Toate definitiile

INVOLÚT, -Ă, involuți, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Răsucit spre interior. – Din lat. involutus.

INVOLUTÍV, -Ă, involutivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de involuție. – Din fr. involutif.

INVOLÚȚIE, involuții, s. f. 1. Modificare regresivă a unui organ sau a unui organism. ♦ P. gener. Proces de transformare regresivă, de regres. 2. Proces fiziologic care constă în revenirea unui organ ce a suferit o mărire de volum la dimensiunile, poziția și consistența normală. – Din fr. involution, lat. involutio, -onis.

INVULNERÁBIL, -Ă, invulnerabili, -e, adj. Care nu poate fi rănit; p. ext. care nu poate fi atacat sau învinuit; de care nu te poți atinge cu nimic, nevulnerabil. – Din fr. invulnérable, lat. invulnerabilis.

INVULNERABILITÁTE s. f. Însușirea, starea a ceea ce este invulnerabil; nevulnerabilitate. – Din fr. invulnérabilité.

IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1), privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite.

IOBÁG, iobagi, s. m. Țăran dependent de stăpânul feudal, obligat să facă acestuia prestații în muncă, în natură sau în bani și legat de pământ (fără drept de strămutare); șerb, rumân, vecin. – Din magh. jobbágy.

IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag.

IOBĂGÍE s. f. Sistem de relații bazat pe proprietatea stăpânului feudal asupra pământului și pe dependența personală a țăranului față de stăpânul feudal; starea iobagului; șerbie, rumânie, vecinătate. – Iobag + suf. -ie.

IOBĂGÍME s. f. Totalitatea iobagilor; mulțime de iobagi. – Iobag + suf. -ime.

IOBĂGÍRE s. f. Acțiunea de a iobăgi și rezultatul ei; fel de a munci al omului aflat în stare de iobag. – V. iobăgi.

IOBĂGÍȚĂ, iobăgițe, s. f. (Pop.) Soție sau fiică de iobag. – Iobag + suf. -iță.

IOC adv. (Pop. și fam.) Nu; nimic; defel; câtuși de puțin. – Din tc. yok.

IOD¹ s. n. Element chimic solid cu aspect de cristale lamelare, negre-cenușii, cu luciu metalic și miros pătrunzător, foarte volatil, ușor solubil în alcool, întrebuințat în medicină. ◊ Tinctură de iod = soluție de iod în alcool, folosită la dezinfectarea rănilor. – Din fr. iode.

IOD² s. n. (Fon.; rar) Semivocala i, numită și „i consonantic”, notată de obicei în diverse alfabete fonetice cu y, j sau í; iot. – Din fr. yod.

IODÁT, iodați, s. m. Sare a acidului iodic. – Din fr. iodate.

IODEMÍE, iodemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a iodului în sânge; cantitate de iod prezentă în sânge. – Din fr. iodémie.

IODHÍDRIC, iodhidrici, adj.m. (În sintagma) Acid iodhidric = acid rezultat din combinarea iodului cu hidrogenul. – Din fr. iodhydrique.

IÓDIC, iodici, adj.m. (În sintagma) Acid iodic = acid obținut prin oxigenarea iodului cu acid azotic concentrat. – Din fr. iodique.

IODÍSM s. n. Intoxicație cu iod sau cu compuși ai iodului. – Din fr. iodisme.

IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iotaciza. – Iod² + suf. -iza.

IODIZÁRE, iodizări, s. f. (Fon.) Palatalizare a unei consoane sub influența unui iot; apariția unui iot înaintea unei vocale anterioare la început de cuvânt sau de silabă; iotacizare, iotacism (2). – V. iodiza.

IODIZÁT, -Ă, iodizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete) Palatalizat sub influența unui iot; iotacizat. – V. iodiza.

IÓDLER, iodlere, s. n. Fel de a cânta specific locuitorilor de munte din Tirol, Bavaria și Elveția, constând dintr-o serie de vocalize care trec frecvent de la registrul normal al vocii la cel de falset; cântec, melodie bazată pe asemenea vocalize. – Din germ. Jodler.

IODOFÓRM s. n. Substanță solidă, de culoare galbenă cu miros caracteristic, neplăcut și persistent, foarte puțin solubilă în apă, întrebuințată în medicină ca antiseptic, anestezic, cicatrizant etc. – Din fr. iodoforme, germ. Iodoform.

IODOMÉTRIC, -Ă, iodometrici, -ce, adj. Referitor la iodometrie. – Din fr. iodométrique.

IODOMETRÍE s. f. (Chim.) Totalitatea metodelor de dozare cantitativă a diferitelor substanțe care reacționează cu o soluție de iod. – Din fr. iodométrie.

IODURÁRE, iodurări, s. f. (Chim.) Introducere a iodului în molecula unei substanțe organice. – După fr. ioduration.

IODÚRĂ, ioduri, s. f. Sare a acidului iodhidric; combinație de iod cu un alt element chimic. – Din fr. iodure.

IODURÍE, iodurii, s. f. (Med.) Prezență a iodului în urină; cantitate de iod prezentă în urină. – Din fr. iodurie.