Toate definitiile

RĂPĂIÁLĂ, răpăieli, s. f. Răpăit²; răpăitură. ♦ Ploaie puternică, zgomotoasă, de scurtă durată. [Pr.: -pă-i-a-] – Răpăi + suf. -eală.

RĂPĂÍT¹ adv. (Rar) Cu zgomote sacadate, scurte și dese. – V. răpăi.

RĂPĂÍT² s. n. Faptul de a răpăi; zgomotul ploii, al grindinii etc. care cade pe o suprafață tare. ♦ Succesiune de lovituri ritmice, dese și scurte; zgomot produs de astfel de lovituri. – V. răpăi.

REFLEXOLÓG, -Ă, reflexologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în reflexologie. – Din reflexologie (derivat regresiv).

RĂPĂITÓR, -OÁRE, răpăitori, -oare, adj. (Rar) Care răpăie. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tor.

RĂPĂITÚRĂ, răpăituri, s. f. Răpăit². [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tură.

REFLEXOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul reflexelor. – Din fr. réflexologie.

RĂPĂNÓS, -OÁSĂ, răpănoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are rapăn; bolnav de rapăn. ♦ Fig. Murdar, zdrențăros, jegos. – Rapăn + suf. -os.

REFLEXOTERAPÍE, reflexoterapii, s. f. Metodă terapeutică prin care se urmărește vindecarea unor boli prin folosirea anumitor reflexe. – Din fr. réflexothérapie.

RĂPCIUGÓS, -OÁSĂ, răpciugoși, -oase, adj. (Despre animale) Bolnav de răpciugă (1). ♦ Fig. Care arată rău; slab, neîngrijit. – Răpciugă + suf. -os.

RĂPCIÚNE s. m. Numele popular al lunii septembrie. – Et. nec.

REFLÚX, refluxuri, s. n. Fază de coborâre a nivelului mărilor și oceanelor în cadrul fenomenului de maree. ♦ Fig. Dare înapoi, descreștere; regres. – Din fr. reflux.

RĂPÍT, -Ă, răpiți, -te, adj. (Rar) Fermecat, încântat, vrăjit, captivat. – V. răpi.

REFOLOSÍ, refolosesc, vb. IV. Tranz. A da o nouă întrebuințare unor materiale, obiecte etc., după o prealabilă prelucrare. ♦ A folosi din nou un procedeu, o metodă. – Re¹- + folosi.

RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hrăpăreț, uzurpator. 3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. – Răpi + suf. -tor.

REFOLOSÍBIL, -Ă, refolosibili, -e, adj. Care se poate folosi din nou după o prealabilă prelucrare. – Re¹- + folosibil.

REFOLOSÍRE, refolosiri, s. f. Acțiunea de a refolosi. – V. refolosi.

RĂPITÚRĂ, răpituri, s. f. (Rar) Răpire. – Răpi + suf. -tură.

RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare.

RĂPOSÁRE s. f. (Rar) Faptul de a răposa; moarte. – V. răposa.

RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton.

RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care încântă, farmecă, cucerește. [Pr.: -pu-i-] – Răpune + suf. -itor.

RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere.

RĂPÚNERE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) răpune și rezultatul ei; pieire, moarte; înfrângere, doborâre. – V. răpune.

RĂPÚS, -Ă, răpuși, -se, adj. (Pop.) Care a fost ucis. – V. răpune.

REFOLOSÍT, -Ă, refolosiți, -te, adj. Care a fost folosit din nou (după prelucrare). – V. refolosi.

REFORMÁRE, reformări, s. f. Acțiunea de a (se) reforma și rezultatul ei. ♦ (Rar) Reformă (2). – V. reforma.

RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar.

RĂRICÉL, -EÁ, răricei, -ele, adj. (Adesea adverbial) Rărișor. – Rar + suf. -icel.

RĂRÍRE, răriri, s. f. Acțiunea de a (se) rări și rezultatul ei; rărit¹ – V. rări.