Toate definitiile
IÓV, iovi, s. m. Specie de salcie care crește prin pădurile de la munte (Salix capraea). [Var.: (rar) ióvă, -e s. f.] – Cf. sl. iva.
IÓVĂ s. f. v. iov.
IPÁC adv. (Înv.) De asemenea, așijderea, tot așa. – Din sl. ipakŭ.
IPECACUÁNA s. f. Plantă originară din America de Sud, ale cărei rădăcini se întrebuințează în medicină ca expectorant și vomitiv (Uragoga Ipecacuanha). – Din fr. ipécacuana.
IPÉRBOLĂ, iperbole, s. f. V. hiperbolă.
IPERBÓLIC, -Ă, iperbolici, -ce, adj. V. hiperbolic.
IPERÍGE s. f.pl. Plantă erbacee perenă cu tulpina ramificată de la bază, cu frunze liniare sau lanceolate și cu numeroase flori albe-roz mici, grupate în panicule (Gypsophila paniculata). – Et. nec.
IPERÍTĂ s. f. Substanță toxică vezicantă, cu aspect de lichid uleios, folosită ca armă chimică în primul război mondial. [Var.: hiperítă s. f.] – Din fr. ypérite.
IPINGEÁ, ipingele, s. f. Manta bărbătească făcută din dimie sau din postav (cu glugă și împodobită cu găitane), care se purta în trecut. ♦ Material din care se confecționa haina descrisă mai sus. [Var.: (reg.) epingeá s. f.] – Din tc. yapincak.
IPISTÁT s. m. v. epistat.
IPOCHÍMEN (IPOCHIMÉN), ipochimeni, s. m. (Înv.; azi ir.) Persoană, individ, ins. – Din ngr. ipokímenon.
IPOCONDRÍE s. f. v. ipohondrie.
IPOCÓNDRU, -Ă, adj., s. m. și f. v. ipohondru.
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite.
IPOCRIZÍE, ipocrizii, s. f. Atitudinea celui ipocrit; prefăcătorie, fățărnicie, falsitate. – Din fr. hypocrisie.
IPOHÓNDRIC, -Ă, ipohondrici, -ce, adj. Referitor la ipohondrie; ipohondru. – După fr. hypocondriaque.
IPOHONDRÍE, ipohondrii, s. f. Stare psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă, teamă și preocupare obsesivă de starea sănătății proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are. [Var.: ipocondríe s. f.] – Din fr. hypocondrie.
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre.
IPOSTÁS s. n. v. ipostază.
IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva; aspect, înfățișare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s. n.] – Din fr. hypostase.
IPOSTAZIÉRE, ipostazieri, s. f. Transformare mintală a unei relații, a unei însușiri sau a unei noțiuni într-o realitate de sine stătătoare. [Pr.: -zi-e-] – Din ipostază.
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer.
IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire.
IPOTECÁRE, ipotecări, s. f. Acțiunea de a ipoteca și rezultatul ei. – V. ipoteca.
IPOTECÁT, -Ă, ipotecați, -te, adj. (Despre un bun imobil) Grevat de o ipotecă. – V. ipoteca.
IPOTÉCĂ, ipoteci, s. f. Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la debitor, în cazul când acesta nu își plătește în termen datoria. – Din fr. hypothèque.
IPOTENÚZĂ, ipotenuze, s. f. Latură care se opune unghiului drept într-un triunghi dreptunghic. – Din fr. hypoténuse.
IPOTÉTIC, -Ă, ipotetici, -ce, adj. Bazat pe o ipoteză; prezumtiv, presupus; nesigur. – Din fr. hypothétique.
IPOTÉZĂ, ipoteze, s. f. Presupunere, enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiției, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietăților date într-o demonstrație și cu ajutorul cărora se obțin noi propoziții. – Din fr. hypothèse.
IPOTIPÓZĂ, ipotipoze, s. f. V. hipotipoză.