Ultimele cuvinte cautate: caragialian carbolic eroziune
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

FANTEZÍE, fantezii, s. f. 1. Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, a reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. imagine produsă de această facultate; imaginație; reverie. ♦ Spec. Imaginație specifică unui creator (în artă, literatură, știință etc.). ♦ Produs al imaginației; plăsmuire, născocire. 2. Gust, înclinare, dorință ieșită din comun, ciudată (a cuiva). 3. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, având un caracter de improvizație și de virtuozitate. [Var.: (rar) fantasíe, fantazíe s. f.] – Din fr. fantaisie.

FÁNTE, fanți, s. m. 1. (Fam. și peior.) Bărbat (tânăr) afemeiat. 2. Carte de joc reprezentând figura unui tânăr; valet. – Din it. fante.

FANTAZÍE s. f. v. fantezie.

FANTAZÁ, fantazez, vb. I. Intranz. 1. (Livr.) A plăsmui fantasme (2). 2. A spune lucruri imaginate. – De la fantezie.

FANTÁSTIC, -Ă, fantastici, -ce, adj. 1. Care nu există în realitate; creat, plăsmuit de imaginație; ireal, fantasmagoric, fabulos. ♦ Literatură fantastică = gen de literatură în care elementul preponderent îl constituie imaginația, irealul. 2. Care pare o plăsmuire a imaginației; p. ext. extraordinar, grozav, de necrezut. ◊ (Adverbial) Produs fantastic de scump. 3. (Despre oameni) Ale cărui idei sau fapte au un caracter fantezist, bizar. – Din fr. fantastique, lat. phantasticus.

FANTÁST, -Ă, fantaști, -ste, s. m. și f. (Livr.) Persoană dominată de idei fantastice, ireale sau nerealizabile. – Din germ. Phantast.

FANTASMAGÓRIC, -Ă, fantasmagorici, -ce, adj. Care are aspectul unei fantasmagorii, care aparține fantasmagoriei; ireal, fantastic. – Din fr. fantasmagorique.

FANTASÍE s. f. v. fantezie.

FANTÁSC, -Ă, fantaști, -ste, adj. (Livr.) Ciudat, bizar. Spirit fantasc. – Din fr. fantasque.




FANÓN, fanoane, s. n. 1. Fiecare dintre lamele cornoase fixate de maxilarul superior al balenelor. 2. Îndoitură a pielii de pe marginea inferioară a gâtului, la bovine și la unele rase de ovine; salbă. – Din fr. fanon.

FANIÓN, fanioane, s. n. Steguleț care servește de obicei pentru semnalizări (în armată, la căile ferate etc.). [Pr.: -ni-on] – Din fr. fanion.

FANFARONÁDĂ, fanfaronade, s. f. Laudă de sine zgomotoasă și exagerată pentru calități imaginare; lăudăroșenie. – Din fr. fanfaronnade.

FANFARÓN, -OÁNĂ, fanfaroni, -oane, s. m. și f., adj. (Persoană) care se laudă pentru calități închipuite, care face caz de meritele acțiunilor sale; lăudăros. – Din fr. fanfaron.

FANFÁRĂ, fanfare, s. f. 1. Ansamblu muzical (militar) format din persoane care cântă la instrumente de suflat (din alamă) și de percuție. 2. (Rar) Instrument muzical de suflat din alamă (cu sunete naturale). 3. (Înv.) Compoziție muzicală executată de o fanfară (1) sau la un instrument de suflat. – Din fr. fanfare.

FANEROGÁMĂ, fanerogame, s. f. (La pl.) Grup de plante cu flori care se înmulțesc prin semințe; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Plantă fanerogamă. – Din fr. phanérogame.

FANERÍT s. n. Material constituit din foi de placaj de lemn impregnate cu rășină de bachelită și presate, folosit pentru confecționarea carcaselor de aparate electrotehnice, de radio și de televizoare; lignofoliu. – Din engl. phanerite.

FANDOSÍT, -Ă, fandosiți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care are o comportare afectată, plină de mofturi, de pretenții; fasolit, izmenit. – V. fandosi.

FANDOSÍRE, fandosiri, s. f. (Fam.) Faptul de a se fandosi; fandoseală. – V. fandosi.

FANDOSÍ, fandosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A avea o comportare afectată, plină de mofturi, de pretenții; a se fasoli, a se izmeni. – Din ngr. fandázome (aor. fandásu).

FANDOSEÁLĂ, fandoseli, s. f. (Fam.) Atitudine afectată, plină de pretenții; mofturi, fasoane, sclifoseală, fasoleală, fandosire. – Fandosi + suf. -eală.

FANDÁRE, fandări, s. f. Acțiunea de a fanda și rezultatul ei. – V. fanda.

FANDÁ, fandez, vb. I. Intranz. (Sport) A face un pas mare înainte, lateral, oblic sau înapoi, îndoind unul dintre picioare de la genunchi și ținând celălalt picior perfect întins, cu toată talpa pe pământ, astfel încât centrul de greutate al corpului să se afle pe direcția deplasării efectuate. – Din fr. fendre.

FANÁTIC, -Ă, fanatici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dominat de fanatism. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă, trădează fanatism. – Din fr. fanatique, lat. fanaticus.

FANÁT, -Ă, fanați, -te, adj. (Despre flori și legume; p. ext. despre oameni) Care și-a pierdut prospețimea; trecut2, ofilit, veștejit. – V. fana.

FANARIOTIZÁ, fanariotizez, vb. I. Refl. A adopta, a-și însuși obiceiurile, limba, cultura grecească (din epoca fanarioților). [Pr.: -ri-o-] – Fanariot + suf. -iza.

FANARIOTÍSM s. n. (Rar) Dominație, stăpânire a domnilor fanarioți. ♦ Fig. Ipocrizie, fățărnicie. [Pr.: -ri-o-] – Fanariot + suf. -ism.

FANARIÓTIC, -Ă, fanariotici, -ce, adj. (Rar) Fanariot. [Pr.: -ri-o-] – Fanariot + suf. -ic.

FANARIÓT, -Ă, fanarioți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Grec din păturile înstărite care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; spec. demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în țările românești care provenea din această pătură greacă înstărită. ◊ Epoca fanarioților = perioadă din istoria României cuprinsă între anii 1711 și 1821. 2. Adj. Care aparține fanarioților (1), privitor la fanarioți; caracteristic fanarioților; fanariotic. [Pr.: -ri-ot] – Din ngr. fanariótis.

FANÁR, fanare, s. n. (Înv.) Felinar. [Var.: fânár s. n.] – Din ngr. fanári.

FANÁL, fanale, s. n. (Înv.) Felinar mare. – Din fr. fanal.

 <<   <    63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73    >   >> 
pagina 68 din 88

 
Copyright (C) 2004-2020 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii