Toate definitiile

PROGRESIVITÁTE s. f. (Rar) Calitatea de a fi progresiv (1). – Din fr. progressivité.

PROHÁB, prohaburi, s. n. (Pop.) Șlițul, deschizătura din față a pantalonilor bărbătești. – Et. nec.

PROHIBÍ, prohibesc, vb. IV. Tranz. A opri, a interzice (producerea, vânzarea, exportul sau importul unor mărfuri) printr-o lege sau printr-o măsură de ordin administrativ. – Din fr. prohiber, lat. probibere.

PROHIBÍRE, prohibiri, s. f. Acțiunea de a prohibi și rezultatul ei. – V. prohibi.

PROHIBÍT, -Ă, prohibiți, -te, adj. (Despre mărfuri) A căror producere, vânzare, export sau import sunt interzise. – V. prohibi.

PROHIBITÍV, -Ă, prohibitivi, -e, adj. Care interzice, care oprește ceva în mod legal; care introduce prohibiția. ◊ Tarif prohibitiv = taxe vamale mari, fixate pentru a face imposibilă pătrunderea și concurența produselor străine pe piața internă. – Din fr. prohibitif.

PROHIBITÓRIU, -IE, prohibitorii, adj. Prohibitiv. – Din fr. prohibitoire, lat. prohibitorius.

PROHIBÍȚIE, prohibiții, s. f. Măsură legislativă sau administrativă prin care se interzice producerea, vânzarea, exportul sau importul unor mărfuri. – Din fr. prohibition.

PROHIBIȚIONÍSM s. n. Curent social care susține prohibiția (alcoolului). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. prohibitionnisme.

PROHIBIȚIONÍST, -Ă, prohibiționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține prohibiționismului, privitor la prohibiționism. 2. S. m. și f. Susținător al prohibiționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. prohibitionniste.

PROHÓD, prohoduri, s. n. Slujbă religioasă la înmormântările creștine; p. gener. înmormântare; prohodire, prohodit. ♦ Slujbă religioasă făcută în vinerea Paștilor, în amintirea morții lui Cristos. – Din sl. provodŭ.

PROHODÍ, prohodesc, vb. IV. Tranz. A oficia slujba prohodului; p. gener. a duce un mort la groapă; a îngropa. – Din sl. provoditi.

PROHODÍRE, prohodiri, s. f. Acțiunea de a prohodi și rezultatul ei; prohod. – V. prohodi.

PROHODÍT¹, prohodituri, s. n. Prohodire, prohod. – V. prohodi.

PROHODÍT², -Ă, prohodiți, -te, adj. Căruia i s-a oficiat prohodul; îngropat. – V. prohodi.

PROHORISÍ, prohorisesc, vb. IV. Intranz. (Grecism înv.) A prospera, a progresa. – Din ngr. prohoríso (viit. lui prohoró).

PROHORISÍRE, prohorisiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a prohorisi și rezultatul ei. – V. prohorisi.

PROIÉCT, proiecte, s. n. 1. Plan sau intenție de a întreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru. 2. Prima formă a unui plan (economic, social, financiar etc.), care urmează să fie discutat și aprobat pentru a primi un caracter oficial și a fi pus în aplicare. ◊ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi, care urmează să fie supus dezbaterii organului legiuitor (și opiniei publice). 3. Lucrare tehnică întocmită pe baza unei teme date, care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instrucțiunile etc. necesare executării unei construcții, unei mașini etc. ◊ Proiect de diplomă = lucrare cu caracter tehnic, aplicativ, pe baza căreia studenții institutelor politehnice, institutelor de arhitectură etc. obțin diploma la sfârșitul studiilor. [Pr.: pro-iect] – Din germ. Projekt, lat. projectus.

PROIECTÁBIL, -Ă, proiectabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi proiectat. [Pr.: pro-iec-] – Proiecta + suf. -bil (după engl. projectable).

PROIECTÁNT, -Ă, proiectanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care servește la proiecție, de proiecție. ◊ Dreaptă proiectantă (și substantivat, f.) = dreaptă dusă prin fiecare punct al unui obiect, al unei figuri etc. cărora li se construiește proiecția pe o dreaptă, pe un plan, pe o suprafață. 2. S. m. și f. Persoană care întocmește proiecte (3). ◊ (Adjectival) Inginer proiectant. [Pr.: pro-iec-] – Din germ. Projektant.

PROIECTÁRE, proiectări, s. f. Acțiunea de a (se) proiecta și rezultatul ei. [Pr.: pro-iec-] – V. proiecta.

PROIECTÁT, -Ă, proiectați, -te, adj. Care a fost plănuit, prevăzut să fie făcut în viitor. [Pr.: pro-iec-] – V. proiecta.

PROIECTÍL, proiectile, s. n. Corp metalic exploziv aruncat în spațiu de o armă de foc sau lăsat să cadă asupra unei ținte, pentru a o distruge. ◊ Proiectil-rachetă = rachetă alcătuită dintr-un proiectil obișnuit prevăzut cu un motor-rachetă pentru a-i asigura propulsia. [Pr.: pro-iec-] – Din fr. projectile.

PROIECTÍV, -Ă, proiectivi, -e, adj. Referitor la activitatea de proiectare și de proiecție. [Pr.: pro-iec-] – Din fr. projectif.

PROIECTIVITÁTE s. f. Ansamblu de proprietăți funcționale ale unui sistem de a se proiecta sau reflecta în altul. [Pr.: pro-iec-] – Din engl. projectivity.

PROIECTÓR, proiectoare, s. n. Aparat care concentrează (cu ajutorul unor oglinzi, lentile etc.) într-un fascicul intens razele produse de o sursă de lumină și care se folosește pentru semnalizări luminoase ori pentru luminare la autovehicule, în săli de spectacole etc. ♦ Spec. Aparat pentru proiectarea imaginilor pe un ecran cinematografic, compus dintr-o sursă luminoasă și dintr-un sistem optic. [Pr.: pro-iec-] – Din fr. projecteur.

PROIÉCȚIE, proiecții, s. f. 1. Operație geometrică de reprezentare a unui obiect în spațiu, a unei figuri etc. pe o dreaptă, pe un plan; (concr.) corp, figură obținută prin această operație. ◊ Proiecție cartografică = procedeu de reprezentare pe o hartă a suprafeței pământului sau a unei porțiuni din suprafața pământului. 2. Reproducere pe ecran a imaginilor înregistrate pe un film transparent, cu ajutorul unui fascicul luminos. ◊ Aparat de proiecție = aparat care servește la proiectarea pe un ecran a imaginilor de pe o peliculă cinematografică și la reproducerea sunetelor înregistrate pe pista sonoră. [Pr.: pro-iec-. – Var.: proiecțiúne s. f.] – Din fr. projection, lat. projectio, -onis.

PROIECȚIONÍST, -Ă, proiecționiști, -ste, s. m. și f. Operator (1) al aparatului de proiecție cinematografică. [Pr.: pro-iec-ți-o-] – Din fr. projectionniste.

PROIECȚIÚNE s. f. v. proiecție.

PROISTÓS s. m. v. proestos.