Toate definitiile

IRMILÍC, irmilici, s. m. Monedă turcească de argint, mai rar de aur, care a circulat și la noi (mai ales în Moldova), în prima jumătate a sec. XIX; icosar. – Din tc. irmilik.

IRMÓS, irmoase, s. n. Primul vers sau prima strofă dintr-o cântare bisericească. – Din sl. irmosŭ.

IROCHÉZ, -Ă, irochezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte sau este originară dintr-o uniune de triburi indiene din nordul S.U.A. și din Canada. 2. Adj. Care aparține irochezilor (1), privitor la irochezi. – Din fr. iroquois.

IRÓD, irozi, s. m. 1. (La pl. art.) Veche dramă populară de origine creștină, reprezentând nașterea lui Cristos, pe care tineri costumați o joacă în perioada Crăciunului; vicleim. 2. Fiecare dintre colindătorii costumați care umblă cu vicleimul. ♦ Fig. (Ir.) Comedian, paiață; om cabotin. – Din sl. irodŭ.

IRÓNIC, -Ă, ironici, -ce, adj. Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs; zeflemist, batjocoritor; care conține, care exprimă o ironie; înțepător. – Din fr. ironique, lat. ironicus.

IRONÍE, ironii, s. f. Vorbă, frază, expresie, afirmație care conține o ușoară batjocură la adresa cuiva sau a ceva, folosind de obicei semnificații opuse sensului lor obișnuit; zeflemea, persiflare. ◊ Expr. Ironia sorții = joc neașteptat al întâmplării. – Din fr. ironie, lat. ironia.

IRONÍST, -Ă, ironiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană, scriitor) care cultivă ironia, stilul ironic. 2. (Rar) Adj. Care denotă ironie. – Din fr. ironiste.

IRONIZÁ, ironizez, vb. I. Tranz. A avea o atitudine ironică față de ceva sau de cineva; a spune ironii pe seama cuiva; a zeflemisi, a persifla. ◊ Refl. recipr. Se ironizau neîncetat. – Din fr. ironiser.

IRONIZÁRE, ironizări, s. f. Acțiunea de a (se) ironiza și rezultatul ei. – V. ironiza.

IRONIZATÓR, -OÁRE, ironizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care ironizează. – Din fr. ironisateur.

IROSEÁLĂ, iroseli, s. f. Faptul de a (se) irosi; risipă. – Irosi + suf. -eală.

IROSÍ, irosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) consuma făcând risipă, a (se) cheltui în mod ușuratic, a (se) împrăștia în exces; a (se) pierde, a (se) risipi. ♦ Refl. (Despre oameni) A depune eforturi (mari și) inutile într-o anumită direcție. – Cf. a fierosi.

IROSÍRE, irosiri, s. f. Acțiunea de a (se) irosi; împrăștiere încetul cu încetul; risipire, cheltuire (excesivă și inutilă). – V. irosi.

IRÚMPE vb. III. v. irupe.

IRÚPE, irúp, vb. III, Intranz. A ieși la iveală sau a se manifesta dintr-o dată și cu putere, a izbucni; a năvăli, a năpădi; a intra cu violență. ♦ Fig. a se revărsa, a deborda. [Var.: irúmpe vb.III] – Din lat. irrumpere (după rupe).

IRÚPERE, iruperi, s. f. Acțiunea de a irupe și rezultatul ei. – V. irupe.

IRÚPȚIE, irupții, s. f. Izbucnire violentă, apariție neașteptată și bruscă; revărsare bruscă a apelor unui râu; năpădire, năvălire. [Var.: irupțiúne s. f.] – Din fr. irruption, lat. irruptio.

IRUPȚIÚNE s. f. v. irupție.

ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam. (iska mi se).

ISCÁRE, iscări, s. f. Acțiunea de a (se) isca și rezultatul ei. – V. isca.

ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu.

ISCĂLÍRE, iscăliri, s. f. Acțiunea de a (se) iscăli și rezultatul ei. – V. iscăli.

ISCĂLÍT¹ s. n. Faptul de a (se) iscăli. – V. iscăli.

ISCĂLÍT², -Ă, iscăliți, -te, adj. (Despre texte, documente, acte) Care poartă iscălitura autorului sau emitentului. – V. iscăli.

ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica); semnătură; p. ext. felul cum iscălește cineva. – Iscăli + suf. -tură.

ISCHÉMIC, -Ă, ischemici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ischemie; provocat de ischemie. – Din fr. ischémique.

ISCHEMÍE, ischemii, s. f. (Med.) Întrerupere a circulației sanguine într-un țesut sau organ, datorită unui spasm arterial sau astupării unui vas. – Din fr. ischémie.

ISCHIALGÍE, ischialgii, s. f. (Med.) Nevralgie sciatică. [Pr.: -chi-al-] – Din fr. ischialgie.

ISCHIÁTIC, -Ă, ischiatici, -ce, adj. (Med.) Al ischionului. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. ischiatique.

ISCHIÓN, ischionuri, s. n. Una dintre cele trei părți care formează osul iliac. [Pr.: -chi-on] – Din fr. ischion.