Toate definitiile
FRONDÓR, frondori, s. m. (Franțuzism) Partizan al frondei. – Din fr. frondeur.
FRONT, fronturi, s. n. 1. Loc unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forțelor militare care operează pe câmpul de luptă sub o comandă unică. ◊ Expr. A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de apărare a inamicului, a pătrunde forțat în linia de apărare a acestuia. ♦ Parte din teatrul de operații al unui stat aflat în stare de război, pusă sub comandă unică. ♦ Mare unitate operativă, compusă din mai multe armate. 2. Formație de militari, școlari, sportivi etc. aliniați cot la cot, cu fața la persoana care dă îndrumări, comenzi etc. ◊ Loc. adv. În front = așezat în linie, în poziție de drepți sau pe loc repaus. 3. Fig. Grup de forțe solidare, organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de luptă. 4. Porțiune dintr-un zăcământ de substanțe minerale unde se face tăierea rocilor, a minereurilor sau a cărbunilor. 5. Plan vertical în care sunt situate fațada unei clădiri sau fațadele unui ansamblu de clădiri. ♦ Latură a unei parcele, care coincide cu alinierea căii de circulație. 6. (Met.) Zonă de tranziție între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruște, cu consecințe directe asupra mersului vremii. ◊ Front atmosferic = zonă de contact între două mase de aer cu gradient termic ridicat. 7. (Fiz.; în sintagma) Front de undă = ansamblul punctelor până la care ajunge o oscilație la un moment dat. – Din fr. front.
FRONTÁL, -Ă, frontali, e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de regiunea frunții. ♦ (Substantivat, n.; rar) Parte proeminentă a unui obiect. 2. Adj. Din față, așezat în față. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; p. ext. locul unde se execută o astfel de operație. 3. Adj. Referitor la front (6). 4. S. n. Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. – Din fr. frontal.
FRONTALITÁTE s. f. (În sintagma) Legea frontalității = canon în sculptura arhaică prin care se impunea reprezentarea din față și strict simetrică a corpului în raport cu planul median ce trece prin șaua nasului, stern și ombilic. – Din fr. frontalité.
FRONTIÉRĂ, frontiere, s. f. Linie naturală sau convențională care desparte teritoriul unui stat de teritoriul altor state sau de întinderi de apă care nu fac parte din teritoriul său; graniță, hotar. [Pr.: -ti-e-. – Var.: (înv.) fruntárie s. f.] – Din fr. frontière.
FRONTISPÍCIU, frontispicii, s. n. 1. Partea superioară a fațadei principale a unui edificiu. 2. Prima pagină a unei cărți, care, pe lângă titlu, poartă adesea numele autorului, gravuri simbolizând cuprinsul lucrării etc. ♦ Partea de sus de pe prima pagină a unui ziar, cuprinzând titlul și unele indicații. – Din fr. frontispice, lat. frontispicium.
FRONTOGENÉZĂ, frontogeneze, s. f. Proces meteorologic care, în cazul convergenței a două mase de aer, formează o zonă cu temperatură mai mare și cu umiditate. – Din fr. frontogénèse.
FRONTOLÍZĂ, frontolize, s. f. (Met.) Proces de destrămare a fronturilor atmosferice. – Din fr. frontolyse.
FROTÍR s. n. Țesătură specială de bumbac, care absoarbe apa ușor, folosită pentru prosoape, halate de baie etc. – Cf. fr. frotté.
FRUCT, fructe, s. n. 1. Produs care apare și se dezvoltă din pistilul unei flori fecundate și care conține semințele. ◊ Fructe zaharate (sau zaharisite) = fructe întregi sau părți de fructe sau de plante îmbibate cu sirop de zahăr și cu glucoză și acoperite, de obicei, cu o crustă de zahăr. 2. Produse vegetale care servesc ca hrană. 3. Fig. Produs, profit, rezultat material sau moral al unei acțiuni, al unei activități sau al unei situații; rod. [Var.: frúctă s. f.] – Din lat. fructus.
FRUCTÁR, fructari, s. m. Vânzător de fructe. – Fruct + suf. -ar.
FRÚCTĂ s. f. v. fruct.
FRUCTĂRÍE, fructării, s. f. Prăvălie unde se vând fructe. – Fruct + suf. -ărie.
FRUCTIÉRĂ, fructiere, s. f. Vas în care se pun fructele pe masă. [Pr.: -ti-e-] – Fruct + suf. -ieră (după fr. fruitiére).
FRUCTIFÉR, -Ă, fructiferi, -e, adj. (Despre pomi) Care produce fructe comestibile; roditor. ♦ (Despre organele unei plante) Care poartă fructele. – Din fr. fructifère.
FRUCTIFICÁ, fructífic, vb. I. 1. Intranz. (Despre sume de bani, capitaluri) A aduce venit, a spori prin dobânzile adăugate. 2. Tranz. Fig. A folosi cu profit o valoare oarecare. – Din fr. fructifier, lat. fructificare.
FRUCTIFICÁRE, fructificări, s. f. Acțiunea de a fructifica și rezultatul ei; fructificație, valorificare. – V. fructifica.
FRUCTIFICÁȚIE, fructificații, s. f. 1. Fructificare. ♦ Proprietate a plantelor de a produce fructe; proprietate a pomilor fructiferi și a viței de vie de a da lăstari fertili. 2. Totalitatea organelor reproducătoare la criptogame. 3. Perioadă în care se formează fructele. – Din fr. fructification.
FRUCTÍNĂ, fructine, s. f. Produs de cofetărie preparat din vafele cu umplutură de cremă de fructe. – Fruct + suf. -ină.
FRUCTÓZĂ s. f. Substanță organică dulce, care se găsește în nectarul florilor, în fructele dulci și în miere și care, împreună cu glucoza, formează zaharoza; levuloză. – Din fr. fructose.
FRUCTUÓS, -OÁSĂ, fructuoși, -oase, adj. Care dă rezultate bune; folositor, profitabil, avantajos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. fructeux, lat. fructuosus.
FRUGALITÁTE s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este frugal. – Din fr. frugalité, lat. frugalitas, -atis.
FRUGIFÉR, -Ă, frugiferi, -e, adj., Care dă roade, fructe. – Din fr. frugifère.
FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezește admirația din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.
FRUMSÉȚE s. f. v. frumusețe
FRUMUSÉȚE, (2) frumuseți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este frumos. ◊ Loc. adj. De toată frumusețea = deosebit de frumos; minunat. 2. (Concr.) Obiect, faptă, lucru frumos. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” capătă valoarea superlativului „foarte frumos”) O frumusețe de casă. ♦ Femeie foarte frumoasă. [Var.: (pop.) frumséțe s. f.] – Frumos + suf. -ețe.
FRUNTÁR, fruntare, s. n. 1. Grindă principală care mărginește prispa în partea de sus și pe care se sprijină grinzile secundare ale casei. 2. Curea care leagă cele două părți laterale ale căpețelei și care trece peste fruntea calului. – Lat. frontale sau frunte + suf. -ar.
FRUNTÁRIE s. f. v. frontieră.
FRUNTÁȘ, -Ă, fruntași, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este în frunte într-un domeniu de activitate și care poate servi de exemplu. 2. S. m. și f. Denumire a gradului militar dintre ostaș și caporal; persoană care are acest grad. – Frunte + suf. -aș.
FRUNTĂȘÍE, fruntășii, s. f. Faptul de a fi fruntaș(1) – Fruntaș + suf. -ie.