Toate definitiile
FRÚNTE, frunți, s. f. 1. (La oameni) Partea superioară a feței, formată din osul frontal, cuprinsă între sprâncene și păr și mărginită lateral de tâmple; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; față, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seamă, ceea ce e de calitate superioară; persoană care se distinge, care se relevă primul (dintre alții). ◊ Loc. adv. În frunte sau (loc. prep.) în fruntea cuiva (sau a ceva) = în față, înainte (față de cineva sau de ceva); fig. în locul întâi, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obținut la începutul unei distilări fracționate. – Lat. frons, -ntis.
FRUNZÁR, frunzare, s. n. 1. Desiș format din crengile pline de frunze ale unui copac sau ale unor tufe. 2. Umbrar făcut din crengi bogate. 3. Frunze uscate, servind ca așternut sau nutreț pentru vite. [Pl. și (m.) frunzari] – Frunză + suf. -ar.
FRÚNZĂ, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza și ca iarba = numeros. ◊ Expr. A tăia frunză la câini = a nu avea nici o ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. 2. Compus: frunză-de-potcă = plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). 2. (În sintagma) Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. – Lat. frondia (< frons, -ndis).
FRUNZĂREÁLĂ, frunzăreli, s. f. Frunzărire. – Frunzări + suf. -eală.
FRUNZĂRÍ, frunzăresc, vb. IV. Tranz. A întoarce repede foile unei cărți, ale unui dosar, etc., cercetându-le în fugă; a citi superficial, a răsfoi; a foileta. – Frunză + suf. -ări.
FRUNZĂRÍME s. f. (Rar) Frunziș. – Frunză + suf. -ărime.
FRUNZĂRÍRE, frunzăriri, s. f. Acțiunea de a frunzări și rezultatul ei; frunzăreală. – V. frunzări.
FRUNZĂTÚRĂ, frunzături, s. f. (Rar) Frunziș. – Frunză + suf. -ătură.
FRUNZÉT s. n. Frunziș. – Frunză + suf. -et.
FRUNZÍCĂ, frunzici, s. f. (Rar) Frunzuliță. – Frunză + suf. -ică.
FRUNZÍȘ, frunzișuri, s. n. Mulțime de frunze, frunzele unuia sau ale mai multor copaci; frunzet, frunzărime, frunzătură. – Frunză + suf. -iș.
FRUNZIȘOÁRĂ, frunzișoare, s. f. Frunzuliță. – Frunză + suf. -ișoară.
FRUNZÍȚĂ, frunzițe, s. f. (Pop.) Frunzuliță. – Frunză + suf. -iță.
FRUNZÓS, -OÁSĂ, frunzoși, -oase, adj. Cu frunze multe și dese. – Frunză + suf. -os.
FRUNZÚCĂ, frunzuci, s. f. (Pop.) Frunzuliță – Frunză + suf. -ucă.
FRUNZULEÁNĂ, frunzulene, s. f. (Pop.) Frunzuliță. – Frunză + suf. -uleană.
FRUNZULÍCĂ, frunzulici, s. f. (Pop.) Frunzuliță. – Frunză + suf. -ulică.
FRUNZULÍȚĂ, frunzulițe, s. f. Diminutiv al lui frunză; frunzișoară, frunzulică, frunzuleană, frunzucă, frunzică, frunziță, foiță. – Frunză + suf. -uliță.
FRUPT, frupturi, s. n. Produsul în lapte al animalelor mulgătoare; derivate ale laptelui. ♦ Mâncare de lapte, ouă, carne, pește sau derivate ale lor, de la care creștinii ortodocși sunt opriți în timpul posturilor. ◊ Loc. adj. și adv. De frupt = de dulce. – Lat. fructus.
FRUST, -Ă, fruști, -ste, adj. (Livr.). 1. (Despre monede și medalii sau despre relieful sculpturilor) Șters de uzura vremii, tocit. 2. Fig. Brut, neprelucrat, natural, simplu, rudimentar. – Din fr. fruste.
FRUSTRATÓR, -OÁRE, frustratori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care frustrează; păgubitor; p. ext. înșelător. – Frustra + suf. -ator.
FRUTESCÉNT, -Ă, frutescenți, -te, adj. (Despre tulpini) Care se întărește fără a ajunge însă la totală lignificare. – Din fr. frutescent.
FTÁLIC, -Ă, ftalici, -ce, adj. (În sintagma) Acid ftalic = acid organic care se prezintă sub formă de cristale albe, puțin solubile în apă și alcool, insolubile în cloroform, întrebuințat în industria maselor plastice. ♦ Care conține acid ftalic. Anhidridă ftalică. – Din fr. phtalique.
FTÍZIC, -Ă, ftizici, -ce, adj., s. m. și f. Bolnav de ftizie; tuberculos, tebecist, ofticos, atacat. – Din fr. phtisique, lat. phtisicus.
FTIZIOLÓG, -Ă, ftiziologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în ftiziologie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. phtisiologue.
FTIZIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul tuberculozei pulmonare. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. phtisiologie.
FTORI- (Înv.) Element de compunere care, întrebuințat înaintea numelor de funcții, însemna „al doilea” (în rang). Ftori-logofăt, ftori-stolnic. [Var.: vtóri] – Din bg. vtori.
FRUNZÚȚĂ, frunzuțe, s. f. (Pop.) Frunzuliță. – Frunză + suf. -uță.
FUCOXANTÍNĂ, fucoxantine, s. f. Pigment de culoare brună, care se găsește în algele brune. – Din fr. fucoxanthine.
FÚCSIE, fucsii, s. f. (Bot.) Cerceluș. [Acc. și: fucsíe] – Din fr. fuchsia.