Toate definitiile
FOTOTELEGRÁFIC, -Ă, fototelegrafici, -ce, adj. De fototelegrafie. – Din fr. phototélégraphique.
FOTOTELEGRAFÍE s. f. Transmitere la distanță a fotografiilor, a desenelor, a unor texte scrise etc. cu ajutorul telegrafiei. – Din fr. phototélégraphie.
FOTOTEODOLÍT, fototeodolite, s. n. Aparat fotogrammetric utilizat în obținerea fotogramelor terestre. [Pr.: -te-o-] – Din fr. photothéodolite.
FOTOTERÁPIC, -Ă, fototerapici, -ce, adj. (Med.) De fototerapie. – Din fr. photothérapique.
FOTOTERAPÍE, fototerapii, s. f. Tratament medical care folosește radiațiile solare sau ale unei surse artificiale de lumină, indicat în rahitism, tuberculoză osoasă etc. – Din fr. photothérapie.
FOTOTIPÍE (2), fototipii, s. f. 1. Procedeu prin care se execută reproduceri, apropiate ca aspect de fotografie, cu ajutorul unui clișeu format dintr-un strat subțire de gelatină bicromatică, așezat pe o placă de cupru. 2. Reproducere obținută prin acest procedeu. – Din fr. phototypie.
FOTOTIRISTÓR, fototiristoare, s. n. (Electron.) Tiristor comandat prin intermediul unui impuls luminos. – Din engl. photothyristor.
FOTOTOPOGRAFÍE s. f. Ramură a fotogrammetriei care se ocupă cu ridicări topografice ale unor porțiuni restrânse din suprafața terestră. – Din germ. Phototopographie, fr. phototopographie.
FOTOTRANZISTÓR, fototranzistoare, s. n. Dispozitiv semiconductor sensibil la lumină. – Din engl. phototransistor.
FOTOTRÓPIC, -Ă, fototropici, -ce, adj. (Biol.; despre organisme) Care îsi realizează nutriția cu ajutorul luminii solare. – Din engl. phototropic.
FOTOTROPÍE s. f. Fototropism (2). – Din fr. phototropie.
FOTOTROPÍSM s. n. 1. Însușire a unor plante de a-și îndrepta florile, frunzele etc. într-o direcție anumită, determinată de orientarea luminii; heliotropism. 2. Schimbare reversibilă a culorii unui corp sub acțiunea luminii, revenirea la culoarea inițială făcându-se lent, la întuneric; fototropie. – Din fr. phototropisme, germ. Phototropismus.
FOTOVOLTÁIC, -Ă, fotovoltaici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Efect fotovoltaic = apariție a unei tensiuni electromotoare într-o joncțiune semiconductoare sau într-un contact metal-semiconductor. 2. (În sintagma) Pilă (sau celulă) fotovoltaică = fotoelement. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. photovoltaïque.
FOTOZINCOGRAFÍE, fotozincografii, s. f. Procedeu de reproducere a unei fotografii prin copierea pe o placă de zinc. – Din fr. photozincographie.
FOULARD s. n. Mașină cu ajutorul căreia se îmbibă țesăturile textile cu soluții de coloranți și cu mase de apret. [Pr.: fulár] – Cuv. fr.
FOURIERÍSM s. n. Doctrină socialistă utopică franceză creată de Ch. Fourier și de discipolii lui în prima jumătate a sec. XIX. [Pr.: fu-ri-e-] – Din fr. fouriérisme.
FOVÍSM s. n. Curent apărut în pictura franceză, la începutul sec. XX. ca reacție împotriva disocierii impresioniste a tonurilor, folosind culoarea pură, distribuită în pete mari, uneori violente. – Din fr. fauvisme.
FOX, focși, s. m. Foxterier. – Din fr., engl. fox.
FOXTERIÉR, foxterieri, s. m. Rasă de câini de casă, rezistenți și iuți, cu urechi scurte, cu picioare drepte, buni vânători de animale mici care trăiesc în vizuini; fox. [Pr.: -ri-er] – Din fr. foxterrier.
FÓXTROT, foxtroturi, s. n. Dans modern de origine americană, cu ritm sincopat și cu mișcare vioaie sau lentă, care se dansează în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Din engl. foxtrot.
FRAC, fracuri, s. n. Haină bărbătească de ceremonie din stofă neagră, în față scurtă până la talie, iar în spate terminată cu două cozi lungi și înguste. – Din fr. frac.
FRACTURÁ, fracturez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) frânge, a(-și) rupe un os, p. ext. un membru al corpului; a produce sau a suferi o fractură. – Din fr. fracturer.
FRACTURÁT, -Ă, fracturați, -te, adj. (Despre oase, p. ext. despre membrele corpului) Rupt2, frânt. – V. fractura.
FRACTÚRĂ, fracturi, s. f. 1. (Med.) Ruptură a unui os sau a unui cartilaj, p. ext. a unui membru al corpului. 2. (Tehn.) Suprafață neregulată rezultată la ruperea sau la spargerea unui obiect. ♦ (Geol.) Falie. – Din fr. fracture, lat. fractura.
FRÁCȚIE, fracții, s. f. (Uneori urmat de determinarea „ordinară”) Simbol sau număr care reprezintă raportul a două numere întregi. ◊ Fracție zecimală = fracție al cărei numitor este o putere a lui 10. ♦ Raport a două expresii matematice. – Din fr. fraction, lat. fractio.
FRACȚIONÁR, -Ă, fracționari, -e, adj. (Mat.) Care conține o fracție sau se compune din fracții; care are forma unei fracții. ◊ Număr fracționar = număr care poate fi scris sub forma câtului a două numere întregi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fractionnaire.
FRACȚIONÁRE, fracționări, s. f. 1. Acțiunea de a fracționa. 2. Separare a unor componenți dintr-un lichid sau dintr-o substanță gazoasă prin distilare fracționată, cristalizare fracționată etc. 3. Procedeu de construcție a unei aeronave din subansambluri și ansambluri parțiale. [Pr.: -ți-o-] – V. fracționa.
FRACȚIONÁT, -Ă, fracționați, -te, adj. Divizat în fracțiuni; îmbucătățit. ◊ Distilare fracționată = acțiunea de a izola dintr-un amestec lichidele cu puncte de fierbere diferite, colectându-le în mod separat după temperaturile lor de fierbere. Cristalizare fracționată = cristalizare treptată a unui amestec de componenți cu temperaturi de congelare diferite, care pot fi separați unul de altul în stare solidă. [Pr.: -ți-o-] – V. fracționa.
FRACȚIONÍSM s. n. Acțiune dusă de o fracțiune (2). [Pr.: -ți-o-] – Fracțiune + suf. -ism. Cf. (pt. sens) rus. fractionnost'.
FRACȚIONÍST, -Ă, fracționiși, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de fracționism, privitor la fracționism. 2. S. m. și f. Adept al fracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Fracțiune + suf. -ist. Cf. (pt. sens) rus. fracționnîi.