Toate definitiile
PARAVÁN, paravane, s. n. 1. Perete subțire sau piesă de mobilier formată dintr-unul sau din mai multe panouri articulate, acoperite cu placaj, pânză, hârtie etc., care desparte un anumit spațiu dintr-o încăpere. ♦ Fig. Ceea ce ascunde, maschează, împiedică vederea; ceea ce servește drept pretext pentru a ascunde o acțiune, o faptă etc. 2. (Rar) Baraj de tablă fixat în pământ în fața roiurilor de lăcuste călătoare. – Din fr. paravent.
PARAVẤNT, paravânturi, s. n. Sistem de protecție împotriva vântului, format din panouri sau din plantații (situate de-a lungul liniilor unei stații de triaj). – Para1- + vânt (după fr. paravent).
PARAVERTEBRÁL, -Ă, paravertebrali, adj. (În sintagma) Ganglion paravertebral = fiecare dintre ganglionii simpatici care se află de-a lungul ambelor părți ale coloanei vertebrale. – Din fr. paravertébral.
PARÁXÂN, -Ă adj. v. paraxin.
PARAXÉNIE, paraxenii, s. f. (Grecism înv.) Ciudățenie, capriciu, toană. – Din ngr. paraxeniá.
PARAXIÁL, -Ă, paraxiali, -e, adj. (Fiz.; despre raze de lumină) Paralel cu axa unui sistem optic. [Pr.: -xi-al] – Din fr. paraxial.
PARÁXIN, -Ă, paraxini, -e, adj. (Grecism înv.) Ciudat, bizar, curios. ◊ Expr. (Adverbial) A-i veni (cuiva) paraxin = a nu-i conveni, a fi șocat de ceva. [Var.: paráxân, -ă adj.] – Din ngr. paráxenos.
PARAZĂPÁDĂ, parazăpezi, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Construcție (dig de pământ, panouri mobile, zid etc.) sau plantație așezate lângă o cale ferată sau lângă o șosea, pentru a împiedica înzăpezirea acestora. ♦ Construcție (din panouri de scânduri, din împletituri de nuiele etc.) sau plantație servind ca mijloc de reținere și de repartizare uniformă a zăpezii pe un teren (semănat). 2. Grilaj metalic montat la marginea streșinii unei clădiri pentru a împiedica căderea zăpezii de pe acoperiș. – Para2- + zăpadă.
PARAZÍT, -Ă, paraziți, -te, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Organism animal sau vegetal) care trăiește și se hrănește pe seama altui organism, căruia îi provoacă adesea daune, boli sau chiar moartea. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care trăiește din munca altora, care nu produce nimic. 3. Adj. Fig. Care nu are un rol util, efectiv; de prisos, inutil. 4. S. m. (La pl.) Perturbații electromagnetice de origine externă în transmisiile radiofonice, de telecomunicații etc., cauzate de fenomene din alte aparate electrice sau din atmosferă. – Din lat. parasitus, germ. Parasit, fr. parasite.
PARAZÍTÁ, parazitez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbolnăvi, a infesta un organism animal sau vegetal (trăind pe el ca parazit (1). ♦ Intranz. Fig. A trăi, a acționa ca un parazit (2). – Din fr. parasiter.
PARAZITÁR, -Ă, parazitari, -e, adj. 1. (Despre organisme animale sau vegetale) Care trăiește și se hrănește pe seama altui organism; (despre boli, simptome etc.) care este pricinuit de un parazit (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care trăiește ca un parazit (2), de parazit; (despre viața, modul de trai al oamenilor) specific paraziților (2). – Din fr. parasitaire.
PARAZITEMÍE, parazitemii, s. f. (Med.) Prezență patologică a unor paraziți în sânge. – Din fr. parasitémie, engl. parasit(a)emia.
PARAZITICÍD, -Ă, paraziticizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care distruge paraziții animali sau vegetali. – Din fr. parasiticide.
PARAZITOFOBÍE, parazitofobii, s. f. (Rar) Teamă exagerată, morbidă de paraziți (1). – Parazit + fobie.
PARAZITOLÓG, -Ă, parazitologi, -ge, s. m. și f. Specialist în parazitologie. – Din parazitologie (derivat regresiv).
PARAZITOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul organismelor parazite și cu măsurile de combatere a paraziților. – Din fr. parasitologie.
PARAZITOTRÓP, -Ă, parazitotropi, -e, adj. (Despre substanțe) Care acționează în mod direct asupra paraziților, microbilor etc. din interiorul unui organism. – Din fr. parasitotrope.
PARAZITÓZĂ, parazitoze, s. f. Invadare a unui organism uman sau animal cu paraziți patogeni. – Din fr. parasitose.
PÁRĂ1 s. f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De pară = roșu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sări) prin foc și pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc și pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic și chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorință chinuitoare. – Din sl. para.
PÁRĂ2, pere, s. f. 1. Fructul părului1. *Expr. A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para în gură = a obține ceva fără efort, fără muncă. Nu plătește nici o pară putredă, se spune despre cineva sau ceva fără nici o valoare. 2. P. anal. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară2 (1). – Lat. pira.
PARẤMĂ, parâme, s. f. Frânghie ori cablu textil, metalic sau din material plastic. folosit la bordul unei nave. – Din tc. parima.
PARẤNG s. m. v. părâng.
PARC, parcuri, s. n. 1. Suprafață întinsă de teren, de utilitate publică, cu plantații, alei și diferite construcții, amenajată pentru agrement. ◊ Parc național = suprafață întinsă de teren, păzită și îngrijită, în care exploatările (silvică, minieră, vânătorească etc.) sunt interzise, pentru a se păstra neschimbat mediul natural. Parc sportiv = complex sportiv dotat cu mai multe terenuri și amenajări, situat într-un parc (1). ♦ Teren împrejmuit, unde vânatul este crescut și îngrijit pentru vânătoare. ♦ Parc (1) situat în jurul unei clădiri și depinzând de aceasta. ♦ Teren parcelat cu locuința și cu numeroase spații verzi. 2. Loc de staționare și de garare mai îndelungată a vehiculelor sau de depozitare a materialelor; p. ext. vehiculele și materialele aflate în acest loc. ♦ Totalitatea vehiculelor unei întreprinderi, ale unei instituții etc. ♦ Totalitatea instalațiilor mecanice aflate pe un teren de unde se extrage minereu sau pe care sunt amenajate sonde. – Din fr. parc.
PARCÁ, parchez, vb. I. Tranz. A lăsa un vehicul să staționeze într-un loc public (anume amenajat); a depozita materiale, utilaje etc. într-un parc (2). – Din fr. parquer.
PARCAGÍU, parcagii, s. m. (Rar) Paznic, îngrijitor al unui parc (2).- Parc + suf. -giu.
PARCÁJ, parcaje, s. n. Parcare; (concr.) loc de parcare. – Din fr. parcage.
PARCÁN, parcane, s. n. 1. Îngrăditură de lemn făcută pentru zăgăzuirea apelor. ♦ Bârnă întrebuințată la construirea unui dig, a unui pod etc. 2. Fortificație făcută în trecut din bârne, scânduri etc.; zid de apărare, parapet. [Var.: (reg.) părcán s. n.] – Din pol., ucr. parkan, magh. párkány.
PARCÁRE, parcări, s. f. Acțiunea de a parca și rezultatul ei; parcaj. – V. parca.
PÁRCĂ1 adv. Se pare că..., s-ar crede că..., s-ar zice că...; (în construcții negative) nu prea. Parcă îl cunosc. ♦ Este posibil, se pare că da. Mă cunoști? – Parcă. ♦ (Cu valoare de conjuncție) Ca și cum, ca și când. Îmi răspunde parcă n-ar avea gură. ♦ Ca și cum ar fi, ca și când ar fi. Venea parcă o adiere. – Părea + că.
PÁRCĂ2, parce, s. f. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre cele trei divinități ale destinului oamenilor din mitologia romană, reprezentate sub înfățișarea unor femei bătrâne. – Din lat. Parca, fr. Parque.