![]() Caută
Traducere
|
Toate definitiileFRĂȚÍE, frății, s. f. 1. Legătură de rudenie între frați; frățietate. ♦ Iubire frățească, sentimente ca de frate. 2. Prietenie strânsă; fraternitate. – Frate + suf. -ie. FRĂȚIETÁTE s. f. (Înv.) Fraternitate; frăție. [Pr.: -ți-e-] – Frăție + suf. -tate. FRĂȚIÓR, frățiori, s. m. Diminutiv al lui frate. ♦ (La vocativ) Termen familiar, prietenesc, cu care te adresezi unui bărbat. [Pr.: -ți-or] – Frate + suf. -ior. FRÂNÁ, frânez, vb. I. Tranz. A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. – Din fr. freiner (după frână, înfrâna). FRÂNÁR, frânari, s. m. Muncitor la căile ferate însărcinat cu manevrarea frânei de mână. – Frână + suf. -ar. FRÂNÁRE, frânări, s. f. 1. Acțiunea de a frâna și rezultatul ei; frânat. 2. Inhibiție. – V. frâna. FRÂNÁT s. n. Frânare (1). – V. frâna. FRẤNĂ, frâne, s. f. Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. ♦ Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfășurare, a unei acțiuni, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. – Din fr. frein (după frâne, pl. lui frâu). FRÂNC, -Ă, frânci, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Nume generic dat odinioară la noi occidentalilor de origine latină. – Lat. Francus. FRÂNCÚȘĂ, frâncușe, s. f. Varietate de struguri cu boabe mici, neuniforme și rare, folosită pentru vinuri de masă. – Frânc + suf. -ușă. FRẤNGE, frâng, vb. III. 1. Tranz. A rupe (în două) un obiect prin lovire, îndoire sau apăsare puternică. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ◊ Expr. A-și frânge gâtul = a) a muri într-un accident; b) a-și compromite situația prin întreprinderi riscante. A frânge (cuiva) gâtul = a omorî pe cineva. A-și frânge mâinile = a-și împreuna mâinile și a-și îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznădejdii, etc.). A frânge (sau, refl., a i se frânge) cuiva inima = a (se) mâhni peste măsură; a (se) înduioșa până la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masă de apă, despre valuri) A se lovi (de mal, de stânci, etc.), împrăștiindu-se în valuri mici. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) îndoi, a (se) apleca de mijloc. 2. Tranz. Fig. A înfrânge, a învinge; a birui (în luptă). – Lat. frangere. FRẤNGERE, frângeri, s. f. Acțiunea de a (se) frânge; rupere prin îndoire, lovire sau apăsare puternică; frântură. – V. frânge. FRÂNGHÍE1, frânghii, s. f. Fir lung și gros făcut din mai multe fibre vegetale sau din fire animale, precum și din fibre sintetice, răsucite una în jurul alteia; funie. [Acc. și: (reg.) frấnghie] – Lat. fimbria. FRÂNGHÍE2 s. f. v. frenghie. FRÂNGHIÉR, frânghieri, s. m. Persoană care confecționează frânghii1 sau obiecte din frânghie1; persoană care vinde frânghii1 sau obiecte făcute din frânghie1. [Pr.: -ghi-er] – Frânghie + suf. -ar. FRÂNGHIERÍE1, frânghierii, s. f. Meseria de frânghier. [Pr.: -ghi-e-] – Frânghier + suf. -ie. FRÂNGHIERÍE2, frânghierii, s. f. Local în care se confecționează sau se vând frânghii1 și obiecte făcute din frânghie1. [Pr.: -ghi-e-] – Frânghie1 + suf. -erie. FRÂNGHIERÍT s. n. (Rar) Totalitatea frânghiilor1 necesare la pescuit. [Pr.: -ghi-e-] – Frânghie1 + suf. -ărit. FRÂNGHIOÁRĂ, frânghioare, s. f. (Rar) Frânghiuță. [Pr.: -ghi-oa-] – Frânghie + suf. -ioară. FRÂNGHIÚȚĂ, frânghiuțe, s. f. Diminutiv al lui frânghie1; frânghioară. [Pr.: -ghi-u-] – Frânghie1 + suf. -uță. FRÂNT, -Ă, frânți, -te, adj. 1. (Despre obiecte tari) Rupt2 (în două) prin îndoire, lovire sau apăsare puternică. ♦ (Despre oase sau membre) Fracturat. ♦ Spart, zdrobit, stricat. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para frântă = a nu avea nici un ban. 2. (Despre linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care prezintă unghiuri, îndoituri, întorsături. 3. (Despre oameni) Îndoit de mijloc. 4. Fig. Zdrobit de oboseală; sleit, extenuat. ◊ Expr. Beat frânt = foarte beat, beat mort. 5. Fig. Învins, înfrânt. – V. frânge. FRÂNTÚRĂ, frânturi, s. f. 1. Frângere; ceea ce se obține frângând sau rupând ceva; bucată desprinsă de la locul ei sau rămasă dintr-un întreg îmbucătățit. ◊ Expr. Frântură de limbă = vorbire încălcită; p. ext. frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. ♦ Porțiune dintr-un întreg; fracțiune (1). 2. (Pop.) Fractură. 3. (Rar) Spărtură. – Lat. *franctura (=fractura) sau frânt + suf. -ură. FRÂU, frâie, s. n. Totalitatea curelelor, împreună cu zăbala, care se pun pe capul și în gura unui cal (de călărie) spre a-l supune și a-l putea mâna. ◊ Loc. adj. Fără frâu = neînfrânat, lăsat (prea) liber; dezmățat. ◊ Expr. A-și pune frâu limbii (sau gurii) sau a-și pune frâu la limbă = a vorbi cumpătat, cu prudență; a se reține de la vorbă. A ține (pe cineva) în frâu = a domoli avântul sau pornirile cuiva. A ține (pe cineva) în șapte (sau nouă) frâie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lăsa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frâu liber (sau slobod) = a lăsa în voie. A pune (în) frâu = a stăvili; a înfrâna, a stăpâni. ♦ Fig. (Cu pl. frâne) Conducere politică. [Pl. și frâne, (rar) frâuri] – Lat. frenum. FRÂULÉȚ, frâulețe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui frâu. [Pr.: frâ-u-] – Frâu + suf. -uleț. FREÁTIC, -Ă, freatici, -ce, adj. (Despre ape sau pânze de ape subterane) Care se găsește pe primul strat impermeabil de la suprafața pământului și care alimentează izvoarele, fântânile etc., influențând formarea și proprietățile solului. [Pr.: fre-a-] – Din fr. phréatique. FREATOBIOLOGÍE s. f. Știință care studiază organismele din apa freatică. [Pr.: fre-a-to-bi-o-] – Freatic + biologie. FRECÁRE, frecări, s. f. Acțiunea de a (se) freca; frecuș, frecătură (1). ♦ (Fiz.) Interacțiune a două corpuri aflate în contact; forță pe care o exercită un corp asupra altuia când acesta se freacă de el; fricțiune(1). – V. freca. FRECÁT1 s. n. Faptul de a (se) freca. – V. freca. FRECÁT2, -Ă, frecați, -te, adj. (Despre unele alimente) Amestecat astfel încât să devină o masă omogenă și pufoasă. ♦ Curățat prin frecare. – V. freca. FRECĂTÚRĂ, frecături, s. f. 1. Frecare. 2. Loc care poartă urma unei frecări. 3. Fig. Mustrare aspră. 4. Fig. (La pl.) Divergențe, neînțelegeri (surde); frecușuri, fricțiuni. – Lat. fricatura. |