Toate definitiile
IMPENETRÁNT, -Ă, impenetranți, -te, adj. (Rar) Care nu este penetrant. – Din fr. impénétrante.
IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Rar) Care nu se căiește, care nu are remușcări. – Din fr. impénitent.
IMPENITÉNȚĂ s. f. Lipsă de căință, de remușcări. – Din fr. impénitence.
IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.
IMPERÁTOR, imperatori, s. m. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de către soldați sau de către senat după repurtarea unei mari victorii; persoană care purta acest titlu. – Din lat. imperator.
IMPERCEPTÍBIL, -Ă, imperceptibili, -e, adj. Care nu poate fi perceput; p. ext. care este abia perceptibil, care trece aproape neobservat, insesizabil. – Din fr. imperceptible.
IMPERCEPTIBILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imperceptibil. – Din fr. imperceptibilité.
IMPERFÉCT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.
IMPERFECTÍBIL, -Ă, imperfectibili, -e, adj. Care nu este perfectibil. – Din fr. imperfectible.
IMPERFECTÍV, imperfective, adj.n. (Despre aspectul verbelor; și substantivat, n.) Care arată că acțiunea verbului este în desfășurare sau se repetă, fără să indice termenul sau rezultatul ei. – Din fr. imperfectif.
IMPERFECȚIÚNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, scădere, cusur. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. imperfection, lat. imperfectio, -onis.
IMPERFORÁT, -Ă, imperforați, -te, adj. (Anat.; despre unele organe) Care are orificiile închise, obturate. – Din fr. imperforé.
IMPERFORÁȚIE s. f. (Anat.) Lipsă a orificiului natural al unui organ. – Din fr. imperforation.
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.
IMPERIALÍSM s. n. 1. Politică de extindere a dominației sau autorității unui imperiu sau a unei națiuni asupra unor țări străine sau de dobândire de posesiuni coloniale și de menținere a lor. 2. (În concepția marxistă) Fază superioară de dezvoltare a capitalismului, caracterizată prin dominația monopolurilor, aparținând unor regimuri autoritare, conflagrații etc. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialisme.
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.
IMPERIÓS, -OÁSĂ, imperioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care este neapărat necesar, care cere o rezolvare imediată. [Pr.: -ri-os] – Din fr. impérieux, lat. imperiosus.
IMPERIOZITÁTE s. f. (Livr.) Caracter imperios; urgență. [Pr.: -ri-o-] – După it. imperiosità.
IMPÉRIU, imperii, s. n. 1. Stat monarhic care are în frunte un împărat; împărăție. 2. Teritoriu cuprinzând un stat dominant (marea metropolă) și posesiunile lui coloniale. 3. (În loc.) Sub imperiul... = dominat, influențat de..., determinat de... – Din lat. imperium.
IMPERMEÁBIL, -Ă, impermeabili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu lasă să treacă prin el un fluid. 2. S. n. Manta, haină de ploaie confecționată dintr-un material impermeabil (1); fulgarin. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméable, lat. impermeabilis.
IMPERMEABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi impermeabil, starea a ceea ce este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabilité.
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.
IMPERMEABILIZÁRE, impermeabilizări, s. f. Acțiunea de a (se) impermeabiliza și rezultatul ei. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.
IMPERMEABILIZÁT, -Ă, impermeabilizați, -te, adj. Care a devenit impermeabil, care este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.
IMPERMUTÁBIL, -Ă, impermutabili, -e, adj. Care nu poate fi permutat, transferat. – Din fr. impermutable.
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nici o persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită nici unei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.
IMPERSONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este impersonal. – Din fr. impersonnalité.
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. (Lit.) A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
IMPERSONALIZÁRE, impersonalizări, s. f. Faptul de a impersonaliza. – V. impersonaliza.
IMPERSONALIZÁT, -Ă, impersonalizați, -te, adj. Care a devenit impersonal. – V. impersonaliza.