Toate definitiile
PROPAROXITÓN, proparoxitone, adj., s. n. (Cuvânt) care are accentul pe silaba antepenultimă. – Din fr. proparoxyton.
PROPĂȘÍ, propășesc, vb. IV. Intranz. A progresa, a prospera, a se dezvolta. – Pro + păși (după lat. progredior).
PROPĂȘÍRE, propășiri, s. f. Acțiunea de a propăși și rezultatul ei. – V. propăși.
PROPĂȘITÓR, -OÁRE, propășitori, -oare, adj. Care face să progreseze, să se dezvolte; înaintat, avansat, progresist. – Propăși + suf. -tor.
PROPEDÉUTICĂ s. f. (Rar) Învățământ pregătitor care cuprinde elemente de bază ale unei științe. [Acc. și: propedeútică] – Din fr. propedéutique.
PROLETARIZÁ, proletarizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în starea de proletar; a (se) pauperiza. – Din fr. prolétariser.
PROLETARIZÁRE, proletarizări, s. f. Acțiunea de a (se) proletariza și rezultatul ei. – V. proletariza.
PROLETARIZÁT, -Ă, proletarizați, -te, adj. Care s-a transformat în proletar (3). – V. proletariza.
PROPTÉA, proptele, s. f. Lemn, stâlp, par, bară, scândură etc. cu care se sprijină un gard, un zid, un pom etc.; proptă. ◊ Expr. (Pop.) Propteaua gardului = persoană leneșă. ♦ Fig. Sprijin, protecție (nemeritată); p. ext. persoană care dă cuiva un sprijin (nemeritat). – Din propteală (derivat regresiv).
PROROGÁRE, prorogări, s. f. Acțiunea de a proroga și rezultatul ei; prorogație. ♦ Act prin care se amână sau se suspendă activitatea unui corp constituit, a unei adunări legislative etc. ♦ Extindere a competenței unui organ de jurisdicție. – V. proroga.
PROROGATÍV, -Ă, prorogativi, -e, adj. (Jur.) Cu caracter de amânare, de prelungire. – Din fr. prorogatif.
PROROGÁȚIE, prorogații, s. f. Prorogare. – Din fr. prorogation, lat. prorogatio.
PROSCÉNIU, proscenii, s. n. (În teatrul antic) Parte a teatrului corespunzătoare scenei și avanscenei. [Var.: proscénium s. n.] – Din lat., fr. proscenium.
PROSCÉNIUM s. n. v. prosceniu.
PROSCOMIDÍ, proscomidesc, vb. IV. Tranz. (Despre preot) A pregăti pâinea și vinul pentru împărtășanie; a face o proscomidie. – Din proscomidie (derivat regresiv).
PROSCOMÍDIE, proscomidii, s. f. 1. Parte din slujba liturghiei în care preotul pregătește și sfințește pâinea și vinul pentru împărtășanie. 2. Masă sau firidă în peretele de nord al altarului, unde se săvârșește proscomidia (1). [Acc. și: proscomidíe] – Din sl. proskomidija.
PROLIFERÁ, pers. 3 proliferează, vb. I. Intranz. 1. (Biol.; despre celule sau, p. ext., despre țesuturi celulare) A se înmulți (în mod anormal) prin diviziune. 2. (Despre organisme) A se reproduce, a procrea. – Din fr. proliférer.
PROLIFERÁRE, proliferări, s. f. Acțiunea de a prolifera și rezultatul ei; proliferație. – V. prolifera.
PROSCRÍE, proscriu, vb. III. Tranz. 1. (În Roma antică) A condamna la moarte (pentru infracțiuni politice) fără forme judiciare, publicând pe o listă numele celui osândit. 2. A lua măsuri represive (privative de libertate) împotriva cuiva, în special pentru motive politice; a îndepărta în mod forțat o persoană din patrie; a exila, a alunga, a izgoni. 3. (Rar) A interzice, a opri. – Din fr. proscrire (după scrie).
PROSCRÍERE, proscrieri, s. f. Acțiunea de a proscrie și rezultatul ei. – V. proscrie.
PROSCRÍPTOR, proscriptori, s. m. (Rar) Persoană care hotăra o proscripție. – Din lat. proscriptor, fr. proscripteur.
PROSCRÍPȚIE, proscripții, s. f. 1. (În Roma antică) Punere în afară de lege sau osândire la moarte a cuiva, fără forme de judecată, pentru infracțiuni politice. ◊ Listă de proscripție = listă afișată care cuprindea numele persoanelor declarate în afara legii. 2. Pedeapsă la care autoritatea publică supunea pe cineva pentru o vină politică; izgonire din patrie, exil, surghiun. – Din lat. proscriptio, fr. proscription.
PROSCRÍS, -Ă, proscriși, -se, adj. 1. (Adesea substantivat) Scos de sub apărarea legilor, izgonit din patrie; exilat, surghiunit. 2. (Despre idei, acțiuni etc.) Interzis, oprit. – V. proscrie.
PROSECTÓR, prosectori, s. m. (Med.) 1. Persoană specializată în efectuarea disecțiilor și a autopsiilor. 2. Persoană însărcinată să prepare piesele anatomice necesare la cursul unui profesor la facultatea de medicină. [Acc. și: proséctor] – Din lat. prosector, fr. prosecteur, germ. Prosektor.
PROSECTÚRĂ, prosecturi, s. f. Clădire sau încăpere într-un spital în care se depun cadavrele și se efectuează autopsiile; morgă1. ♦ Încăpere în care se pregătesc piesele anatomice necesare cursului unui profesor la facultatea de medicină. – Din germ. Prosektur.
PRÓSIE, prosii, s. f. (Pop.) Ogor arat și semănat pentru prima dată, după ce a fost necultivat doi sau trei ani. – Cf. sl. proso.
PROSILOGÍSM, prosilogisme, s. n. Silogism a cărui concluzie este premisa unui silogism următor. – Din fr. prosyllogisme.
PROSILOGÍSTIC, -Ă, prosilogistici, -ce, adj. Care are caracterul unui prosilogism. – Din fr. prosyllogistique.
PROSIMIÁN, prosimieni, s. m. (Zool.) Lemurian. [Pr.: -mi-an] – Din fr. prosimiens.
PROSLĂVÍ, proslăvesc, vb. IV. 1. Tranz. A ridica în slavă; a slăvi, a preamări, a glorifica. 2. Refl. (Înv. și reg.) A se simți, a-i merge bine, a fi mulțumit, satisfăcut; a se odihni în voie; a se răsfăța. – Din sl. proslaviti.