Toate definitiile
PROPILÉE s. f. pl. Intrare monumentală a unui templu sau a unui palat din antichitate, formată din mai multe încăperi și porți legate între ele cu porticuri și cu scări; spec. vestibulul Acropolei din Atena. [Pr.: -le-e] – Din fr. propylée.
PROPILÉNĂ s. f. (Chim.) Hidrocarbură folosită ca materie primă la fabricarea glicerinei, a acetonei etc.; propenă. – Din fr. propylène.
PROPÍLIC adj. (În sintagma) Alcool propilic = alcool aciclic saturat primar obținut la distilarea alcoolului etilic; propanol. – Din fr. propylique.
PROPILÍT, propilite, s. n. (Min.) Porfirit alterat, format din caolin, hornblendă, calciu etc. – Din fr. propylite.
PROPILITIZÁRE, propilitizări, s. f. Proces de transformare a porfiritelor în propilite. – Din fr. propylitisation.
PROPÓLIS s. n. 1. Substanță rășinoasă aromată colectată și folosită de albine pentru astuparea fisurilor, la lipitul fagurilor etc. 2. Preparat farmaceutic pe bază de propolis (1). – Din fr. propolis.
PROPÓRȚIE, proporții, s. f. 1. Raport între dimensiunile unor obiecte, ale părților unui întreg sau între fiecare dintre aceste părți și întreg. ♦ Procent. 2. Raport, relație (echilibrată) între fenomene, noțiuni etc. ◊ Loc. adv. În proporție cu... sau (loc. prep.) în proporția... = proporțional cu..., potrivit cu... 3. (La pl.) Dimensiune, mărime; extindere (mare), amploare. ◊ Expr. A lua proporții = a se dezvolta, a crește foarte mult; (fam.) a se îngrășa. ♦ Cantitate, măsură. 4. (Mat.) Egalitate a două rapoarte alcătuite din patru elemente. [Var.: (înv.) proporțiúne s. f.] – Din fr. proportion, lat. proportio, -onis.
PROPORȚIONÁ, proporționez, vb. I. Tranz. A face să fie proporționat, a stabili un raport de proporționalitate între lucruri, noțiuni, fenomene etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. proportionner, lat. proportionare.
PROPORȚIONÁL, -Ă, proporționali, -e, adj. Care formează o proporție, care corespunde unei proporții. ◊ Impozit proporțional = impozit stabilit în raport cu venitul cuiva. (Mat.) Medie proporțională = rădăcina pătrată a produsului dintre două cantități; media geometrică a unor mărimi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. proportionnel, lat. proportionalis.
PROPORȚIONALITÁTE, proporționalități, s. f. 1. Însușire a lucrurilor, a fenomenelor, a noțiunilor etc. de a fi proporționale între ele, de a forma proporție. 2. (Mat.) Raport între mărimi care variază proporțional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. proportionnalité, lat. proportionalitas, -atis.
PROPORȚIONÁRE, proporționări, s. f. Acțiunea de a proporționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. proporționa.
PROPORȚIONÁT, -Ă, proporționați, -te, adj. Care are proporții echilibrate, armonioase; potrivit, armonios. [Pr.: -ți-o-] – V. proporționa.
PROPORȚIÚNE s. f. v. proporție.
PROPÓSTA s. f. (Muz.) Prima voce într-un canon care expune tema. – Cuv. it.
PROPOVĂDUÍ, propovăduiesc, vb. IV. Tranz. A răspândi, a propaga idei, concepții, doctrine (religioase); a predica. – Din sl. propovĕdovati.
PROPOVĂDUÍRE, propovăduiri, s. f. Acțiunea de a propovădui și rezultatul ei; propovedanie. – V. propovădui.
PROPOVĂDUÍT, -Ă, propovăduiți, -te, adj. Care este recomandat pentru a fi adoptat. – V. propovădui.
PROPOVĂDUITÓR, -OÁRE, propovăduitori, -oare, s. m. și f. Persoană care propovăduiește; propagator, predicator. [Pr.: -du-i-] – Propovădui + suf. -tor.
PROPOVEDÁNIE, propovedanii, s. f. (Înv.) 1. Orație funebră. 2. Propovăduire. – Din sl. propovĕdanije.
PROMETEIÁN, -Ă, prometeieni, -e, adj. (Livr.) Prometeic. [Pr.: -te-ian] – Din fr. prométhéen.
PROMETÉIC, -Ă, prometeici, -ce, adj. 1. Care aparține lui Prometeu sau care se referă la mitul acestuia; prometeian. ♦ Fig. Uman, generos. 2. Fig. Măreț, grandios. [Pr.: -te-ic] – Prometeu (n. pr.) + suf. -ic.
PROPOZIȚIÚNE s. f. v. propoziție.
PROMETEÍSM s. n. (Livr.) Atitudine, concepție legată de mitul lui Prometeu. – Prometeu (n. pr.) + suf. -ism. Cf. it. prometeismo.
PROMÉȚIU s. n. Element chimic din grupul pământurilor rare. – Din germ. Promethium.
PROMÍLĂ, promile, s. f. A mia parte dintr-o cantitate dată; proporție în raport cu o mie. – Din germ. Promille.
PROMÍS, -Ă, promiși, -se, adj. Care constituie obiectul unei promisiuni; făgăduit. – V. promite.
PROMÍSCUU, -UĂ, promiscui, -ue, adj. (Livr.) Care are caracter de promiscuitate. – Din lat. promiscuus, fr. promiscue.
PROMISIÚNE, promisiuni, s. f. Angajament prin care cineva se obligă să facă ceva; făgăduială. [Pr.: -si-u-] – Din fr. promission.
PROMISÓRIU, -IE, promisorii, adj. (Jur.; despre jurăminte) Care se face în vederea unor fapte viitoare. – Cf. fr. promissoire.
PROMÍTE, promít, vb. III. Tranz. 1. A-și lua obligația de a face ceva; a face promisiuni, a făgădui. 2. Fig. A îndreptăți speranțele; a prezenta perspectivele favorabile. – Din lat. promittere, fr. promettre.