Toate definitiile

PAROXITÓN, -Ă, paroxitone, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Cuvânt, formă gramaticală) care are accentul pe penultima silabă. 2. Adj. (Despre modul de accentuare a cuvintelor, rime etc.) Care se caracterizează prin plasarea accentului pe silaba penultimă. – Din fr. paroxyton.

PAROXITONÍE s. f. (Rar) Însușirea de a fi paroxiton. – Paroxiton + suf. -ie.

PARPALÉC, parpaleci, s. m. (Înv.) Vânzător ambulant de covrigi și de plăcinte. ♦ Epitet depreciativ dat unui (negustor) grec. ♦ (Reg.) Epitet depreciativ dat unui om care nu merită nici o considerație. – Et. nec.

PARPIÁN, parpiani, s. m. Mică plantă erbacee cu flori dispuse în capitule albe sau roz, care crește prin locuri uscate (Gnaphalium dioicum). [Pr.: -pi-an] – Et. nec.

PARSÉC, parseci, s. m. Unitate de lungime folosită în astronomie, egală cu distanța parcursă de lumină în 3,26 ani. – Din fr. parsec.

PARSÍSM s. n. Religia popoarelor iranice, întemeiată de Zoroastru; – Din fr. parsisme.

PARȘÍV, -Ă, parșivi, -e, adj. (Pop. și fam.) 1. Care are caracter josnic; mizerabil, ticălos, mârșav. 2. Desfrânat, nerușinat, impudic. ♦ Care exprimă, trădează o senzualitate vulgară și exagerată. – Din ucr. paršyvyj.

PARȘIVÉNIE, parșivenii, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ticăloșie, mârșăvie. 2. Nerușinare, dezmăț. – Parșiv + suf. -enie.

PART interj. (Rar) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură (dată cu palma). – Onomatopee.

PARTÁJ, partaje, s. n. Operație de împărțire a unei averi între mai multe persoane îndreptățite să o stăpânească: (concr.) act în care se consemnează o astfel de operație. – Din fr. partage.

PARTAJÁ, partajez, vb. I. Tranz. A efectua un partaj. – Din fr. partager.

PARTAJÁBIL, -Ă, partajabili, -e, adj. Care poate fi împărțit. – Din fr. partageable.

PARTÁL, partale, s. n. (Pop.) Bucată, parte din ceva. – Din bg. partal.

PÁRTE, părți, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porțiune. ◊ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parțial; b) loc. adj. și adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracție de ceilalți, aparte. ◊ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte parte... = (despre oameni) unii... alții...; (despre lucruri) atât... cât și...; (în corelație cu sine însuși) unii oameni..., alți oameni...; unele lucruri..., alte lucruri 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. Parte de propoziție = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câștig (realizat în comun), pe care și-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-și face parte (din...) = a-și însuși ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câștig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existența cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă știu. ♦ Noroc, șansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soțul sau soția cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ◊ Loc. adj. și adv. În parte = a) (care se face) în mod proporțional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte și parte = în părți, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ținut; loc; țară. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părțile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbește; băștinaș, originar (din...). Loc. adv. În (sau din, prin) toate părțile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nici o parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei ființe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre fețele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privință..., în altă privință..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziș. La o parte: a) într-o latură, la oarecare distanță, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acționeze, să ia poziție). La o parte! = ferește-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunța la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, țicnit, nebun. 3. Direcție, sens (în spațiu); 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privință. Din partea mea fă ce vrei. III. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susține; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (ființă de) sex masculin; totalitatea bărbaților. Parte(a) femeiască = (ființă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acțiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ◊ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

PARTENÉR, -Ă, parteneri, -e, s. m. și f. Fiecare dintre participanții la o competiție sportivă, la un joc etc., considerat în raport cu ceilalți participanți. ♦ Fiecare dintre persoanele care formează împreună un cuplu, un grup, o societate, o asociație etc., considerată în raport cu celelalte persoane din cuplu, grup etc. ♦ Cel care interpretează pe scenă, în film etc., împreună cu altul, un număr de program, o scenă dintr-o piesă etc., considerat în raport cu celălalt interpret. – Din fr. partenaire.

