Toate definitiile

PARAGÓGĂ, paragoge, s. f. (Fon.; rar) Adăugare a unui sunet sau a unei silabe la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. paragoge.

PARAGÓGIC, -Ă, paragogici, -ce, adj. (Fon.; rar) Care este format prin paragogă, referitor la paragogă, de paragogă. – Din fr. paragogique.

PARAGRAFÍE, paragrafii, s. f. 1. Stare de afazie manifestată prin deformarea sau substituirea cuvintelor scrise. 2. (Jur.; înv.) Prescripție. – Din ngr. paragraff.

PARAGRÁMĂ, paragrame, s. f. Greșeală de ortografie constând în substituirea unei litere cu alta. ♦ Joc de cuvinte. – Din fr. paragramme, engl. paragram.

PARAIMUNITÁTE s. f. Rezistență pe care un organism imun față de un germen o prezintă și față de un alt germen (cu o structură relativ asemănătoare). [Pr.: -ra-i-] – Para²- + imunitate.

PARALÁCTIC, -Ă, paralactici, -ce, adj. Care aparține paralaxei, privitor la paralaxă, de paralaxă. – Din fr. parallactique.

PARALALÍE, paralalii, s. f. (Med.) Tulburare a vorbirii care constă în dificultatea de a găsi cuvântul potrivit. – Din fr. paralalie.

PARALÁXĂ, paralaxe, s. f. 1. Unghiul dintre dreptele care unesc un punct foarte depărtat cu extremitățile unei baze de observare. 2. (Astron.) Unghi maxim sub care se vede raza Pământului sau a orbitei sale de pe un alt corp ceresc. – Din fr. parallaxe, lat. parallaxis.

PARALẤC s. n. (Înv. și reg.) Bani mărunți; mărunțiș. ◊ Loc. adv. Cu paralâcul = în cantitate (foarte) mică; cu bani puțini. ♦ (Rar) Mulțime de bani; bănet. – Para³- + suf. -lâc.

PARALDEHÍDĂ s. f. (Chim.) Produs rezultat din polimerizarea acetaldehidei și care are acțiune hipnotică. – Din fr. paraldéhyde, engl. paraldehyde.

PARALÉL, -Ă, paraleli, -e, adj., s. f., (5, 7) paraleluri, s. n. 1. Adj., s. f. (Dreaptă, plan) care are toate punctele la aceeași distanță de o altă dreaptă sau de un alt plan cu care nu se întretaie, oricât s-ar prelungi. ◊ Legătură (electrică) în paralel = ansamblu de două sau de mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeași tensiune electrică la borne. 2. Adj. Care există, se produce, evoluează concomitent cu altceva. ♦ (Adverbial) În același timp, concomitent. 3. S. f. Comparare a două ființe, a două opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemănările și deosebirile dintre ele); paralelism (2). ◊ Loc. vb. A (se) pune în paralelă (sau, n., în paralel) (cu...) = a se compara. ♦ (Lit.) Variantă a portretului, care constă în prezentarea simultană a două personaje și în compararea lor în scopul stabilirii trăsăturilor specifice fiecărui personaj. 4. S. f. Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele cu aceeași latitudine de pe suprafața Pământului și care rezultă din intersectarea suprafeței Pământului cu un plan paralel cu planul ecuatorial. 5. S. n. (Mat.) Cerc situat pe o suprafață de rotație, obținut prin intersecția acestei suprafețe cu un plan perpendicular pe axa ei de rotație. ◊ (Astron.) Paralel ceresc = cerc mic de pe sfera cerească descris de o stea în mișcarea ei diurnă. 6. S. f. (La pl.) Aparat de gimnastică format din două bare orizontale și paralele așezate (la înălțimi diferite sau identice) pe stâlpi verticali; (la sg.) fiecare dintre cele două bare ale acestui aparat. 7. S. n. Instrument folosit la trasarea (pe o piesă a) unor distanțe sau a unor linii paralele (1) cu un plan dat. – Din lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallèle, germ. Parallele.

