Toate definitiile
IHTIÓL s. n. Produs obținut prin distilarea șisturilor bituminoase și folosit în medicină ca antiseptic, antipruriginos etc. [Pr.: -ti-ol] – Din fr. ichtyol.
IHTIOLÍT, ihtioliți, s. m. Pește fosil, pietrificat. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ichtyolithe.
IHTIOLÓG, -ÓGĂ, ihtiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în ihtiologie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ichtyologue, germ. Ichthyolog.
IHTIOLÓGIC, -Ă, ihtiologici, -ce, adj. Care aparține ihtiologiei, privitor la ihtiologie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ichtyologique.
IHTIOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care se ocupă cu studierea peștilor; ihtiografie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ichtyologie.
IHTIOMÓRF, -Ă, ihtiomorfi, -e, adj. Cu formă sau aspect de pește. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ichtyomorphe.
IHTIOPATOLOGÍE s. f. Ramură a ihtiologiei care studiază bolile peștilor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ichtyopathologie.
IHTIÓRNIS, ihtiorniși, s. m. Pasăre fosilă de mărimea unui porumbel, cu aripi bine dezvoltate. [Pr.: -ti-or-] – Din fr. ichtyornis.
IHTIOZÁUR, ihtiozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile fosile marine uriașe, cu corpul asemănător cu al peștilor; (și la sg.) animal care făcea parte din acest gen. [Pr.: -ti-o-za-ur] – Din fr. ichtyosaure.
IHTIÓZĂ, ihtioze, s. f. Boală de piele caracterizată prin uscarea și descuamarea tegumentelor sub formă de lamele sau de solzi de pește. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ichtyose.
IHTIÓZIC, -Ă, ihtiozici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de ihtioză. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ichtyosique.
IIȘÓARĂ, iișoare, s. f. Diminutiv al lui ie. – Ie + suf. -ișoară.
IKEBÁNA, ikebane, s. f. Tehnică artistică de aranjare a florilor (în vase) după anumite principii; p. ext. aranjament al florilor după această tehnică. – Din fr. ikébana, engl. ikebana.
ILÁR, -Ă, ilari, -e, adj. Ilariant (1). [Var.: hilár, -ă adj.] – Din fr. hilare, lat. hilaris.
ILARIÁNT, -Ă, ilarianți, -te, adj. 1. Care stârnește râsul (general); hazliu, ilar. 2. (În sintagma) Gaz ilariant = protoxid de azot, folosit ca anestezic general. [Pr.: -ri-ant. – Var.: hilariánt, -ă adj.] – Din fr. hilarant (influențat de ilaritate). Cf. lat. hilarans, -ntis.
ILARITÁTE s. f. Explozie de râs colectivă la auzul sau la vederea unui lucru amuzant, caraghios. [Var.: hilaritáte s. f.] – Din fr. hilarité, lat. hilaritas, -atis.
ILATÍV, -Ă, ilativi, -e, adj., s. n. (Franțuzism) Conclusiv. – Din fr. illatif.
ILẮU, ilaie, s. n. (Reg.) Nicovală. [Var.: iléu, iléie s. n.] – Din magh. üllő.
ILÉU s. n. v. ilău.
ILEÁNĂ, ilene, s. f. Insectă coleopteră mare, de culoare verde și arămie cu pete albe, care se hrănește cu sucul florilor (Cetonia aurata). – Cf. n. pr. Ileana.
ILEGÁL, -Ă, ilegali, -e, adj. 1. Care nu este în conformitate cu legea, care încalcă legea. 2. Care nu este recunoscut, admis de lege, aprobat de autoritățile unei țări, care desfășoară în ascuns o activitate (politică); p. ext. care servește acestei activități; conspirativ, clandestin. – Din fr. illégal.
ILEGALÍST, -Ă, ilegaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care activează în ilegalitate. ♦ Membru al unui partid ilegal. – Ilegal + suf. -ist.
ILEGALITÁTE, ilegalități, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este ilegal; faptă ilegală. 2. Situație ilegală în care se află o persoană. – Din fr. illégalité.
ILEGALIZÁ, ilegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A declara ilegal; a trece în ilegalitate. – Ilegal + suf. -iza.
ILEGALIZÁRE, ilegalizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a ilegaliza și rezultatul ei. – V. ilegaliza.
ILEGÍTIM, -Ă, ilegitimi, -e, adj. (Livr.) Care nu este legitim; care nu este îndreptățit, întemeiat; nelegitim. – Din fr. illégitime.
ILEGITIMITÁTE s. f. (Rar) Lipsă de legitimitate; caracter nelegitim. – Din fr. illégitimité.
ILEÍTĂ, ileite, s. f. (Med.) Afecțiune inflamatorie a ileonului. – Din fr. iléite.
ILEOCOLÍTĂ, ileocolite, s. f. (Med.) Inflamație a ileonului și a colonului. [Pr.: -le-o-] – Din fr. iléo-colite.
ILEÓN, ileonuri s. n. Porțiunea terminală a intestinului subțire. [Pr.: i-le-on] – Din fr. ileon.