Toate definitiile
IRIDENTÍSM s. n. v. iredentism.
IRIDENTÍST, -Ă, s. m. și f., adj. v. iredentist.
IRÍDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, întrebuințat la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [Var.: irídium s. n.] – Din fr. iridium.
IRÍDIUM s. n. v. iridiu.
IRIDOSCÓP, iridoscoape, s. n. (Med.) Instrument folosit pentru examinarea irisului. – Din fr. iridoscope.
IRIDOSCOPÍE, iridoscopii, s. f. Examinare a irisului cu ajutorul iridoscopului. – Din fr. iridoscopie.
IRIGÁ, irighéz (iríg), vb. I. Tranz. A aplica, a efectua lucrări de irigații pe un teren arabil. ♦ (Despre sânge) A circula într-un organism, într-un organ, într-un țesut. – Din fr. irriguer, lat. irrigare.
IRIGÁBIL, -Ă, irigabili, -e, adj. (Despre terenuri) Care poate fi irigat, care poate fi făcut productiv cu ajutorul irigației. – Din fr. irrigable.
IRIGÁRE, irigări, s. f. Acțiunea de a iriga și rezultatul ei. – V. iriga.
IRIGÁT, -Ă, irigați, -te, adj. (Despre terenuri agricole) Pe care s-au amenajat lucrări de irigație. ♦ (Despre organe, țesuturi) Prin care circulă sânge. – V. iriga.
IRIGATÓR, irigatoare, s. n. (Med.) Aparat cu care se fac clisme sau spălături interne; clistir. – Din fr. irrigateur.
IRIGÁȚIE, irigații, s. f. Ansamblu de lucrări de îmbunătățiri funciare care asigură aprovizionarea dirijată cu apă a culturilor agricole în vederea sporirii productivității. [Var.: irigațiúne s. f.] – Din fr. irrigation, lat. irrigatio.
IRIGAȚIÚNE s. f. v. irigație.
IRIGOSCOPÍE, irigoscopii, s. f. (Med.) Examen radiologic al colonului după introducerea unei substanțe de contrast pe cale rectală. – Din fr. irrigoscopie.
IRIMÍC s. n. Produs intermediar rezultat din măcinarea industrială a grâului, folosit ca făină furajeră. – Din tc. irmik.
ÍRIS, (I) irisuri, s. n., (II) iriși, s. m. I. S. n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S. m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris.
IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.
IRITÁBIL, -Ă, iritabili, -e, adj. Care se irită, se supără ușor; irascibil, supărăcios. – Din fr. irritable, lat. irritabilis.
IRITABILITÁTE, iritabilități, s. f. Proprietatea de a se irita ușor; starea celui iritabil; irascibilitate. ♦ (Fiziol.) Proprietate generală a materiei vii de a reacționa la acțiunea anumitor factori externi prin modificarea metabolismului. – Din fr. irritabilité, lat. irritabilitas, -atis.
IRITÁNT, -Ă, iritanți, -te, adj. 1. Care irită; care supără, care întărâtă; enervant, agasant. 2. Care produce iritații, inflamații. – Din fr. irritant.
IRITÁRE, iritări, s. f. Acțiunea de a (se) irita și rezultatul ei; enervare, iritație. – V. irita.
IRITÁT, -Ă, iritați, -te, adj. 1. Care se află în stare de enervare, de surescitare nervoasă, de mânie trecătoare; ațâțat, surescitat, enervat. 2. Care este inflamat, ușor congestionat. – V. irita.
IRITÁȚIE, iritații, s. f. 1. Stare de enervare, de surescitare nervoasă; iritare. 2. Congestie ușoară sau inflamație (dureroasă) a unui organ, a pielii etc. – Din fr. irritation, lat. irritatio.
IRÍTĂ, irite, s. f. Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc. – Din fr. iritis.
IRIZÁ, irizez, vb. I. Intranz. (Rar) A emite culori asemănătoare cu ale curcubeului; a scânteia, a luci în lumini multicolore. – Din fr. iriser.
IRIZÁRE, irizări, s. f. Acțiunea de a iriza și rezultatul ei. – V. iriza.
IRIZÁT, -Ă, irizați, -te, adj. Care reflectă culorile curcubeului. – V. iriza. Cf. fr. irisé.
IRIZÁȚIE, irizații, s. f. Colorație similară curcubeului, apărută în urma unui proces de interferență a luminii albe prin straturi transparente subțiri. [Var.: irizațiúne s. f.] – Din fr. irisation.
IRIZAȚIÚNE s. f. v. irizație.
IRLANDÉZ, -Ă, irlandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Irlandei sau care este originară din Irlanda. 2. Adj. Care aparține Irlandei sau populației ei, privitor la Irlanda sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba irlandeză. – Din fr. irlandais.