Toate definitiile
ILUSTRÁ, ilustrez, vb. I. 1. Tranz. A lămuri mai bine o problemă prin exemple, prin fapte, prin gesturi. ♦ A reprezenta (printr-un desen, printr-o imagine etc.). 2. Refl. A se remarca, a se distinge într-un anumit domeniu. 3. Tranz. A împodobi cu ilustrații o carte, un text etc. – Din fr. illustrer, lat. illustrare.
ILUSTRÁRE, ilustrări, s. f. Acțiunea de a (se) ilustra și rezultatul ei. – V. ilustra.
ILUSTRÁT, -Ă, ilustrați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Cu ilustrații. 2. S. f., adj.f. (Carte poștală) care are pe una dintre fețe o imagine (fotografiată sau desenată). – V. ilustra. Cf. fr. illustré.
ILUSTRATÍV, -Ă, ilustrativi, -e, adj. Care ilustrează, exemplifică; demonstrativ. – Ilustrat + suf. -iv. Cf. it. illustrativo, germ. illustrativ.
ILUSTRATIVÍSM s. n. 1. Calitatea a ceea ce este ilustrativ; caracter ilustrativ. 2. Tendință (exagerată) de a folosi exemplificările. – Din fr. illustrativisme.
ILUSTRATÓR, -OÁRE, ilustratori, -oare, s. m. și f. Artist plastic care execută ilustrațiile unei cărți, ale unei reviste etc.; desenator de carte. – Din fr. illustrateur.
ILUSTRAȚIÚNE s. f. v. ilustrație.
ILUSTRÁȚIE, ilustrații, s. f. 1. Imagine desenată sau fotografiată destinată să explice sau să completeze un text. ◊ Ilustrație de carte = gen al graficii prin care se prezintă tipuri sau momente esențiale ale unui text literar și având, uneori, și rol ornamental. 2. (În sintagma) Ilustrație muzicală = a) acompaniament, fond muzical sau efecte sonore care însoțesc un film mut, un spectacol de teatru, o evocare literară etc.; b) fragmente sau bucăți muzicale executate ca exemplificări la o expunere de specialitate. [Var.: ilustrațiúne s. f.] – Din fr. illustration, lat. illustratio.
ILUSTRÍSIM, -Ă, ilustrisimi, -e, adj. (Ca titlu de onoare sau termen respectuos de adresare pentru unii prelați catolici) Mărit, slăvit. – Din it. illustrissimo, fr. illustrissime.
ILÚSTRU, -Ă, iluștri, -stre, adj. Strălucit, celebru, vestit prin calitățile sale deosebite. – Din fr. illustre, lat. illustris.
ILUZIÚNE s. f. v. iluzie.
ILUZIONÁ, iluzionez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A(-și) face iluzii; a (se) amăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. illusionner.
ILUZIONÁBIL, -Ă, iluzionabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi iluzionat. [Pr.: -zi-o-] – Iluziona + suf. -bil.
ILUZIONÁRE, iluzionări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) iluziona. ♦ Fig. Închipuire, visare. [Pr.: -zi-o-] – V. iluziona.
ILUZIONÍSM s. n. 1. Profesiunea iluzionistului; spectacol, număr prezentat de iluzionist; scamatorie. 2. Ansamblu de procedee tehnice în artele plastice menite să creeze iluzia realității până la confundarea operei de artă cu obiectul reprezentat. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. illusionnisme.
ILUZIONÍST, -Ă, iluzioniști, -ste, s. m. și f. Scamator. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. illusionniste.
ILUZÓRIC, -Ă, iluzorici, -ce, adj. (Rar) Care nu poate fi realizat, care nu există în realitate; care amăgește, înșelător, amăgitor, himeric; iluzoriu. – Iluzoriu + suf. -ic.
ILUZÓRIU, -IE, iluzorii, adj. Care nu poate fi realizat, care nu există în realitate; care amăgește, înșelător, amăgitor, himeric; (rar) iluzoric. – Din fr. illusoire, lat. illusorius.
IM1, imuri, s. n. (Reg.) Noroi, murdărie. – Lat. limus.
IMACULÁT, -Ă, imaculați, -te, adj. (Adesea fig.) Care este fără pată; foarte curat; neatins. – Din fr. immaculé, lat. immaculatus.
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.
IMAGINÁBIL, -Ă, imaginabili, -e, adj. Care poate fi imaginat, închipuit (cu ușurință). – Din fr. imaginable, lat. imaginabilis.
IMAGINÁR, -Ă, imaginari, -e, adj. 1. Care există numai în imaginație; închipuit, fictiv, ireal. ♦ (Substantivat, n.) Domeniu al imaginației. 2. (Mat.; despre numere) Care reprezintă rădăcina pătrată a unui număr real negativ. – Din fr. imaginaire, lat. imaginarius.
IMAGINÁRE, imaginări, s. f. (Rar) Acțiunea de a(-și) imagina și rezultatul ei. – V. imagina.
IMAGINÁT, -Ă, imaginați, -te, adj. Care este închipuit. ♦ Conceput, creat. – V. imagina.
IMAGINATÍV, -Ă, imaginativi, -e, adj. Dotat cu o imaginație vie. – Din fr. imaginatif.
IMAGINAȚIÚNE s. f. v. imaginație.
IMAGINÁȚIE, imaginații, s. f. Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. reprezentare produsă de această facultate; închipuire, fantezie. [Var.: (rar) imaginațiúne s. f.] – Din fr. imagination, lat. imaginatio, -onis.
IMÁGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub forma unor senzații, percepții sau reprezentări; spec. reprezentare vizuală sau auditivă; (concr.) obiect perceput prin simțuri. 2. Reproducere a unui obiect obținută cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastică a înfățișării unei ființe, a unui lucru, a unei scene din viață, a unui tablou din natură etc., obținută prin desen, pictură, sculptură etc. ♦ Reflectare artistică a realității prin sunete, cuvinte, culori etc., în muzică, în literatură, în arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figură obținută prin unirea punctelor în care se întâlnesc razele de lumină sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imágină, -i s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri după fr. image).
IMÁGINĂ, imagini, s. f. (Rar) v. imagine.