PARTENOCARPÍE, partenocarpii, s. f. Fenomen de dezvoltare a ovarului unui organism vegetal fără ca fecundația să fi avut loc și de transformare a ovarului în fruct lipsit de semințe. – Din fr. parthénocarpie.

PARTENOGENÉTIC, -Ă, partenogenetici, -ce, adj. Care ține de partenogeneză, privitor la partenogeneză. – Din fr. parthénogénétique.

PARTENOGENÉZĂ s. f. Formă de dezvoltare a unui organism dintr-un ovul sau dintr-o oosferă nefecundate^{Vezi nota}, prezentă la unele animale și plante (inferioare). – Din f r. parthénogénèse.

PARTÉR, partere, s. n. 1. Parte a unei clădiri situată la nivelul solului (sau puțin deasupra lui); totalitatea încăperilor situate în această parte a clădirii. 2. Parte a unei săli de spectacole cuprinsă între scenă și fundul sălii. ♦ Totalitatea spectatorilor care ocupă locurile din această parte a sălii. 3. Parte dintr-o grădină sau dintr-un parc rezervată cultivării florilor sau a gazonului. – Din fr. parterre.

PARTICIPÁ, partícip, vb. I. Intranz. A lua parte la o activitate, la o acțiune, la o discuție. ♦ Spec. A lua parte la o întreprindere economică, contribuind cu bani sau cu alte valori materiale (cu scopul de a obține un câștig). ♦ A împărtăși starea de spirit sau sentimentele cuiva, a fi solidar cu cineva într-o împrejurare dată. – Din fr. participer, lat. participare.

PARTICIPÁNT, -Ă, participanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care ia parte la realizarea unei acțiuni în comun, care participă la ceva. ♦ Spec. (Persoană) care ia parte la o discuție, la o dezbatere. – Din fr. participant.

PARTICIPÁRE, participări, s. f. Acțiunea de a participa și rezultatul ei; participație. – V. participa.

PARTICIPATÍV, -Ă, participativi, -e, adj. Care participă afectiv, din tot sufletul; dedicat, implicat. ♦ Care manifestă spirit de colaborare; p. ext. entuziast. – Din fr. participatif.

PARTICIPÁȚIE, participații, s. f. Participare. ♦ Spec. Faptul de a participa la o activitate economică, investind bani sau alte bunuri materiale, în vederea obținerii unor câștiguri; (concr.) cotă cu care participă cineva la o asemenea activitate. – Din fr. participation.

PARTICULÁR, -Ă, particulari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de ființe sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist¹. ◊ Loc. adv. În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolați, care are un caracter izolat; individual. ◊ Loc. adv. În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuși. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicității; privat, intim, confidențial. Loc. adv. În particular = într-un grup restrâns; confidențial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre școli) Care nu aparține statului. ◊ Lecție (sau oră) particulară = lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecții în afara școlii. Elev particular (și substantivat, m.) = elev care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. ◊ Loc. adv. În particular = fără a urma cursurile unei școli (dar pregătindu-se singur pentru a susține examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II. S. m. Persoană care nu deține o funcție oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituție a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular.

PARTICULARÍSM¹ s. n. Concepție ideologică și politică conform căreia se pretinde autonomia unei provincii, a unei părți dintr-un stat. – Din fr. particularisme.

PARTICULARÍSM² s. n. (Rar) Caracter intim, personal, specific al cuiva sau a ceva. – Particular + suf. -ism.

PARTICULARÍST, -Ă, particulariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al particularismului¹. 2. adj. Care ține de particularism¹, care este caracteristic particularismului¹. – Din fr. particulariste.

PARTICULARITÁTE, particularități, s. f. Caracterul a ceea ce este particular (I 1); trăsătură caracteristică, notă distinctivă prin care o ființă sau un lucru se deosebește de altele. – Din fr. particularité.

PARTICULARIZÁ, particularizez, vb. I. Refl. și tranz. fact. A deveni sau a face să devină particular (I 2); a (se) reduce la un caz concret; a (se) individualiza. – Din fr. particulariser.