loc. adv.) Din răsputeri sau (rar) din răsputere = din toate puterile, cu toate forțele. – Răs- + putere.
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Răs- + ști.
RĂSTÁV, răstavuri, s. n. I. (Reg.) 1. Fâșie de pământ pe care se cultivă un singur fel de plante. 2. Fâșie de pământ între două rânduri de semănături. II. Șină de fier dințată, care servește la fixarea formelor tipografice în rame. [Var.: ristáv s. n.] – Et. nec.
RĂSTĂLMĂCÍRE, răstălmăciri, s. f. Faptul de a răstălmăci; explicare, interpretare (falsă). – V. răstălmăci.
RĂSTĂLMĂCÍT, -Ă, răstălmăciți, -te, adj. (Despre idei, cuvinte, texte) Explicat, interpretat în mod fals, tendențios; denaturat. – V. răstălmăci.
RĂSTEÁLĂ, răsteli, s. f. (Pop.) Vorbire aspră, pe ton ridicat și amenințător. – Răsti + suf. -eală.
RĂSTÉU s. n. v. resteu.
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec.
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide în chinuri pe cineva (mai ales în antichitate), pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti.
RĂSTIGNÍRE, răstigniri, s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare. 2. (Reg.) Cruce de dimensiuni mari, pusă la margine de drum. – V. răstigni.
RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. Pironit (pe cruce), crucificat; p. ext. cu brațele desfăcute și întinse. – V. răstigni.
RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
RĂSTOÁCĂ, răstoace, s. f. Loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă. ♦ Braț al unui râu abătut din matca lui și secat pentru a putea prinde pește. – Din sl. *rastokŭ.