Toate definitiile

IMINÉNT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita); inevitabil. – Din fr. imminent, lat. imminens, -ntis.

IMINÉNȚĂ, iminențe, s. f. Faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situații iminente. – Din fr. imminence, lat. imminentia.

IMISCÍBIL, -Ă, imiscibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi amestecat. – Din fr. immiscible.

IMISCIBILITÁTE s. f. (Livr.) Calitatea de a fi imiscibil. – Din fr. immiscibilité.

IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca de exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

IMITÁBIL, -Ă, imitabili, -e, adj. Care poate fi imitat. – Din fr. imitable, lat. imitabilis.

IMITÁRE, imitări, s. f. Acțiunea de a imita și rezultatul ei; imitație. – V. imita.

IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus.

IMITATÓR, -OÁRE, imitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care imită pe cineva sau ceva. – Din fr. imitateur.

IMITÁȚIE, imitații, s. f. Acțiunea de a imita și rezultatul ei; imitare. ♦ (Concr.) Obiect copiat după un model; copie. ♦ Reluare, repetare a unei teme sau a unui motiv muzical pe diferite trepte de înălțime. [Var.: (rar) imitațiúne s. f.] – Din fr. imitation, lat. imitatio, -onis.

IMIXTIÚNE, imixtiuni, s. f. Amestec nemotivat și nedorit în treburile altuia. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. immixtion, lat. immixtio, -onis.

IMN, imnuri, s. n. Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ Spec. Cântec religios de preamărire a divinității. ♦ Spec. Cântec solemn apărut o dată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.

ÍMNIC, -Ă, imnici, -ce, adj. Cu caracter de imn, de natura imnului; festiv. – Din fr. hymnique.

IMÓBIL¹, imobile, s. n. Clădire, casă (mai mare). – Din fr. immeuble (modificat după lat. immobilis).

IMOBÍL², -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

IMOBILIÁR, -Ă, imobiliari, -e, adj. (Despre bunuri materiale) Care nu poate fi transportat; imobil². ♦ Care se ocupă de bunuri imobile². Agenție imobiliară. [Pr.: -li-ar] – Din fr. immobilier.

IMOBILÍSM s. n. Atitudine de opoziție sistematică și permanentă față de orice inovație, invenție, progres etc.; închistare. – Din fr. immobilisme.

IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.

IMOBILITÁTE s. f. Stare de nemișcare, de neclintire totală. – Din fr. immobilité.

IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

IMOBILIZÁRE, imobilizări, s. f. Acțiunea de a imobiliza și rezultatul ei. – V. imobiliza.

IMOBILIZÁT, -Ă, imobilizați, -te, adj. (Despre ființe sau părți ale corpului) Care nu se poate mișca. ♦ (Despre bunuri materiale) Care nu este folosit, valorificat (acolo unde trebuie). – V. imobiliza.

IMORÁL, -Ă, imorali, -e, adj. Care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are nici un principiu moral. – Din fr. immoral.

IMORALÍSM s. n. Teorie care contestă valoarea normelor și judecăților morale dintr-o epocă dată, negând prin aceasta morala însăși. – Din fr. immoralisme.

IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.

IMORALITÁTE, (2) imoralități, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este imoral. 2. Comportare, faptă, vorbă imorală. – Din fr. immoralité.

IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

IMORTALIZÁRE, imortalizări, s. f. Acțiunea de a imortaliza și rezultatul ei. – V. imortaliza.

IMORTÉLĂ, imortele, s. f. (Mai ales la pl.) Numele a două plante erbacee: a) siminoc; b) flori-de-paie. ◊ Imortelă galbenă = plantă erbacee ornamentală cu tulpina dreaptă și flori galbene (Helichrysum orientale). – Din fr. immortelle.

IMÓS, -OÁSĂ, imoși, -oase, adj. (Reg.) Murdar, mânjit, plin de noroi. – Lat. limosus sau im + suf. -os.