Toate definitiile

PRONÚME, pronume, s. n. 1. (Gram.) Parte de vorbire flexibilă care ține locul unui substantiv. 2. (Prin confuzie) Prenume. – Din lat. pronomen, fr. pronom (după nume).

PRONUNCIAMÉNT, pronunciamente, s. n. 1. Acțiune ilegală prin care o grupare politică, o armată etc. ajunge la putere. 2. Declarație, manifest, acțiune prin care este exprimat protestul față de un sistem politic, social etc. [Pr.: -ci-a-, var. (după alte surse) pronunciamento] – Din it., fr. pronunciamiento.

PROPRIETĂRÍME s. f. (Rar) Totalitatea proprietarilor (de pământ), mulțime de proprietari. [Pr.: -pri-e-] – Proprietar + suf. -ime.

PRÓPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care aparține în mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se dă unui lucru sau unei ființe spre a le deosebi de alte lucruri sau ființe din aceeași categorie și care se scrie cu inițială mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De bază, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

PROPTÁR, proptare, s. n. Frână la războiul de țesut țărănesc, făcută dintr-o scândură cu crestături, care împiedică rotirea înapoi a sulului cu pânza țesută. – Proptă + suf. -ar.

PRÓPTĂ, propte, s. f. (Reg.) 1. Proptea. 2. (În expr.) A se pune proptă sau a sta în proptă cuiva = a se opune, a se împotrivi. – Din propti (derivat regresiv).

PÍLDĂ, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație; ceea ce poate servi ca obiect de imitație sau inspirație în privința formei, aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pildă = de exemplu, bunăoară, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pildă = a imita exemplul cuiva. ♦ Dovadă, probă, indiciu. ♦ Pedeapsă sau măsură drastică, menită să servească drept avertisment și pentru alții. 2. Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral, producție literară cu caracter moralizator, cu o structură apropiată de fabulă; parabolă; p. ext. maximă, sentință; proverb, zicală; semnificație, tâlc cuprins într-o asemenea povestire, maximă, zicală sau într-o acțiune oarecare, într-o faptă etc. ◊ Loc. prep. (Înv. și reg.) În pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabulă. – Din magh. példa.

PROTOGINÍE s. f. 1. (Bot.; la flori hermafrodite) Dezvoltare a pistilului înaintea staminelor; (rar) proteroginie (1). 2. (Zool.) Organism hermafrodit care produce inițial ovule, apoi spermatozoizi; (rar) proteroginie (2). – Din fr. protogynie.

PROTOIERÉU, protoierei, s. m. Protopop. [Pr.: -to-ie-] – Din ngr. protoieréfs.

PROTOIERÍE, protoierii, s. f. Protopopie. [Pr.: -to-ie-] – Protoiereu + suf. -ie.

PROTOIODÚRĂ, protoioduri, s. f. (Chim.) Combinația cea mai săracă în iod pe care o substanță simplă o poate forma cu acesta. [Pr.: -to-io-] – Din fr. protoiodure.

PROTOISTÓRIC, -Ă, protoistorici, -ce, adj. Care aparține protoistoriei, privitor la protoistorie. [Pr.: -to-is-] – Din fr. protohistorique.

PROTOISTÓRIE s. f. Perioadă intermediară între preistorie și istorie, corespunzând epocii fierului. [Pr.: -to-is-] – Din fr. protohistoire (după istorie).

PROTÓMĂ, protome, s. f. (Arheol.) Bust al unui om sau al unui animal care împodobea, în antichitate, un obiect de metal sau de ceramică. – Din fr. protomé, engl. protoma.

PROTÓN, protoni, s. m. Particulă elementară stabilă cu sarcină electrică pozitivă, care constituie nucleul atomului de hidrogen. – Din fr. proton.

PROTONÉMĂ, protoneme, s. f. (Bot.) Formație verde reprezentând stadiul inițial de dezvoltare a gametofitului. – Din fr. protonéma.

PROTÓNIC¹, -Ă, protonici, -ce, adj. (Despre sunete și silabe) Care se găsește înaintea silabei accentuate. – Din fr. protonique.

PROTÓNIC², -Ă, protonici, -ce, adj. Care ține de protoni, privitor la protoni. – Din fr. protonique.

PROTONOTÁR, protonotari, s. m. Prelat de la curtea papală însărcinat cu înregistrarea și expedierea actelor pontificale. – Din lat. protonotarius, fr. protonotaire.

PROTONOTARIÁT, protonotariate, s. n. Funcția și demnitatea de protonotar. [Pr.: -ri-at] – Din it. protonotariato.

PROTOPLASMÁTIC, -Ă, protoplasmatici, -ce, adj. Protoplasmic. – Din germ. protoplasmatisch.

PROTOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Substanță albuminoidă complexă având aspectul unei mase vâscoase, incolore, semifluide, care alcătuiește baza celulei vii. – Din fr. protoplasma.

PROTOPLÁSMIC, -Ă, protoplasmici, -ce, adj. Care ține de protoplasmă, privitor la protoplasmă; compus din protoplasmă; protoplasmatic. – Din fr. protoplasmique.

PROTOPLÁST, protoplaste, s. n. (Biol.) (Parte din) protoplasmă. – Din fr. protoplaste.

PROTOPLÁSTIC, -Ă, protoplastici, -ce, adj. (Biol.) Protoplasmatic. – Protoplast + suf. -ic.

PROTOPÓP, protopopi, s. m. Preot care îndeplinește funcția de inspector al bisericilor și al preoților dintr-un teritoriu determinat; protoiereu, protoprezbiter. [Var.: (pop.) potropóp s. m.] – Din sl. protopopŭ.

PROTOPOPEÁSĂ, protopopese, s. f. Soția unui protopop; protopopoaie, protoprezbiteră. [Var.: (pop.) potropopeásă s. f.] – Protopop + suf. -easă.

PROTOPOPÉSC, -EÁSCĂ, protopopești, adj. Care aparține protopopului, privitor la protopop. – Protopop + suf. -esc.

PROTOPOPIÁT, protopopiate, s. n. (Rar) Protopopie. [Pr.: -pi-at] – Protopopie + suf. -at.

PROTOPOPÍE, protopopii, s. f. 1. Rangul sau funcția de protopop; protoierie, protopopiat. 2. Teritoriu aflat sub jurisdicția unui protopop; protoierie, protopopiat. ♦ Reședința unui protopop; protoierie, protopopiat. – Protopop + suf. -ie.