PARALELIPIPÉD, paralelipipede, s. n. Prismă ale cărei baze sunt paralelograme. – Din fr. parallélipipède.

PARALELIPIPÉDIC, -Ă, paralelipipedici, -ce, adj. Care are forma unui paralelipiped, de paralelipiped. – Din fr. parallélepipédique (după paralelipiped).

PARALELIZÁRE, paralelizări, s. f. Acțiunea de a paraleliza și rezultatul ei. – V. paraleliza.

PARALÉU, paralei, s. m. (Mai ales în corelație cu leu) Leu foarte mare și puternic; fig. ființă puternică, vitează. ◊ Expr. A se face (sau a face pe cineva) leu paraleu = a (se) înfuria peste măsură. ♦ (Depr.) Bărbat care se consideră înzestrat cu calități excepționale, care vrea să pară important, remarcabil. – Para¹- + leu.

PARALEXÉM, paralexeme, s. n. (Lingv.) Formație lexicală constituită din două elemente care nu formează un compus. – Din fr. paralexème.

PARALEXEMÁTIC, -Ă, paralexematici, -ce, adj. (Lingv.) De paralexem. – Din fr. paralexématique.

PARALITERÁR, -Ă, paraliterari, -e, adj. Al paraliteraturii. – Din fr. paralittéraire.

PARALITERATÚRĂ, paraliteraturi, s. f. Scriere considerată la periferia creației literare propriu-zise. – Din fr. paralittérature.

PARALIZÁ, paralizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. A se îmbolnăvi de paralizie; a damblagi. ♦ Tranz. fact. A face să-și piardă mobilitatea și sensibilitatea; a înțepeni, a amorți. 2. Tranz. Fig. A împiedica, a face incapabil să se miște, să se manifeste, să acționeze. ♦ Tranz. și intranz. A încremeni (de spaimă, de emoție etc.). – Din fr. paralyser.

PARALIZÁNT, -Ă, paralizanți, -te, adj. Care paralizează (1). ♦ Fig. Care împiedică sau stânjenește o manifestare, o acțiune etc. – Din fr. paralysant.

PARALIZÁRE, paralizări, s. f. Faptul de a (se) paraliza; damblagire. – V. paraliza.

PARALIZÁT, -Ă, paralizați, -te, adj. 1. Care este bolnav de paralizie; damblagit. 2. Fig. împiedicat în acțiunile sale, incapabil de a se mișca, de a se manifesta, de a acționa. ♦ Încremenit, înțepenit (de emoție, de spaimă etc.). – V. paraliza.

PARALIZÍE, paralizii, s. f. (Med.) Boală care se manifestă prin pierderea totală sau parțială a posibilității de mișcare și a sensibilității corpului sau a unei părți a lui; dambla. ♦ Paralizie infantilă = poliomielită. – Din fr. paralysie.

PARALÓGIC, -Ă, paralogici, -ce, adj. (Rar) Care a rezultat prin paralogie; referitor la paralogie, de paralogie. – Din fr. paralogique.

PARALOGÍE, paralogii, s. f. (Rar) Transformare analogică a formei unui cuvânt prin apropierea lui de un alt cuvânt asemănător; cuvânt rezultat dintr-o astfel de transformare; enunț care conține asemenea cuvinte. – Din fr. paralogie.

PARAMAGNÉTIC, -Ă, paramagnetici, -ce, adj. Care prezintă fenomenul de paramagnetism; referitor la paramagnetism, de paramagnetism. – Din fr. paramagnétique.

PARAMAGNETÍSM s. n. Proprietate a unor corpuri de a se magnetiza (slab și temporar) prin introducerea lor într-un câmp magnetic. – Din fr. paramagnétisme.

PARAMÉCI, parameci, s. m. Gen de animale infuzoare de formă oval-alungită, care trăiesc în apele stătătoare dulci (Paramoecium); animal din acest gen. – Din fr. paramécie.

PARAMÉNT, paramente, s. n. Partea exterioară finită a unei construcții, a unui element de construcție etc.; material care căptușește (cu scop ornamental) această parte. – Din germ. Parament.