Toate definitiile

ILEOSTOMÍE, ileostomii, s. f. (Med.) Operație prin care se realizează un anus contra naturii la nivelul ileonului. [Pr.: -le-o-] – Din fr. iléostomie.

ILÉUS, ileusuri, s. n. (Med.) Ocluziune intestinală. [Pr.: -le-us] – Din fr. iléus.

ILFOVEÁN, -Ă, ilfoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în Ilfov. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din Ilfov. – Ilfov (n. pr.) + suf. -ean.

ILFOVEÁNCĂ, ilfovence, s. f. Femeie născută și crescută în Ilfov. ♦ Locuitoare din Ilfov. – Ilfovean + suf. -că.

ILIÁC, -Ă, iliaci, -ce, adj. Care este așezat în partea de mijloc a corpului, în regiunea șoldurilor. ◊ Os iliac (și substantivat, n.) = fiecare dintre cele două oase care formează partea anterioară și laterală a bazinului. [Pr.: -li-ac] – Din fr. iliaque, lat. iliacus.

ILÍC, ilice, s. n. Pieptar (țărănesc) fără mâneci, cu revere, încheiat în față, confecționat de obicei din postav roșu sau negru ori din dimie albă (și împodobită cu găitane). – Din tc. yelek.

ILICÉL, ilicele, s. n. Diminutiv al lui ilic. – Ilic + suf. -el.

ILICÍT, -Ă, iliciți, -te, adj. Interzis de lege, contrar unei legi sau unei norme; p. ext. necinstit. – Din fr. illicite, lat. illicitus.

ILICITÁTE s. f. Caracter ilicit; faptă, acțiune ilicită; ilegalitate. – Ilicit + suf. -itate.

ILIMITÁT, -Ă, ilimitați, -te, adj. (Rar) Nemărginit. – Din fr. illimité, lat. illimitatus.

ILIÓN, ilionuri, s. n. Unul dintre oasele care formează osul iliac. [Pr.: -li-on] – Din fr. ilion.

ILÍR, -Ă, iliri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a vechii Ilirii sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iliriei sau ilirilor (1), privitor la Iliria sau la iliri. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană vorbită în vechea Ilirie. – Din n. pr. Iliria (derivat regresiv).

ILÍȘ, ilișuri, s. n. Impozit care se percepea în Moldova, în evul mediu, asupra cerealelor. – Din magh. élés „gustare”.

ILIZÍBIL, -Ă, ilizibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate citi; neciteț, indescifrabil. – Din fr. illisible.

ILIZIBILITÁTE s. f. (Livr.) Caracter ilizibil al scrisului. – Din fr. illisibilité.

ILLIÚM s. n. Aliaj conținând nichel, crom, fier, cupru, anticorosiv, rezistent la temperaturi înalte, folosit în construirea aparatelor chimice. – Din fr. illium.

ILMENÍT s. n. Oxid natural de fier și de titan, care se găsește în unele șisturi cristaline. – Din fr. ilménite.

ILÓGIC, -Ă, ilogici, -ce, adj. Care nu este conform cu logica, care contrazice logica; absurd. – Din fr. illogique.

ILOGICITÁTE s. f. (Rar) Lipsă de logică, caracter ilogic. – Din fr. illogicité.

ILOGÍSM s. n. (Rar) Caracterul a ceea ce este ilogic. – Din fr. illogisme.

ILÓT, iloți, s. m. 1. (În vechea Spartă) Persoană care nu avea nici un fel de drepturi cetățenești, cu o situație socială intermediară între omul liber și sclav, aparținând statului și putând fi împrumutată proprietarilor de pământ. ♦ Persoană exploatată, asuprită. 2. (Rar) Om degradat, decăzut. – Din fr. ilote.

ILOTÍSM s. n. (Livr.; în antichitate) Condiție, stare a unui ilot. ♦ Fig. Stare de asuprire, de ignoranță. – Din fr. ilotisme.

ILUMINÁ, iluminez, vb. I. 1. Tranz. A (produce și a) răspândi lumină (artificială) într-o încăpere, pe o stradă etc. 2. Refl. Fig. (Despre față, ochi etc. sau despre oameni) A străluci de bucurie, de mulțumire etc.; a se bucura, a se înveseli. – Din fr. illuminer, lat. illuminare.

ILUMINÁRE, iluminări, s. f. Acțiunea de a (se) ilumina și rezultatul ei. – V. ilumina.

ILUMINÁT¹ s. n. Faptul de a (se) ilumina. ♦ Tehnica (producerii și a) răspândirii luminii (artificiale). ◊ Iluminat de avertizare = lumină intermitentă care se declanșează pentru a atrage atenția asupra funcționării defectuoase a unor sisteme, instalații, aparate. Iluminat de siguranță = sistem de lămpi electrice, cu generator propriu, care asigură iluminarea în cazul întreruperii alimentării prin rețeaua electrică publică. – V. ilumina.

ILUMINÁT², -Ă, iluminați, -te, adj. 1. (Despre o încăpere, o stradă, un oraș etc.) Luminat cu lumină artificială. 2. Fig. (Despre față, ochi etc. sau despre oameni) Extrem de mulțumit, de fericit; p. ext. inspirat. – V. ilumina.

ILUMINATÓR, -OÁRE, iluminatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care iluminează (1). 2. S. m. și f. (Rar) Iluminist (1). – Ilumina + suf. -tor.

ILUMINÁȚIE, iluminații, s. f. Iluminare puternică a unui oraș, a unei străzi etc. cu ocazia unei sărbători, a unei festivități; luminație. [Var.: iluminațiúne, -i s. f.] – Din fr. illumination, lat. illuminatio.

ILUMINÍSM s. n. 1. Mișcare ideologică și culturală, antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII-XIX în țările Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și având drept scop crearea unei societăți „raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase; luminism². 2. Concepție religioasă care susține existența inspirațiilor directe de la divinitate. – Din fr. illuminisme.

ILUMINÍST, -Ă, iluminiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al iluminismului; luminist², iluminator. 2. Adj. Care aparține iluminismului, privitor la iluminism; luminist². – Din fr. illuministe.