Toate definitiile

PARIGORÍE, parigorii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Mângâiere, consolare. ◊ Loc. adv. În (sau de-o) parigorie = ca să facă pe voia cuiva, de hatârul cuiva; p. ext. de formă, într-o doară. 2. Prostie, aiureală, zăpăceală. – Din ngr. parighoría.

PARIGORISÍ, parigorisesc, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mângâia, a consola; a distra. – Din ngr. parigoríso (viit. lui parigoró).

PARIMIÁR, parimiare, s. n. Carte bisericească în care sunt cuprinse (fragmente din) proverbele lui Solomon și alte fragmente din Vechiul Testament; parimie (2). [Pr.: -mi-ar. – Var.: paremiár s. n.] – Parimie + suf. -ar.

PARIMÍE, parimii, s. f. 1. (Rar) Proverb; maximă; pildă, învățătură. 2. Parimiar. [Var.: paremíe s. f.] – Din ngr. parimía.

PARÍNC s. m. v. părâng.

PARÍNG s. m. v. părâng.

PARIÓR, pariori, s. m. Persoană care pariază. [Pr.: -ri-or] – Din fr. parieur.

PARÍP, paripi, s. m. (Reg.) Cal tânăr, sprinten și frumos (pentru călărie). – Din magh. paripa.

PARIPENÁT, -Ă, paripenați, -te, adj. (Despre frunze compuse) Cu un număr pereche de foliole dispuse în formă de pană¹. – Din fr. paripenné.

PARISILÁB, -Ă, parisilabi, -e, adj. (Rar) Parisilabic. – Din parisilabic (derivat regresiv).

PARISILÁBIC, -Ă, parisilabici, -ce, adj. (Despre substantive sau adjective) A cărui temă păstrează același număr de silabe în cursul declinării (în formele cazuale fundamentale). – Din fr. parisyllabique.

PARÍU, pariuri, s. n. 1. Convenție prin care fiecare dintre persoanele care susțin lucruri contrare într-o dispută se obligă să ofere o compensație materială celui care se va dovedi că are dreptate; rămășag, prinsoare. 2. Joc de noroc, în special la cursele de cai, constând dintr-o miză care dă dreptul participantului câștigător la o cotă din totalul sumelor mizate de cei care au pierdut. – Din fr. pari.

PARÍZER, s. n. Sortiment de mezel proaspăt preparat din carne tocată de vită (mai ales plămâni) și din slănină tocată, afumate la cald și apoi fierte. – Din germ. Pariser.

PARIZIÁNCĂ, parizience, s. f. Pariziană. [Pr.: -zi-an-] – Parizian + suf. -că.

PARKINSÓN s. n. (Med.; și în sintagma boala lui Parkinson) Boală degenerativă a sistemului nervos central caracterizată prin tremurături cu caracter static ale membrelor și capului și prin rigiditate musculară. – Din fr. parkinson.

PARKINSONÍSM s. n. (Med.) Denumire generică pentru sindroame similare cu parkinsonul. – Din fr. parkinsonisme.

PARLAGÍU, parlagii, s. m. Măcelar care taie vitele de consum la abator. – Din tc. parlacı.

PARLAMÉNT, parlamente, s. n. Organ legislativ din unele țări, compus din una sau din două camere și constituit din reprezentanți ai diferitelor partide politice aleși, total sau parțial, prin votul cetățenilor; p. ext. sesiune, ședință de lucru în care se întrunește acest organ. ♦ Clădire în care au loc ședințele acestui organ. – Din fr. parlement.

PARLAMENTÁ, parlamentez, vb. I. Intranz. A duce tratative cu partea adversă pentru a ajunge la o înțelegere, a trata, a negocia; a discuta cu cineva despre o anumită chestiune (litigioasă). – Din fr. parlementer.

PARLAMENTÁR¹, -Ă, parlamentari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care ține de parlament, privitor la parlament; din parlament. ♦ (Despre o formă de stat) Cu parlament, bazat pe parlament. 2. Conform uzanțelor din parlament; p. ext. care este de o politețe rigidă; ceremonios, protocolar. II. S. m. Membru al unui parlament. – Din fr. parlementaire, it. parlementario.

PARLAMENTÁR², -Ă, parlamentari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană delegată să ducă tratative. 2. Adj. Care ține de parlamentare, privitor la parlamentare. – Din fr. parlementaire, it. parlementario.

PARLAMENTÁRE, parlamentări, s. f. Acțiunea de a parlamenta și rezultatul ei. – V. parlamenta.

PARLAMENTARÍSM s. n. Sistem de guvernare specific statelor parlamentare¹ (I 1). ◊ Tactică bazată pe utilizarea formelor parlamentare¹ (I 1) în lupta politică. – Din fr. parlementarisme, it. parlementarismo.

PARLOÁR, parloare, s. n. (Livr.) Sală de primire a vizitatorilor într-un cămin, într-un internat școlar, într-o cazarmă etc.; vorbitor (III). – Din fr. parloir.

PARMÁC, parmaci, s. m. Par sau stâlp (gros) folosit la diverse construcții deschise (prispe, pridvoare, garduri etc.). – Din tc. parmak.

PARMACLẤC, parmaclâcuri, s. n. 1. Construcție de lemn, de piatră etc. de forma unui perete sau a unui gard scund, folosită pentru a mărgini o altă construcție sau un element de construcție. 2. Gard, grilaj; (rar) fiecare dintre scândurile, barele etc. care formează un gard sau un grilaj. [Var.: parmalấc s. n.] – Din tc. parmaklık.

PARMALẤC s. n. v. parmaclâc.

PARMAZÁN s. n. v. parmezan.

PÁRMEN, parmeni, -e, adj. (În sintagmele) Măr parmen (auriu) (și substantivat, m.) = varietate de măr originară din Anglia, cu fructele de culoare galbenă-aurie, cu dungi carmin. Măr parmen (auriu) (și substantivat, n.) = fructul mărului definit mai sus. – Din fr. parmain [d’or]. germ. Parmäne.

PARMEZÁN, parmezane, s. n. Specialitate italienească de cașcaval (uscat); p. ext. cașcaval ras [Var.: (înv.) parmazán s. n.] – Din fr. parmesan, germ. Parmesan.