Toate definitiile
PROTOPOPOÁIE, protopopoaie, s. f. (Rar) Protopopeasă. [Pr.: -poa-ie] – Protopop + suf. -oaie.
PROTOPREZBÍTER, protoprezbiteri, s. m. Protopop. – Din ngr. protopresvíteros.
PROTOPREZBÍTERĂ, protoprezbitere, s. f. Protopopeasă. – Protoprezbiter + suf. -ă.
PROTOPSÁLT, protopsalți, s. m. (Înv.) Prim cântăreț la o biserică. – Din ngr. protopsáltis.
PROTORÁCE, protorace, s. n. (Entom.) Primul segment al toracelui la insecte. [Var.: protórax s. n.] – Din fr. protorax (după torace).
PROTÓRAX s. n. v. protorace.
PROTOROMẤNĂ s. f. (Lingv.) Româna comună. – Proto- + română.
PRÓTOS s. m. invar. (Înv.; la jocurile de cărți) Cel care are dreptul să deschidă jocul. – Din ngr. prótos.
PROTOSÍNGHEL, protosingheli, s. m. Grad monahal superior singhelului și inferior arhimandritului; monah care are acest grad. – Din ngr. protosínghellos.
PROTOSTEÁ, protestele, s. f. (Astron.) Stea în fază de formare. – Proto- + stea (după engl. protostar).
PROTOSULFÚRĂ, protosulfuri, s. f. (Chim.) Combinația cea mai săracă în sulf pe care o substanță simplă o poate forma cu acesta. – Din fr. protosulfure.
PROTOTÍP, prototipuri, s. n. 1. Model care reprezintă tipul original după care se efectuează sau se realizează ceva; prim exemplar de probă dintr-un lot de piese, de mașini etc. care urmează să se execute în serie. 2. Exemplar ilustrativ, model (desăvârșit), tip. – Din fr. prototype.
PROTOTÍPIC, -Ă, prototipici, -ce, adj. (Rar) Care aparține unui prototip. – Din fr. prototypique.
PROTOXÍD, protoxizi, s. m. Oxidul cel mai puțin oxigenat al unui element. – Din fr. protoxyde.
PROTOZOÁR, protozoare, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale microscopice inferioare unicelulare, cu cea mai simplă structură anatomică; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. protozoaire.
PROTOZOOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care studiază organismele unicelulare. [Pr.: -zo-o-] – Din fr. protozoologie, engl. protozoology.
PROTROMBÍNĂ, protrombine, s. f. (Biol.) Substanță inactivă din sânge care se transformă în trombină. – Din fr. prothrombine, engl. prothrombin.
PROTUBERÁNT, -Ă, protuberanți, -te, adj. Care constituie o protuberanță. – Din fr. protubérant.
PROTUBERÁNȚĂ, protuberanțe, s. f. 1. Parte a unui obiect, a unui organ etc. ieșită în relief; proeminență, ieșitură. 2. Nor de gaz incandescent care apare pe fondul coroanei solare în forma unor limbi de foc. – Din fr. protubérance.
PROTÚRĂ, proture, s. f. (La pl.) Ordin de insecte inferioare, fără aripi, antene și ochi, cu rudimente de picioare și cu armătură bucală pentru supt și mestecat; (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. protoures.
PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; rudă. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație prezentată domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. ◊ Expr. A umbla cu jalba în proțap = a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. 4. Pârghie la moara de vânt sau la fântână. – Din sl. procĕpŭ, bg. procep.
PROȚĂPEÁLĂ, proțăpeli, s. f. (Fam.) Faptul de a (se) proțăpi. – Proțăpi + suf. -eală.
PROȚĂPÉL, proțăpele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui proțap. – Proțap + suf. -el.
PROȚĂPÍ, proțăpesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) sprijini, a (se) propti, a (se) ține cu putere. 2. Tranz. și refl. A (se) înțepeni, a (se) fixa. 3. (Fam.) A se opri (provocator, cu îndrăzneală etc.) în fața cuiva; fig. a se îngâmfa, a-și da importanță. – Din proțap.
PROȚĂPÍRE, proțăpiri, s. f. Acțiunea de a (se) proțăpi și rezultatul ei. – V. proțăpi.
PROȚĂPÍT, -Ă, proțăpiți, -te, adj. (Fam.) 1. Care este fixat; nemișcat, țeapăn. ♦ Fig. (Despre oameni) Sigur de sine; îngâmfat. 2. (Despre gură) Căscat, înțepenit. – V. proțăpi.
PROȚÉNT s. n. v. procent.
PROȚÉS s. n. v. proces.
PROUDHONÍSM s. n. Doctrină inițiată de Pierre Joseph Proudhon, care preconiza menținerea și întărirea micii proprietăți. [Pr.: prudonism] – Din fr. proudhonisme.
PROUDHONÍST, -Ă, proudhoniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al proudhonismului. [Pr.: prudonist] – Din fr. proudhoniste.