Toate definitiile
INVESTÍT, -Ă, investiți, -te, adj. (Despre valori bănești) Plasat, folosit într-o afacere, într-o întreprindere etc. – V. investi.
INVESTÍȚIE, investiții, s. f. 1. Plasare de capitaluri în întreprinderi industriale, agricole, comerciale etc., cu scopul obținerii de profituri; (concr.) capitalul plasat. 2. Alocare (de către stat) a unei sume și a altor mijloace materiale pentru crearea de noi fonduri fixe, pentru lărgirea, reutilarea și modernizarea celor existente; (concr.) suma alocată, fondurile alocate. [Var.: investițiúne s. f.] – Din germ. Investion, rus. investițiia.
INVESTIȚIÚNE s. f. v. investiție.
INVETERÁT, -Ă, inveterați, -te, adj. (Despre oameni) Învechit în rele, în vicii; (despre defecte, vicii etc.) învechit, înrădăcinat. [Var.: înveterát, -ă adj.] – Din fr. invétéré. Cf. lat. inveteratus, it. inveterato.
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.
INVIDIÁT, -Ă, invidiați, -te, adj. Care provoacă invidie; pizmuit. [Pr.: -di-at] – V. invidia.
INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.
INVIDIÉRE, invidieri, s. f. Faptul de a invidia. [Pr.: -di-e-] – V. invidia.
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.
INVINCÍBIL, -Ă, invincibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi învins; de nebiruit, imbatabil, neînfrânt. – Din fr. invincible, lat. invincibilis.
INVINCIBILITÁTE, invincibilități, s. f. Calitatea de a fi invincibil. – Din fr. invincibilité.
INVIOLÁBIL, -Ă, inviolabili, -e, adj. Care nu poate fi violat, încălcat, atins. ♦ Care se află în mod legal la adăpost de orice urmărire, de orice atingere, de orice încălcare sau orice pedepsire. – [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolable, lat. inviolabilis.
INVIOLABILITÁTE, inviolabilități, s. f. Calitatea de a fi inviolabil. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolabilité.
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.
INVITÁRE, invitări, s. f. Acțiunea de a invita și rezultatul ei. – V. invita.
INVITÁT, -Ă, invitați, -te, s. m. și f. Persoană chemată, poftită să se prezinte undeva sau să participe la ceva; musafir, oaspete. – V. invita. Cf. fr. invite.
INVITÁȚIE, invitații, s. f. Faptul de a invita sau de a fi invitat; chemare; convocare; poftire. ♦ (Concr.) Document special tipărit, bilet sau scrisoare scurtă prin care cineva este invitat undeva. [Var.: invitațiúne s. f.] – Din fr. invitation, lat. invitatio.
INVITAȚIÚNE s. f. v. invitație.
INVIZÍBIL, -Ă, invizibili, -e, adj. Care nu se vede sau nu se poate vedea; (de) nevăzut; nevizibil. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Extrem de mic. ◊ Ac invizibil (și substantivat, n.) = ac de păr subțire și mic. – Din fr. invisible, lat. invisibilis.
INVIZIBILITÁTE, invizibilități, s. f. Starea, însușirea a ceea ce este invizibil; nevizibilitate. – Din fr. invisibilité, lat. invisibilitas, -atis.
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.
INVOCÁRE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. – V. invoca.
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
INVOCÁȚIE, invocații, s. f. Faptul de a invoca; chemare în ajutor. ♦ Spec. Chemare (cu valoare stilistică) adresată de către un poet muzei pentru a-l ajuta în realizarea creației sale artistice. ♦ Procedeu stilistic prin care oratorul sau scriitorul interpelează un personaj (de obicei istoric) absent. [Var.: invocațiúne s. f.] – Din fr. invocation, lat. invocatio, -onis.
INVOCAȚIÚNE s. f. v. invocație.
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
INVOLUÁRE, involuări, s. f. Acțiunea de a involua și rezultatul ei; involuție; regres. [Pr.: -lu-a-] – V. involua.
INVOLUÁT, -Ă, involuați, -te, adj. Care s-a întors la stadiul anterior, care a regresat. [Pr.: – lu-at] – V. involua.
INVOLÚCRU, involucre, s. n. (Bot.) 1. Totalitatea frunzișoarelor care se găsesc la baza unor flori sau a unor inflorescențe. 2. Lamă care învelește pălăria tânără a unor ciuperci, înainte ca aceasta să iasă din pământ. – Din fr. involucre, lat. involucrum.
INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.