Toate definitiile

PARAFÍNĂ, parafine, s. f. 1. Substanță solidă, albă și translucidă, formată dintr-un amestec de hidrocarburi saturate obținute la distilarea țițeiului sau a cărbunilor și întrebuințată la fabricarea lumânărilor, la impregnarea hârtiei și a țesăturilor, ca materie primă în industria chimică etc. 2. (La pl.) Alcani. – Din fr. paraffine.

PARAFÍNIC, -Ă, parafinici, -ce, adj. Care aparține parafinei, privitor la parafină; din parafină. ◊ (Chim.; în sintagma) Hidrocarbură parafinică = alcan. – Din. fr. paraffinique.

PARAFINÓS, -OÁSĂ, parafinoși, -oase, adj. Care conține parafină. – Din fr. paraffineux.

PARAFÍZĂ, parafize, s. f. (Bot.) Perișor care acoperă organele de reproducere la mușchi¹, alge și ciuperci. – Din fr. paraphyse.

PARAFLÁCĂRĂ, paraflăcări, s. f. Piesă metalică pentru protejarea tijei pistonului contra flăcării din cilindru la motoarele cu autoaprindere. – Para²- + flacără.

PARAFLOW s. n. (Chim.) Paragel. [Pr.: -flóu] – Cuv. engl.

PARAFÓC, parafocuri, s. n. Zid (făcut dintr-un material refractar) care apără de flăcări o parte mai expusă a unui cazan de aburi. – Para²- + foc.

PARAFONÍE, parafonii, s. f. (Med.) Boală care constă în pronunțarea nazalizată a sunetelor. – Din fr. paraphonie.

PARAFORMALDEHÍDĂ s. f. Polimer al formaldehidei care, prin încălzire, se transformă în formaldehidă. – Din fr. paraformaldéhyde.

PARAFRÁSTIC, -Ă, parafrastici, -ce, adj. Referitor la parafrază, cu caracter de parafrază. – Din fr. paraphrastique.

PARODONTOGRÁMĂ, parodontograme, s. f. (Med.) Diagramă a datelor obținute prin parodontometrie. – Din fr. parodontogramme.

PARODONTOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă de parodontopatii. – Din fr. parodontologie.

PARODONTÓM, parodontoame, s. m. (Med.) Tumoare a țesutului parodontal. – Din fr. parodontome.

PARODONTOMETRÍE, parodontometrii, s. f. (Med.) Măsurare a pungilor gingivale, a retracției și a mobilității dinților; diagramă a datelor obținute prin această măsurare. – Din fr. parodontométrie.

PARODONTOPATÍE, parodontopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile dentare. – Din fr. parodontopathie.

PARODÓNȚIU s. n. (Anat.) Complex morfologic funcțional care asigură fixarea dinților în osul maxilar. ◊ Parodonțiu moale = țesut marginal moale, cu formațiuni fibroase, care înconjură dintele și alvelola dentară; țesut parodontal. Parodonțiu osos = porțiune osoasă în care sunt săpate alveolele dentare și pe care se inserează parodonțiul moale. – Din germ. Parodontium.

PARAFRÁZĂ, parafraze, s. f. 1. Expunere, explicație etc. într-o formulare personală (și mai dezvoltată) a conținutului unui text, al unei comunicări orale etc. 2. Piesă muzicală instrumentală de virtuozitate care constituie o prelucrare liberă a unei teme cunoscute. – Din fr. paraphrase.

PARAFRAZÁRE, parafrazări, s. f. Acțiunea de a parafraza și rezultatul ei. – V. parafraza.

PARAFRÉNIC, -Ă, parafrenici, -ce, adj. (Med.) Referitor la parafrenie. – Din fr. paraphrénique.

PARAFRENÍE, parafrenii, s. f. (Med.) Boală psihică cu simptome asemănătoare paranoiei și schizofreniei. – Din fr. paraphrénie.

PARAFUCSÍNĂ s. f. (Chim.) Colorant extras din fucsină. – Din fr. parafuchsine.

PARAFÚLGER, parafulgere, s. n. 1. (Înv.) Dispozitiv de protecție contra supratensiunilor la instalațiile de telecomunicații de pe linii aeriene. 2. (Înv.) Paratrăsnet. – Para²- + fulger.

PARAFÚM, parafumuri, s. n. (Înv.) Dispozitiv atașat la podurile metalice care traversează liniile de cale ferată pentru a le proteja de eroziunea gazelor degajate de locomotivele cu aburi. – Para²- + fum (după fr. pare-fumée).

PARAGÁT, paragate, s. n. Unealtă de pescuit marin, alcătuită dintr-un șir de cârlige cu nadă fixate de un odgon și folosită la pescuitul calcanului, al sturionilor etc. – Din tc. paragat.

PARAGÉL, parageluri, s. n. Aditiv pentru coborârea punctului de congelare a uleiurilor minerale; paraflow. – Din it. paragelo.

PARAGENÉTIC, -Ă, paragenetici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a geneticii care studiază totalitatea factorilor ce influențează evoluția intrauterină din momentul fecundației până la naștere. II. Adj. 1. Referitor la paragenetică (I), de paragenetică (I). ♦ Care poate tulbura organogeneza. 2. (Despre modificări ale genelor) Care se produce în urma unui fenomen ce are loc în cromozom, fără a schimba structura genei. – Din fr. paragénétique.

PARAGENÉZĂ, parageneze, s. f. Formare în aceeași epocă a mai multor minerale asociate. ♦ Asociație de minerale formată în urma unui anumit proces geologic. – Din fr. paragénèse.

PĂRÁGINĂ s. f. v. paragină.

PARAGLOBÍNĂ s. f. (Biol.) Paraglobulină. – Din fr. paraglobine.

PARAGLOBULÍNĂ s. f. Substanță de natură proteică din sânge, care contribuie la formarea fibrinei; paraglobină. – Din fr. paraglobuline.