Toate definitiile

PARCEÁ, parcele, s. f. (Rar) Carmac. – Din tc. parça.

PARCELÁ, parcelez, vb. I. Tranz. A împărți un teren, o pădure etc. în parcele; a lotiza (1). – Din fr. parceller.

PARCELÁR, -Ă, parcelari, -e, adj. (Agr.; despre culturi) Care se face pe parcele. – Din fr. parcellaire.

PARCELÁRE, parcelări, s. f. Acțiunea de a parcela și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Grup de parcele alcătuind un ansamblu; teren împărțit în parcele. – V. parcela.

PARCELATÓR, parcelatori, s. m. (Rar) Persoană specializată în operația de parcelare. – Parcela + suf. -tor.

PARCÉLĂ, parcele, s. f. Porțiune de teren precis delimitată în cadrul unei suprafețe mai mari, destinată unei anumite întrebuințări; lot. – Din fr. parcelle.

PARCHERIZÁ, parcherizez, vb. I. Tranz. A trata la cald o piesă de fier sau de fontă cu o soluție de fosfat de fier și de mangan, pentru a o feri de rugină. – Din fr. parkériser.

PARCHERIZÁRE, parcherizări, s. f. Acțiunea de a parcheriza și rezultatul ei. – V. parcheriza.

PARCHETÁ, parchetez, vb. I. Tranz. 1. A pardosi o încăpere cu parchet (1); a pune parchet. 2. A împărți o pădure în parchete (II). – Din fr. parqueter.

PARCHETÁR, parchetari, s. m. Meseriaș specializat în montarea și curățirea parchetului (1). – Parchet + suf. -ar.

PARCHETÁRE, parchetări, s. f. Acțiunea de a parcheta și rezultatul ei. – V. parcheta.

PARCHETÁT, -Ă, parchetați, -te, adj. 1. (Despre încăperi) Pardosit cu parchet (1). 2. (Despre păduri) Împărțit în parchete (II). – V. parcheta.

PÁRCHING, parchinguri, s. n. Loc, teren, construcție special amenajate, unde se parchează mașinile. – Din engl. parking.

PARCIMONIÓS, -OÁSĂ, parcimonioși, -oase, adj. (Livr.) Care manifestă parcimonie; care denotă parcimonie; zgârcit. ♦ Fig. Măsurat, ponderat, reținut (în manifestări). [Pr.: -ni-os] – Din fr. parcimonieux.

PARCOMÉTRU, parcometre, s. n. Aparat de taxare pentru parcarea autovehiculelor. – Din fr. parcomètre.

PARCURÁ vb. I. v. parcurge.

PARCÚRGE, parcúrg, vb. III. Tranz. 1. (Adesea fig.) A străbate un drum sau o distanță (de la un capăt la altul); a se deplasa, a merge (până la capăt). 2. A trece cu privirea sau cu ochii peste ceva, a se uita în treacăt la ceva. ♦ Spec. A citi ceva în grabă și superficial, a răsfoi o carte, un ziar etc.; p. gener. a citi. 3. A trăi, a petrece un interval de timp într-un anumit loc sau fel. [Var.: (înv.) parcurá vb. I] – Din fr. parcourir (după curge).

PARCÚRGERE s. f. Acțiunea de a parcurge. – V. parcurge.

PARCÚRS, parcursuri, s. n. Faptul de a parcurge o distanță, un drum etc.; (concr.) drum, traseu pe care îl străbate sau pe care trebuie să-l străbată cineva sau ceva pentru a ajunge de la un punct la altul. ◊ Loc. adv. Pe parcurs... = în timpul unei călătorii; între timp. ◊ Loc. prep. Pe parcursul... = în limitele..., în cuprinsul, în decursul... ♦ Lungimea unui drum sau a unei traiectorii între două puncte anumite. – Din fr. parcours.

PARDESIÁȘ, pardesiașe, s. n. Diminutiv al lui pardesiu. [Pr.: -si-aș] – Pardesiu + suf. -aș.

PARDESÍU, pardesie, s. n. Obiect de îmbrăcăminte mai subțire decât paltonul, care se poartă, primăvara și toamna, peste îmbrăcămintea obișnuită. [Pl. și: pardesiuri] – Din fr. pardessus.

PARDÓN interj., s. n. 1. Interj. Iertați-mă! scuzați! ♦ (Ca protest) Ba nu (e așa)! să avem iertare! 2. S. n. (Înv.) Absolvire, scutire (de o pedeapsă sau de o obligație); iertare: scuză. – Din germ. Pardon, fr. pardon.

PARDONÁ, pardonez, vb. I. Tranz. (Înv.) A scuti de o pedeapsă sau de o obligație; a grația; a ierta, a scuza. – Din fr. pardonner.

PÁRDOS, pardoși, s. m. (Înv.) Panteră ♦ Fig. Om viteaz, curajos – Din sl. parŭdosŭ.

PARDOSEÁLĂ, pardoseli, s. f. Înveliș, strat de scânduri, de mozaic, de asfalt, de ciment etc., așezate pe planșeul unei încăperi sau al unui spațiu pe care se circulă. – Pardosi + suf. -eală.

PARDOSÍ, pardosesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a căptuși cu pardoseală o încăpere, o curte etc.: p. ext. a pava. ♦ P. gener. (Rar) A căptuși; a acoperi. – Et. nec.

PARDOSÍRE, pardosiri, s. f. Acțiunea de a pardosi și rezultatul ei. – V. pardosi.

PARDOSÍT, -Ă, pardosiți, -te, adj. Care are pardoseală; cu pardoseală. – V. pardosi.

PÁRE vb. III. v. părea.

PAREGÓRIC, paregorice, s. n. Mângâiere, consolare. – Cf. parigorie.