Toate definitiile
IPSOCROMÍE, ipsocromii, s. f. V. hipsocromie.
IPSOFÓN, ipsofoane, s. n. Dispozitiv bazat pe înregistrarea și pe redarea magnetică a vocii, care primește și înregistrează mesajele telefonice în absența abonatului. – Din germ. Ipsophon.
ÍPSOS s. n. Praf alb obținut prin deshidratarea totală sau parțială a ghipsului măcinat și încălzit în fierbătoare speciale, folosit ca liant. – Din ngr. ghípsos.
IR, iruri, s. n. (Pop.) Alifie pe care o prepară femeile la țară din diferite grăsimi, plante etc. – Din magh. ir.
IRACÁN s. m. v. sărăcan.
IRADIÁ, iradiez, vb. I. Tranz. și intranz. A trimite, a împrăștia raze de lumină, de căldură etc.; a (se) propaga; p. anal. a (se) răspândi, a (se) împrăștia dintr-un punct central în toate părțile. ♦ Intranz. (Despre radiații) A cădea pe suprafața unui corp. [Pr.: -di-a] – Din fr. irradier, lat. irradiare.
IRADIÁNT, -Ă, iradianți, -te, adj. (Rar) Care iradiază. [Pr.: -di-ant] – Din fr. irradiant.
IRADIÁȚIE, iradiații, s. f. Emisiune de raze de lumină, de căldură etc. de către un corp; p. ext. fascicul de raze luminoase sau calorice emise de o sursă. [Pr.: -di-a-. – Var.: iradiațiúne s. f.] – Din fr. irradiation, lat. irradiatio.
IRADIÁȚIUNE s. f. v. iradiație.
IRADIÉRE, iradieri, s. f. Acțiunea de a iradia și rezultatul ei. ♦ (Fiz.) Expunere a unui corp, a unui material etc. la acțiunea unui flux de fotoni sau de particule. ♦ (Med.) Expunere a organismului la acțiunea unor radiații electromagnetice, radioactive, de obicei în scopuri terapeutice. ♦ Expunere accidentală a organismului la radiațiile substanțelor radioactive, urmată de tulburări organice. ♦ (Med.; Fiziol.) Răspândire a unei excitații sau inhibiții de la un centru nervos la altul. ◊ Iradiere dureroasă = propagare a durerii de-a lungul unui nerv. [Pr.: -di-e-] – V. iradia.
IRAKIÁN, -Ă, irakieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Irakului sau este originară din Irak. 2. Adj. Care aparține Irakului sau populației lui, privitor la Irak sau la populația lui. ♦ (Substantivat, f.) Limba irakiană. [Pr.: -ki-an] – Din fr. irakien.
IRANIÁN, -Ă, iranieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Iranului sau care este originară din Iran. 2. Adj. Care aparține Iranului sau populației lui, care se referă la Iran sau la populația lui. ♦ (Substantivat, f.) Limba iraniană. ◊ Limbi iraniene = grup de limbi indo-europene vorbite în Iran și în regiunile Mării Caspice. [Pr.: -ni-an] – Din fr. iranien.
IRANÍST, -Ă, iraniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Specialist în iranistică; iranolog. 2. Adj. (Rar) Iranistic (2). – Din germ. Iranist.
IRANÍSTIC, -Ă, iranistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină care studiază comparativ limbile și literaturile iraniene. 2. Adj. De iranistică (1); (rar) iranist. – Din germ. Iranistick.
IRANOLÓG, -Ă, iranologi, -ge, s. m. și f. Specialist în iranistică; iranist (1). – Din fr. iranologue.
IRASCÍBIL, -Ă, irascibili, -e, adj. Care se supără, se înfurie ușor, iute la mânie; iritabil. – Din fr. irascible, lat. irascibilis.
IRASCIBILITÁTE, irascibilități, s. f. Caracterul, starea celui irascibil; iritabilitate; spec. (Med.) stare psihică particulară, manifestată prin reacții intense, violente, agresive, ca răspuns la încordări psihice minime. – Din fr. irascibilité.
IRÁSER s. n. Generator cuantic care produce radiații electromagnetice în domeniul infraroșu. [Pr. și: iréizăr] – Din engl. eraser.
IRAȚIONÁL, -Ă, iraționali, -e, adj. 1. Care nu se conduce după gândirea logică, care nu e rațional, care este fără judecată, nerațional; contrar rațiunii. 2. (Mat.; în sintagmele) Număr irațional = număr real care nu se poate reprezenta printr-un raport între două numere întregi. Ecuație (sau expresie etc.) irațională = ecuație (sau expresie etc.) care conține atât puterile întregi, cât și puterile fracționare ale elementelor ei. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. irrationnel, lat. irrationalis.
IRAȚIONALÍSM s. n. Concepție filosofică care postulează primatul intuiției, al instinctului, al trăirii, al inconștientului sau al altor facultăți iraționale, asupra rațiunii. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. irrationalisme.
IRAȚIONALÍST, -Ă, iraționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al iraționalismului. 2. Adj. Referitor la iraționalism, propriu iraționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. irrationaliste.
IRAȚIONALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este irațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. irrationalité.
ÍRBIS, irbiși, s. m. Mamifer carnivor din familia felinelor, asemănător cu pantera; leopardul zăpezilor (Panthera uncia). – Din germ. Irbis.
IREÁL, -Ă, ireali, -e, adj. 1. Care nu există în realitate; nereal, imaginar, fantastic. ♦ Care pare că nu este real (atât este de neobișnuit). 2. (Despre moduri verbale sau despre propoziții condiționale, concesive sau comparative) Care prezintă acțiunea ca ipoteză nerealizată sau nerealizabilă. [Pr.: -re-al] – Din fr. irréel.
IREALITÁTE, irealități, s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este ireal; ceea ce se opune realității; nerealitate. [Pr.: -re-a-] – Din fr. irréalité.
IREALIZÁBIL, -Ă, irealizabili, -e, adj. Care nu se poate înfăptui, care nu se poate duce la îndeplinire; nerealizabil. [Pr.: -re-a-] – Din fr. irréalisable.
IRECONCILIÁBIL, -Ă, ireconciliabili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate pune de acord, împăca, concilia; care este de neîmpăcat; nereconciliabil. [Pr.: -li-a-] – Din fr. irréconciliable, lat. irreconciliabilis.
IRECUPERÁBIL, -Ă, irecuperabili, -e, adj. Care nu este recuperabil. ♦ (Despre ființe) Care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat; nerecuperabil, incurabil. – Din fr. irrécupérable.
IRECUZÁBIL, -Ă, irecuzabili, -e, adj. (Livr.) Care trebuie admis, primit, care nu poate fi respins. – Din fr. irrécusable, lat. irrecusabilis.
IREDÉNT, -Ă, iredenți, -te, adj. (Rar) Care aparține iredentismului, privitor la iredentism, care propagă, susține iredentismul; iredentist (2). – Din it. irredento.