Toate definitiile

RÁMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. ♦ Diviziune (secundară) a unui curs de apă principal, subîmpărțire a unui masiv muntos etc. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor. 2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc. – Din ram.

RÁMURĂ s. 1. (BOT.) cracă, creangă, (rar) ram. (înv. şi reg.) stâlp, (reg.) ratină, rază, (Transilv.) cloambă, (Transilv., Bucov. şi Olt.) crac. (O ~ de măr.) 2. v. branşă.

rámură f., pl. ĭ (lat. rámula, dim. d. rama [glos. Reichenau] = ramus, ram). Crangă [!], cracă, parte maĭ supțire care se desparte din trunchiu unuĭ arbore. Corn maĭ mic despărțit din altu maĭ mare la cerbĭ și căpriorĭ. Șir de munțĭ despărțit din alt șir maĭ mare: Bucegiĭ îs o ramură a Carpaților. Braț, despărțire: un sfeșnic, un policandru cu maĭ multe ramurĭ. Fig. Diviziune, subdiviziune, parte: algebra e o ramură a matematiciĭ, rasa latină e o ramură a familiiĭ arice.

rámură s. f., g.-d. art. rámurii; pl. rámuri

rămuréz (mă) v. refl. (d. ramură). Rar. Mă prelungesc în ramurĭ, mă ramific (vorbind de copacĭ, munțĭ, drumurĭ). – Și înr-.