Toate definitiile
INUNDÁT, -Ă, inundați, -te, adj. Acoperit cu apă, sub apă; înecat. – V. inunda.
INUNDÁȚIE, inundații, s. f. Faptul de a inunda; acoperire a unei porțiuni de uscat cu o mare cantitate de apă (provenită din revărsarea apelor, din ploi); cantitate mare din apa râurilor sau a fluviilor revărsată peste maluri, datorită creșterii debitului de apă în urma topirii bruște a zăpezilor sau a abundenței ploilor. – Din fr. inondation, lat. inundatio.
INUTÍL, -Ă, inutili, -e, adj. Care nu este folositor, care nu este util, care nu servește la nimic; nefolositor, neutil. ♦ (Adverbial) De prisos, zadarnic, fără folos, degeaba. – Din fr. inutile, lat. inutilis.
INUTILITÁTE s. f. Lipsă de utilitate; neutilitate, zădărnicie. – Din fr. inutilité, lat. inutilitas, -atis.
INUTILIZÁBIL, -Ă, inutilizabili, -e, adj. Care nu poate fi utilizat, folosit, întrebuințat; de neîntrebuințat, neutilizabil. – Din fr. inutilisable.
INUZITÁT, -Ă, inuzitați, -te, adj. (Rar) Care nu este întrebuințat, care nu se folosește; neîntrebuințat, neuzitat. – Din fr. inusité, lat. inusitatus.
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.
INVADÁRE, invadări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a invada și rezultatul ei; cotropire, invazie. – V. invada.
INVADÁT, -Ă, invadați, -te, adj. Care a fost cuprins (repede și violent); împresurat, năpădit. – V. invada.
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.
INVAGINÁ, pers. 3 invaginează, vb. I. Refl. (Med.; despre porțiuni ale intestinelor) A se întoarce spre interior prin invaginație. – Din fr. invaginer.
INVAGINÁȚIE, invaginații, s. f. (Med.) Formă de ocluziune intestinală produsă prin pătrunderea unui segment intestinal în segmentul imediat următor. – Din fr. invagination.
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fi. invalide, lat. invalidus.
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne sau internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.
INVALIDÁBIL, -Ă, invalidabili, -e, adj. Care poate sau trebuie să fie invalidat. – Din fr. invalidable.
INVALIDÁRE, invalidări, s. f. Acțiunea de a invalida și rezultatul ei; anulare, infirmare. – V. invalida.
INVALIDITÁTE, invalidități, s. f. 1. Starea celui invalid; infirmitate. 2. (Jur.) Lipsă de validitate (a unui act, a unui mandat etc.). – Din fr. invalidité.
INVÁR s. n. Oțel aliat cu mult nichel, caracterizat printr-o dilatare foarte mică și folosit la fabricarea instrumentelor și a aparatelor de precizie. – Din fr. invar.
INVARIÁBIL, -Ă, invariabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este variabil, care nu se schimbă; neschimbător, nevariabil, constant, fix, neschimbat. ♦ Spec. (Gram.; despre cuvinte) Care este lipsit de flexiune; neflexibil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariable.
INVARIABILITÁTE, invariabilități, s. f. Faptul de a fi invariabil; caracterul a ceea ce este invariabil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariabilité.
INVARIÁNT, invarianți, s. m. Mărime, relație, proprietate etc. care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.
INVARIÁNTĂ s. f. v. invariant.
INVÁZIE, invazii, s. f. 1. Intrare neașteptată, năvălire a unei armate inamice într-o țară (cu scopul de a o cuceri, de a o subjuga); cotropire, invadare; p. ext. năvălire, venire neașteptată și în număr mare a cuiva sau a ceva într-un anumit loc. 2. Apariție rapidă și masivă, cu caracter de calamitate, într-o regiune, a unor specii de plante sau de animale dăunătoare sau parazite. 3. (Med.) Stadiu în evoluția ciclică a unei boli infecțioase, care durează de la apariția primelor semne de boală până la instalarea fenomenelor clinice caracteristice. – Din fr. invasion, lat. invasio.
INVAZÍV, -Ă, invazivi, -e, adj. (Med.) Cu caracter de invazie. – Din engl. invasive.
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.
INVECTIVÁRE, invectivări, s. f. Acțiunea de a invectiva și rezultatul ei. – V. invectiva.
INVECTÍVĂ, invective, s. f. Expresie violentă, jignitoare, ofensatoare, vorbă de ocară la adresa cuiva; injurie. ♦ Procedeu stilistic care constă în folosirea expresiei violente, agresive. – Din fr. invective, lat. invectivae.
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a născoci ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. – Din fr. inventer.
INVENTÁR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând unei gospodării sau întreprinderi. ◊ Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium.
INVENTÁRE, inventări, s. f. Acțiunea de a inventa și rezultatul ei; născocire, scornire. – V. inventa.