Toate definitiile
PARACLISÉR, paracliseri, s. m. Persoană însărcinată cu paza unei biserici, îndeplinind și unele servicii la oficierea cultului; țârcovnic. – Paraclis + suf. -er.
PARACLISERÍȚĂ, paracliserițe, s. f. Femeie care îngrijește și păzește o biserică, participând și la oficierea cultului. – Paracliser + suf. -iță.
PARACRONÍSM, paracronisme, s. n. (Rar) Eroare care constă în a situa un eveniment mai târziu decât a avut loc în realitate. – Din fr. parachronisme.
PARACUZÍE, paracuzii, s. f. (Med.) Iluzie auditivă. – Din fr. paracousie.
PARADÁ, paradez, vb. I. Intranz. (Livr. și ir.) A se arăta, a se pune (ostentativ) în evidență, a face caz, paradă de ceea ce face ori spune. – Din fr. parader.
PARADÁISĂ, paradaise, s. f. (Bot.; reg.) Pătlăgea roșie. – Din germ. Paradeis.
PARÁDĂ, parade, s. f. 1. Festivitate militară la care defilează trupele; defilare a trupelor cu prilejul acestei festivități; p. ext. alai, ceremonie; solemnitate, pompă. ◊ Loc. adj. De paradă = de sărbătoare, festiv; pentru ocazii deosebite. ♦ Fig. Atitudine, comportare etc. ostentative, prin care cineva încearcă să facă impresie, să atragă atenția asupra sa. ◊ Loc. adj. și adv. De paradă = (care se face) de formă, de ochii lumii. ◊ Loc. adv. Cu paradă = cu ostentație, cu importanță exagerată, ostentativ. ◊ Expr. A face paradă de (sau cu) ceva = a face ceva în mod ostentativ, pentru a produce efect, a se făli cu ceva, a face caz. 2. Mișcare sau ansamblu de mișcări prin care un sportiv (scrimer, boxer etc.) parează o lovitură a adversarului și încearcă să dea o ripostă. [Var.: (înv. și reg.): parádie s. f.] – Din germ. Parade, fr. parade.
PARADENTÓZĂ, paradentoze, s. f. Boală a gingiei care se caracterizează prin formarea locală de pungi de puroi și prin distrugerea țesuturilor care susțin și fixează dinții. – Din germ. Paradentose.
PARADÍ, paradesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) strica, a (se) deteriora, a (se) uza. – Din țig. pharado.
PARADIAFONÍE s. f. Trecere nedorită a semnalelor de pe un canal pe altul la sisteme audio cu două sau mai multe canale; diafonie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. paradiaphonie.
PARÁDIE s. f. v. paradă.
PARADÍS, paradisuri, s. n. Grădina raiului în care, potrivit credințelor religioase, au trăit Adam și Eva până la păcatul originar și în care ajung după moarte sufletele oamenilor fără păcate; rai1; eden. ◊ Loc. adj. De paradis = splendid, minunat. ♦ (Adesea fig.) Loc plăcut, minunat, splendid; priveliște încântătoare; ceea ce desfată privirea sau sufletul; fericire supremă. – Din fr. paradis, germ. Paradies.
PARADÍT, -Ă, paradiți, -te, adj. (Fam.) Stricat, deteriorat, uzat. – V. paradi.
PARADITÚRĂ, paradituri, s. f. (Fam.) Lucru stricat, deteriorat, degradat, uzat; lucru de proastă calitate. – Paradi + suf. -tură.
PARADIZIÁC, -Ă, paradiziaci, -ce, adj. (Livr.) Ca în paradis; splendid, minunat, încântător. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. paradisiaque.
PARADÓS, paradosuri, s. n. Parapet de pământ ridicat în spatele unei tranșee, pentru a apăra militarii adăpostiți contra loviturilor din spate. – Din fr. parados.
PARADOSÍ, paradosesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A preda o materie de învățământ, cunoștințe etc.; a învăța ceva pe cineva. – Din ngr. pradído.
PARADOSÍRE, paradosiri, s. f. (Înv) Acțiunea de a paradosi și rezultatul ei. – V. paradosi.
PARADOXÁL, -Ă, paradoxali, -e, adj. Care ține de paradox, care constituie sau folosește un paradox; plin de contradicții; p. ext. ciudat; absurd. – Din fr. paradoxal.
PARAFÁ, parafez, vb. I. Tranz. 1. A semna prin parafă (1), a întări un act prin semnătură cu parafă. ♦ Spec. A pune o semnătură (prescurtată) pe proiectul unui tratat internațional prin împuterniciții statelor care l-au negociat ca dovadă a acordului părților asupra proiectului respectiv. 2. A aplica o parafă (1) pe fiecare foaie a unui registru; a sigila, a pecetlui cu ceară roșie legătura unui registru sau a unui dosar, ca să nu se poată scoate sau adăuga foi. – Din fr. parapher.
PARAFÁRE, parafări, s. f. Acțiunea de a parafa și rezultatul ei. – V. parafa.
PARAFÁT, -Ă, parafați, -te, adj. Semnat, prevăzut, întărit cu parafă (1); pecetluit cu ceară roșie (pentru a nu se scoate sau adăuga foi). – V. parafa.
PARAFÁZIC, -Ă, parafazici, -e, adj., s. m. și f. (Bolnav) de parafazie. – Din fr. paraphasique.
PARAFAZÍE, parafazii, s. f. (Med.) Tulburare maladivă de vorbire caracterizată prin substituirea și deformarea cuvintelor. – Din fr. paraphasie.
PARÁFĂ, parafe, s. f. 1. Ștampilă cu iscălitura sau cu numele cuiva (prescurtat sau cu inițiale); ștampilă a unei instituții. ♦ Iscălitură (prescurtată) pusă pe un act. 2. Trăsătură de condei adăugată la sfârșitul unei iscălituri pentru a o deosebi de altele sau pentru a o împodobi; p. ext. linie de ornament. – Din fr. paraphe.
PARAFERNÁL, -Ă, parafernali, -e, adj. Care aparține parafernei, care se referă la parafernă. – Din fr. paraphernal.
PARAFÉRNĂ, paraferne, s. f. Avere care aparține soției căsătorite în regim dotal și asupra căreia soția își păstrează drepturile de administrare și de folosință. – Din ngr. paráferna.
PARAFILATELÍE s. f. Ramură a filateliei care studiază documente poștale. – Para1- + filatelie.
PARAFINÁ, parafinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de parafină (în diverse procese tehnologice). – Din fr. paraffiner.
PARAFINÁRE, parafinări, s. f. Acțiunea de a (se) parafina și rezultatul ei. – V. parafina.