Toate definitiile
BIBLIOGRÁFIC, -Ă, bibliografici, -ce, adj. Care aparține bibliografiei, privitor la bibliografie. [Pr.: -bli-o] – Din fr. bibliographique.
BIBLIOGRAFÍE, bibliografii, s. f. 1. Descriere de specialitate a lucrărilor unui autor sau a lucrărilor referitoare la o anumită problemă. 2. Carte care cuprinde o bibliografie (1). 3. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu descrierea, aprecierea, sistematizarea și răspândirea publicațiilor. 4. Material informativ asupra unei probleme. [Pr.: -bli-o] – Din fr. bibliographie.
BIBLIOLÓG, -Ă, bibliologi, -ge, s. m. și f. Specialist în bibliologie. [Pr.: bli-o-] – Din fr. bibliologue.
BIBLIOLÓGIC, -Ă, bibliologici, -ce, adj. Care aparține bibliologiei, privitor la bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologique.
BIBLIOLOGÍE s. f. Studiul cărții ca fenomen al vieții sociale, care cuprinde istoria, producția și răspândirea cărții. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologie.
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane.
BIBLIOMANÍE s. f. Pasiune exagerată pentru cărți. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomanie.
BIBLIORÁFT, bibliorafturi, s. n. Clasor de carton în formă de carte pentru păstrarea corespondenței, a actelor etc. [Pr.: -bli-o-] – Biblio[tecă] + raft.
BIBLIOTECÁR, -Ă, bibliotecari, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu administrarea și cu funcționarea unei biblioteci. – Din fr. bibliothécaire.
BIBLIOTÉCĂ, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobilă specială cu rafturi de ținut cărți. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. 3. Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Instituție care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 4. Nume dat unei serii de cărți care prezintă caractere comune și sunt publicate de aceeași editură. – Din fr. bibliothèque, lat. bibliotheca.
BIBLIOTECONÓMIC, -Ă, biblioteconomici, -ce, adj. Care aparține biblioteconomiei, privitor la biblioteconomie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomique.
BIBLIOTECONOMÍE s. f. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu formarea, administrarea și organizarea bibliotecilor. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomie.
BIBLIOTÉHNICĂ s. f. Tehnica producerii materiale a unei cărți. [Pr.: -bli-o-] – După fr. bibliotechnie.
BICAMERÁL, -Ă, bicamerale, -e, adj. (Despre sistemul reprezentativ al unui stat) Care constă din două adunări reprezentative, denumite, uneori, camere. – Din fr. bicaméral.
BICARBONÁT, bicarbonați, s. m. Sare a acidului carbonic, în care un atom de hidrogen a fost înlocuit printr-un metal. ◊ Bicarbonat (de sodiu) = sare în formă de pulbere albă, folosită în farmacie și în bucătărie. – Din fr. bicarbonate.
BICARPELÁR, -Ă, bicarpelari, -e, adj. (Despre gineceu) Format din două carpele. – Din fr. bicarpelaire.
BICEFÁL, -Ă, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) Cu două capete. – Din fr. bicéphale.
BICENTENÁR, -Ă, bicentenari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care durează de două secole, care a împlinit două sute de ani. 2. S. n. Împlinire a două secole de la un eveniment (important); a doua suta aniversare a unui eveniment. – Din fr. bicentenaire.
BÍCEPS, bicepși, s. m. Mușchi cu extremitatea superioară despărțită în două ligamente; (în special) mușchiul dintre umăr și cot, care face să se îndoaie antebrațul. – Din fr., lat. biceps.
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec.
BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele să meargă. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. [Var.: (reg.) zbici s. n.] – Din sl. biči.
BICICLÉTĂ, biciclete, s. f. Vehicul cu două roți pus în mișcare prin două pedale acționate cu picioarele și folosit, de obicei, pentru transportul unei singure persoane. ◊ Bicicletă-tandem = bicicletă pentru două persoane, fiecare acționând câte o pereche de pedale. – Din fr. bicyclette.
BICÍCLIC, -Ă, biciclici, -ce, adj. Cu două cicluri. – Bi- + ciclic.
BICICLÍST, -Ă, bicicliști, -ste, s. m. și f. Persoană care umblă pe bicicletă; ciclist (1). – Din fr. bicycliste.
BICÍCLU, bicicle, s. n. Velociped cu două roți inegale, dintre care prima este roata motoare. – Din fr. bicycle.
BICÍSNIC, -Ă, adj., s. m. și f. v. becisnic.
BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu biciul. ♦ Tranz. A lovi cu ceva (subțire ca biciul), producând usturime; a flagela; a cravașa. 2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără cruțare. [Prez. ind. și bíciui. - Var.: (reg.) zbiciuí vb. IV] – Bici + suf. -ui.
BICIUIÁLĂ, biciuieli, s. f. Biciuire. [Pr.: -ciu-ia-] – Biciui + suf. -eală.
BICIUÍRE, biciuiri, s. f. Acțiunea de a (se) biciui și rezultatul ei; biciuială. – V. biciui.
BICIUITÓR, -OÁRE, biciuitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care biciuiește; usturător. – Biciui + suf. -tor.