Toate definitiile
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.
IMPERTINÉNȚĂ, impertinențe, s. f. Obrăznicie; insolență, nerușinare. – Din fr. impertinence.
IMPERTURBÁBIL, -Ă, imperturbabili, -e, adj. Care nu poate fi tulburat de nimic; care denotă stăpânire de sine; liniștit, calm, flegmatic, placid. – Din fr. imperturbable, lat. imperturbabilis.
IMPERTURBABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi imperturbabil, starea omului imperturbabil. – Din fr. imperturbabilité.
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.
IMPETIGINÓS, -OÁSĂ, impetiginoși, -oase, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de impetigo. – Din fr. impétigineux.
IMPETÍGO s. n. Boală de piele contagioasă manifestată prin apariția unor bășicuțe seroase și purulente care se sparg, formând cruste gălbui care nu lasă urme. – Din fr. impétigo.
IMPETRÁȚIE s. f. (Livr.) Acțiune, intervenție prin care cineva obține o favoare, un beneficiu. – Din lat. impetratio, fr. impétration.
IMPETUÓS, -OÁSĂ, impetuoși, -oase, adj. Care dovedește o forță sau se manifestă ca o forță de nestăpânit; năvalnic, tumultuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. impétueux, lat. impetuosus.
IMPETUOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi impetuos. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. impétuosité.
IMPIEGÁT, -Ă, impiegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care organizează și controlează mișcarea trenurilor într-o gară. 2. (Ieșit din uz) Funcționar de stat de grad inferior. [Var.: împiegát, -ă, împiegați, -te s. m. și f.] – Din it. impiegato.
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.
IMPIETÁTE, impietăți, s. f. Lipsă de respect față de ceva considerat sfânt; p. gener. atitudine jignitoare, lipsită de respect față de cineva sau de ceva care merită întreaga considerație; sacrilegiu. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. impiété, lat. impietas, -atis.
IMPÍU, -ÍE, impii, adj. (Livr.) Care este lipsit de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect. – Din lat. impius, fr. impie.
IMPLACÁBIL, -Ă, implacabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, atenuat, îmblânzit; neîndurător, inexorabil. – Din fr. implacable, lat. implacabilis.
IMPLACABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi implacabil. – Din fr. implacabilité.
IMPLÁNT, implanturi, s. n. (Med.) Organ sau țesut care se implantează. – Din fr. implant.
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.
IMPLANTÁRE, implantări, s. f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei; implantație. – V. implanta.
IMPLANTÁȚIE s. f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei; implantare. – Din fr. implantation.
IMPLANTOLOGÍE s. f. Disciplină medicală care studiază implanturile și transplanturile de organe în chirurgia generală, stomatologie etc. – Din fr. implantologie.
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.
IMPLEMENTÁRE, implementări, s. f. Acțiunea de a implementa. – V. implementa.
IMPLEMENTÁT, -Ă, implementați, -te, adj. Care a fost aplicat, care a fost îndeplinit; care a fost integrat. – V. implementa.
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.
IMPLICÁRE, implicări, s. f. Acțiunea de a implica și rezultatul ei. – V. implica.
IMPLICÁT, -Ă, implicați, -te, adj. 1. Care este inclus. 2. Care este amestecat într-o acțiune (neplăcută). – V. implica.
IMPLICÁȚIE, implicații, s. f. Idee, fapt urmând în mod implicit din altul sau apărând ca o consecință imediată a acestuia. ♦ (Log.) Relație între două concepte în care adevărul ori falsitatea unui concept atrage după sine cu necesitate adevărul ori falsitatea celuilalt concept. – Din fr. implication, lat. implicatio.
IMPLICÍT, -Ă, impliciți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este inclus, conținut în altceva (fără a mai fi exprimat direct); care se înțelege de la sine. – Din fr. implicite, lat. implicitus.
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva stăruitor, cu desperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.