Toate definitiile

FANÁ, fanez, vb. I. Refl. (Despre flori și legume; p. ext. despre oameni) A-și pierde prospețimea; a se trece, a se ofili, a se veșteji. – Din fr. faner.

FAMILÍST, -Ă, familiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană căsătorită, persoană care și-a întemeiat o familie (1). – Familie + suf. -ist.

FAMILIARIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) familiariza. [Pr.: -li-a-] – V. familiariza.

FAMILIARIZÁ, familiarizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) obișnui, a (se) deprinde cu ceva sau cu cineva prin contact mai îndelungat, prin practică, prin adaptare etc. [Pr.: -li-a-] – Din fr. familiariser.

FAMILIARITÁTE, familiarități, s. f. 1. Purtare, atitudine simplă, prietenoasă, cordială. 2. Familiarism; (la pl.) gesturi, cuvinte etc. care sunt îngăduite numai între prieteni foarte apropiați. [Pr.: -li-a-] – Din fr. familiarité, lat. familiaritas, -atis.

FAMILIARÍSM, familiarisme, s. n. Atitudine de intimitate exagerată între membrii unui colectiv; familiaritate (2). [Pr.: -li-a-] – Familiar + suf. -ism.

FÁLCĂ, fălci, s. f. 1. Fiecare dintre cele două oase ale feței în care sunt fixați dinții; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibulă. ◊ Expr. Cu o falcă în cer și (cu) alta (sau una) în pământ = a) (în basme) cu gură enormă, larg deschisă pentru a înghiți tot ce-i iese în cale; b) foarte furios, gata să se certe cu violență. ♦ Partea inferioară a obrazului. ♦ (La insecte) Maxilă. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei mașini, care servește la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfărâmarea ori deformarea unui material etc. – Refăcut din fălci (pl. înv. al lui falce < lat. falx, -cis).

FALBALÁ, falbalale, s. f. (Înv.) Fâșie mai lată (de stofă, dantelă etc.) care împodobea de jur împrejur partea de jos a unei rochii. – Din fr. falbala.

FÁLĂ s. f. 1. Trufie, îngâmfare; orgoliu. 2. Motiv de a se mândri cu ceva sau cu cineva; mândrie. ◊ Loc. vb. (Pop.) A-i fi cuiva fală (cu cineva sau cu ceva) = a se mândri (cu cineva sau cu ceva). 3. Strălucire, măreție; pompă². 4. Glorie, faimă, renume. – Din sl. hvala.

FALANSTERIANÍSM s. n. Doctrină socială utopică (aparținând lui Ch. Fourier), cu caracter socialist. [Pr.: -ri-a-] – Falansterian + suf. -ism.

FALANSTÉR, falanstere, s. n. Asociație de producție în care muncitorii trăiesc în comunitate după sistemul lui Fourier. – Din fr. phalanstère.

FALANGÍST, falangiști, s. m. Membru al falangei¹ (3). – Din fr. phalangiste.

FALAITÁR, falaitari, s. m. Călăreț pe unul dintre caii înaintași înhămați la o trăsură domnească sau boierească de ceremonie și care ținea caii de dârlogi. – Din rus. foreitor, germ. Vorreiter.

FAIRPLAY s. n. Acceptare loială a regulilor (într-un joc, într-un sport, în afaceri). ◊ (Adjectival) Nu a avut o comportare fairplay. [Pr.: férplei] – Cuv. engl.

FAIN, -Ă, faini, -e, adj. (Reg. și fam.) Care este de foarte bună calitate. ♦ Frumos, minunat. – Din germ. fein.

FAIMÓS, -OÁSĂ, faimoși, -oase, adj. Care a devenit extrem de cunoscut (prin însușirile sau defectele sale, prin faptele sale etc.); vestit, celebru, renumit. – Din fr. fameux, lat. famosus (după faimă).

FAIÁNȚĂ, faianțe, s. f. Produs ceramic (sub formă de plăci) cu masa alba, poroasă, acoperită cu smalț, asemănător cu porțelanul, fabricat prin ardere dintr-un amestec de caolin, feldspat, cuarț etc.; (la pl.) varietăți din produsul descris mai sus. ♦ Obiect de olărie făcut din acest produs ceramic (adesea colorat). – Din fr. faïence, it. faenza.

FAIANȚÁRE, faianțări, s. f. Acțiunea de a faianța. [Pr.: fa-ian-] – V. faianța.

FAIANȚÁR, faianțar, s. m. Muncitor specializat în faianțare; faianțator. [Pr.: fa-ian-] – Faianță + suf. -ar.

FAIANȚÁ, faianțez, vb. I. Tranz. A acoperi ceva cu plăci de faianță. [Pr.: fa-ian-] – Din faianță.

FÁGUR s. m. v. fagure.

FAGOCÍT, fagocite, s. n. Celulă sangvină a organismelor animale care apără organismul de infecție, digerând elementele străine pătrunse în el. [Pl. și: (m.) fagociți] – Din fr. phagocyte.

FAGACÉE s. f. pl. Familie de arbori și arbuști cu frunze alterne, cu flori mici, unisexuate, dispuse în amenți, și cu fructele achene. – Din fr. fagacées.

FAG, fagi, s. m. Copac înalt cu coaja netedă, alburie sau cenușie și cu lemnul tare, cu frunze ovale, netede, lucioase, cu perișori fini pe margini (Fagus silvatica). – Lat. fagus.

FAMILIÁR, -Ă, familiari, -e, adj. 1. (Despre exprimare, limbaj, stil) Care este folosit în (sau apropiat de) vorbirea obișnuită; simplu, fără pretenții. ♦ (Despre atitudini, comportări etc.; p. ext. despre oameni) Simplu, prietenos, apropiat; p. ext. care este fără respectul cuvenit, ireverențios. 2. Care este binecunoscut, obișnuit cuiva. [Pr.: -li-ar] – Din fr. familier, lat. familiaris.

FÁMEN, fameni, s. m. (Înv.) Bărbat castrat; spec. eunuc. ♦ Fig. Bărbat decăzut din punct de vedere moral. – Refăcut din fameni (pl. lui famăn înv. „bărbat castrat”, din lat. *feminus, din femina).

FAMÉLIC, -Ă, famelici, -ce, adj. (Livr.) Înfometat, flămând. – Din fr. famélique, lat. famelicus.

FAMÁT, -Ă, famați, -te, adj. (În sintagma) Rău famat = care are o reputație proastă; deocheat. – Din fr. [mal] famé.

FALÚN, falune, s. n. (Geol.) Depozit necimentat format (în zona litorală a mărilor) din resturile cochiliilor de moluște. – Din fr. falun.

FAETÓN, faetoane, s. n. 1. Trăsură înaltă, ușoară, cu patru roți și cu capotă pentru scaunul din față, putând transporta 6-8 persoane. 2. Vehicul ușor, cu două roti, pe arcuri, cu o singură banchetă pentru persoane, tras de un cal; șaretă. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. phaéton.