Toate definitiile
FAGOCITÓZĂ, fagocitoze, s. f. (Biol.) Proces de înglobare și de digerare a bacteriilor și a altor corpuri străine din organism de către fagocite sau alte celule animale. – Din fr. phagocytose.
FLEAȘC interj. Cuvânt care redă sunetul produs la lovirea unui corp moale (și elastic). [Var.: fleóșc interj.] – Onomatopee.
FLEÁȘCĂ s. f. 1. Materie moale și apătoasă, fără consistență; fleșcăială. ♦ Fig. Om moale, lipsit de energie, molâu. 2. (Pop.) Palmă, lovitură dată cu palma. – Cf. fleașc.
FLEBÍTĂ, flebite, s. f. Boală care constă în inflamarea peretelui venelor, urmată de obicei de astuparea venei respective. – Din fr. phlébite.
FLEBOLOGÍE s. f. (Med.) Studiul bolilor sistemului venos și al tratamentului lor. – Din fr. phlébologie.
FLEBOTOMÍE, flebotomii, s. f. Secționare a unei vene pentru a extrage sânge, a introduce o sondă etc.; venesecție. – Din fr. phlébotomie.
FLEC, flecuri, s. n. Petic aplicat pe tocul încălțămintei. [Var.: fleac s. n.] – Din germ. Fleck.
FLECÁR, -Ă, flecari, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar.
FLECĂREÁLĂ, flecăreli, s. f. Vorbărie fără rost, vorbă de clacă; flecărie, pălăvrăgeală. – Flecări + suf. -eală.
FLECĂRÍE, flecării, s. f. Flecăreală. – Flecări + suf. -ie.
FLECUÍ1, flecuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se muia, a se fleșcăi, a se sfărâma; a se moleși. – Et. nec.
FLECUÍ2, flecuiesc, vb. IV. Tranz. A pune flecuri la încălțăminte. – Flec + suf. -ui.
FLECUÍT, -Ă, flecuiți, -te, adj. Muiat, fleșcăit; moleșit. – V. flecui1.
FLECULÉȚ, fleculețe, s. n. Flecușteț. – Fleac1 + suf. -uleț.
FLECUȘTÉȚ, flecuștețe, s. n. Diminutiv al lui fleac1; fleculeț. – Din fleac1.
FLEGMÁTIC, -Ă, flegmatici, -ce, adj. Cu caracter nepăsător, cu sânge rece; imperturbabil, calm, liniștit, placid. ◊ Tip flegmatic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin echilibru, stăpânire de sine și lipsă de mobilitate; persoană cu sistem nervos puternic, echilibrat, lucid, rece. – Din fr. flegmatique.
FLEGMATÍSM s. n. Caracter flegmatic; atitudinea omului flegmatic. – Flegmat[ic] + suf. -ism.
FLEGMAZÍE, flegmazii, s. f. Inflamație internă. – Din fr. phlegmasie.
FLÉGMĂ, flegme, s. f. 1. Mucozitate vâscoasă, purulentă, provenind din diferite părți ale aparatului respirator și eliminată prin tuse sau vomă; expectorație. 2. Fire a omului nepăsător, cu sânge rece; nepăsare, calm, indiferență, răceală. – Din fr. flegme.
FLEGMÓN, flegmoane, s. n. Inflamație purulentă acută a țesutului conjunctiv subcutanat, cauzată de o infecție cu stafilococi sau cu streptococi. – Din fr. phlegmon.
FLÉICĂ, fleici, s. f. Bucată de carne de pe pântecele bovinelor, care se consumă de obicei friptă la grătar. – Din germ. Flecken.
FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni.
FLÉNDERIȚĂ, flenderițe, s. f. (Reg.) Îmbrăcăminte subțire, ușoară (și uzată). – Fleandură + suf. -iță.
FLENDURÍT, -Ă, flenduriți, -te, adj. (Fam.; despre îmbrăcăminte) Zdrențuit. – Fleandură + suf. -it.
FLENDURÓS, -OÁSĂ, flenduroși, -oase, adj. Îmbrăcat în haine rupte; zdrențăros. – Fleandură + suf. -os.
FLEOÁNCĂ s. f. v. fleancă.
FLEOÁRCĂ s. f. v. fleancă.
FLEÓȘ, FLEOÁȘĂ, fleoși, fleoașe, adj. (Rar.) Moleșit, fleșcăit. – Formație onomatopeică.
FLEÓȘC interj. v. fleașc.
FLER, fleruri, s. n. Simț de orientare rapidă într-o împrejurare sau într-o situație dificilă; perspicacitate. – Din fr. flair.