Toate definitiile

FLUTURÁT s. n. (Rar) Fluturare. – V. flutura.

FLUTURÁTEC, -Ă adj. v. fluturatic.

FLUTURÁTIC, -Ă, fluturatici, -ce, adj., s. m. și f. Flușturatic. [Var.: fluturátec, -ă adj.] – Flutura + suf. -atic.

FLUTURĂTÓR, -OÁRE, fluturători, -oare, adj. Care flutură. – Flutura + suf. -ător.

FLUVIÁL, -Ă, fluviali, -e, adj. Care aparține unui fluviu, privitor la un fluviu; care se face pe un fluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. fluvial, lat. fluvialis.

FLUVIATÍL, -Ă, fluviatili, -e, adj. (Bot.: despre plante) De apă curgătoare. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. fluviatile, lat. fluviatilis.

FLUVIOMÉTRIC, -Ă, fluviometrici, -ce, adj. Referitor la măsurarea variației debitului și nivelului unei ape curgătoare [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviométrique.

FLUVIOMÉTRU, fluviometre, s. n. Aparat cu care se măsoară variațiile de nivel ale apei unui fluviu. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. fluviomètre.

FLÚVIU, fluvii, s. n. Apă curgătoare mare, care se varsă în mări sau în oceane. ♦ Fig. Șuvoi; debit mare. – Din lat. fluvius.

FLUXIÚNE, fluxiuni, s. f. (Med.) Concentrare a sângelui sau a altor lichide în anumite țesuturi, din cauza unei inflamații. Fluxiune periodică = numele unei boli de ochi la cai. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. fluxion.

FLUTURÉL, fluturei, s. m. 1. Fluturaș (1). 2. (La pl.) Plantă erbacee ornamentală, cu flori reunite în capitule mari, galbene în partea superioară, purpurii la bază (Gaillardia aristata). – Fluture + suf. -el.

FLUXMÉTRU, fluxmetre, s. n. Instrument pentru măsurarea fluxului luminos sau a fluxului magnetic. – Din fr. fluxmètre.

FLUIERÁT s. n. Faptul de a fluiera. [Pr.: flu-ie-] – V. fluiera.

FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae). ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi: probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flútur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë.

FURIOSO adv., s. m. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu pasiune, vijelios, puternic. 2. S. m. Varietate de căi rezultată din încrucișarea rasei de galop englezești cu rase locale. [Pr.: -ri-ó-zo] – Cuv. it.

FURÍȘ, -Ă, furiși, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate. ◊ Loc. adv. Pe furiș = în ascuns; tiptil, pe furișate. – Fur + suf. -iș.

FURIȘÁ, furișez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) strecura pe nesimțite, pe furiș, a pătrunde sau a face să pătrundă ori a (se) introduce undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. ◊ Loc. adv. Pe furișate = pe furiș. ♦ Refl. A se ascunde, a se feri de cineva. [Formă gramaticală: (în loc.) furișate] – Din furiș.

FURIȘÁRE, furișări, s. f. Acțiunea de a (se) furișa și rezultatul ei. – V. furișa.

FURIȘÁT, -Ă, furișați, -te, adj. Care se strecoară pe furiș, tiptil; ascuns, neobservat. ♦ (Adverbial) Pe furiș. – V. finișa.

FURMÍNT s. m. Soi de viță de vie cu struguri mijlocii, cilindrici, cu boabe dese, omogene, verzi-gălbui, din care se fac vinuri superioare; vin din acest soi de viță de vie. – Din fr. furmint.

FURNALÍST, furnaliști, s. m. Muncitor care lucrează la furnal (1). – Din fr. foumaliste.

FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare.

FURNICÁR¹, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius.

FURNICÁR², furnicari, s. m. 1. (Ornit.) Albinărel. 2. Mamifer din America de Sud, cu capul lung și îngust, cu botul ascuțit, cu limba lungă și cleioasă, care se hrănește cu furnici (Myrmecophaga jubata). – Furnică + suf. -ar.

FURNICÁRE, furnicări, s. f. Acțiunea de a furnica și rezultatul ei. – V. furnica.

FURNICĂTÚRĂ, furnicături, s. f. Senzație neplăcută de înțepături și de mâncărime de piele. – Furnica + suf. -ătură.

FURNÍR, furnire, s. n. Foaie subțire de lemn care servește la fabricarea placajelor, a panelelor, în industria mobilei etc. – Din germ. Furnier.

FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe față unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mari stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Fumir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren.

FURNIRUÍRE, furniruiri, s. f. Acțiunea de a furnirui și rezultatul ei. – V. furnirui.

FURNIRUÍT, -Ă, furniruiți, -te, adj. (Despre piese de lemn) Acoperit cu furnir. [Pr.: -ru-it] – V. furnirui.