Toate definitiile
PARNASIÁN, -Ă, parnasieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține parnasianismului, privitor la parnasianism, specific parnasianismului. 2. S. m. și f. Adept sau reprezentant al parnasianismului. [Pr.: -si-an] – Din fr. parnassien.
PARNASIANÍSM s. n. Curent în poezie, apărut în Franța spre jumătatea sec. XIX, care cultiva virtuozitatea imaginii, evocarea grandioasă a naturii și a civilizațiilor trecute, descrierea strălucirii exterioare a lucrurilor, construcția savantă a limbii. [Pr.: -si-a-] – Parnasian + suf. -ism.
PARNÁSIE s. f. (Bot.: și în sintagma parnasie de mlaștini) Șopârlaiță-albă (Parnassia palustris). – Din lat. Parnassia [palustris], numele științific al parnasiei.
PARODIÁNT, -Ă, parodianți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care parodiază pe cineva. [Pr.: -di-ant] – Din fr. parodiant.
PARÓDIC, -Ă, parodici, -ce, adj. Cu caracter de parodie, al parodiei. – Din fr. parodique.
PARODIÉRE, parodieri, s. f. Acțiunea de a parodia. [Pr.: -di-e-] – V. parodia.
PARODÍST, parodiști, s. m. Autor de parodii (2) – Din fr. parodiste.
PARODÍSTIC, -Ă, parodistici, -ce, adj. Care se referă la parodie (1), care este specific parodiei, care ține de parodie. – Parodie + suf. -istic.
PARODONTÁL, -Ă, parodontali, -e, adj. (Anat.) Al parodonțiului, de parodonțiu. ◊ Țesut parodontal = țesut marginal moale, cu formațiuni fibroase, care înconjură dintele și alveola dentară; parodonțiu moale, periodont. – Din fr. parodontal.
PARODONTÍTĂ, parodontite, s. f. (Med.) Inflamație a parodonțiului. – Din fr. pamdontite.
PARÓH, parohi, s. m. Preot care conduce o parohie (1). – Din lat. parochus, germ. Parochus.
PAROHIÁL, -Ă, parohiali, -e, adj. Care ține de o parohie (1), privitor la o parohie. [Pr.: -hi-al] – Din lat. parochialis, germ. parochial.
PAROHÍE, parohii, s. f. 1. Cea mai mică unitate administrativă bisericească; comunitate religioasă creștină condusă de un paroh; enorie; p. ext. biserica dintr-o astfel de utilitate. 2. Clădire în care se află locuința și cancelaria parohului. – Din lat. parochia, germ. Parochie.
PARÓI1, paroiuri, s. n. Roi de albine provenit dintr-un roi mai vechi, care a roit și el în aceeași vară. – Din ucr. parij, rus. paroi.
PAROÍ2, pers. 3 paroiește, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A roi a doua oară în aceeași vară. – Din paroi1.
PARÓL interj. (Franțuzism; întărește sau garantează exactitatea celor afirmate) Pe cuvânt! zău! serios! – Din fr. parole.
PARÓLĂ, parole, s. f. 1. Cuvânt convențional secret sau formulă convențională secretă folosite de militarii care au anumite misiuni pentru a fi identificați de alți militari care cunosc consemnul. ◊ Expr. A da parola = a spune cuvântul secret sau formula secretă de recunoaștere. ♦ Cuvânt secret de recunoaștere folosit de membrii unei organizații conspirative. 2. (Rar) Promisiune, legământ, angajament; cuvânt de onoare. ◊ Loc. vb. A-și da parola (de onoare) = a se angaja în mod solemn; a promite. 3. (Înv.) Cuvânt, vorbă; afirmație, spusă. 4. (Înv.) Numele unui dans; melodie după care se executa acest dans. – Din fr. parole, it. parola, germ. Parole.
PAROLÍ s. m. invar. (La unele jocuri de cărți) Dublare a sumei mizate în jocul precedent; (concr.) miză realizată în acest fel. – Din fr., it. paroli.
PAROLÍST, -Ă, paroliști, -ste, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care se ține de cuvânt, care își respectă angajamentul luat, promisiunea făcută. – Parolă + suf. -ist.
PARONÍM, paronime, s. n. Cuvânt asemănător cu altul din punctul de vedere al formei, dar deosebit de acesta ca sens (și ca origine). – Din fr. paronyme.
PARONÍMIC, -Ă, paronimici, -ce, adj. Care ține de paronime, referitor la paronime. ◊ Atracție paronimică = modificare a formei unui cuvânt sub influența altui cuvânt asemănător cu el. – Din fr. paronymique.
PARONIMÍE, paronimii, s. f. Însușirea a două sau a mai multor cuvinte de a fi paronime; situația, relația în care se află mai multe paronime. – Din fr. paronymie.
PARONOMASÍE, paronomasii, s. f. (Rar) Paronomază. [Var.: paronomazíe s. f.] – Din lat. paronomasia, fr. paronomasie.
PARONOMÁSTIC, -Ă, paronomastici, -ce, adj. (Rar) Care ține de paronomază, privitor la paronomază. – Din paronomază, paronomasie.
PARONOMÁZĂ, paronomaze, s. f. Figură de stil constând în asocierea de paronime; paronomasie. – Din fr. paronomase.
PARONOMAZÍE s. f. v. paronomasie.
PAROTÍDĂ, parotide, adj.f. (În sintagma) Glandă parotidă (și substantivat, f.) = fiecare dintre cele două glande salivare așezate dedesubtul și înaintea urechilor, de o parte și de alta a maxilarului inferior. – Din fr. parotide.
PAROTIDIÁN, -Ă, parotidieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la parotidă, al parotidei. [Pr.: -di-an] – Din fr. parotidien.
PAROTIDÍTĂ, parotidite, s. f. (Med.) Oreion. – Din fr. parotidite.
PAROXÍSTIC, -Ă, paroxistici, -ce, adj. Ajuns la paroxism; extrem. ♦ (Despre boli, simptome) Care survine brusc sau atinge maximum de intensitate. – Din fr. paroxystique.