Toate definitiile
BÍNTĂ, binte, s. f. (Mar.) Baba. – Din it. binda.
BIO- Element de compunere cu sensul „(referitor la) viață”, care servește la formarea de substantive și adjective. [Pr.: bi-o] – Din fr. bio-
BIOACUMULÁRE, bioacumulări, s. f. Proces de acumulare în sol a substanțelor organice în urma descompunerii resturilor vegetale și animale, care contribuie la fertilizarea pământului. [Pr.: bi-o-a-] – Bio- + acumulare.
BIOACÚSTIC, -Ă, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul producerii, structurii și funcției semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustică (1). [Pr.: bi-o-a-] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacoustics.
BIOAMPLIFICATÓR, bioamplificatoare, s. n. (Med.) Aparat electronic folosit pentru amplificarea biopotențialelor musculare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioamplificateur.
BIOASTRONAÚTIC, -Ă, bioastronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază condițiile vieții în cosmos. 2. Adj. De bioastronautică (1). [Pr.: bi-o-as-tro-na-u-] – Din germ. Bioastronautik, fr. bioastronautique.
BIOBIBLIOGRÁFIC, -Ă, biobibliografici, -ce, adj. Care aparține biobibliografiei, privitor la biobibliografie. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Bio- + bibliografic.
BIOBIBLIOGRAFÍE, biobibliografii, s. f. Biografia unui autor împreună cu titlurile lucrărilor lui și ale celor privitoare la viața și la activitatea lui. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Din fr. biobibliographie.
BIOCATALIZATÓR, biocatalizatori, s. m. Substanță care provoacă sau grăbește o reacție chimică în organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Bio- + catalizator (după fr. biocatalyseur).
BIOCENÓTIC, -Ă, biocenotici, -ce, adj. (Biol.) De biocenoză. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénotique.
BIOCENÓZĂ, biocenoze, s. f. (Biol.) Asociație biologică de plante care se află într-un echilibru dinamic dependent de mediu. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénose.
BIOCHÍMIC, -Ă, biochimici, -ce, adj. Care aparține biochimiei, care privește biochimia. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimique.
BIOCHIMÍE s. f. Știință care studiază compoziția și procesele chimice ale materiei vii; chimie biologică. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimie.
BIOCHIMÍST, -Ă, biochimiști, -te, s. m. și f. Specialist în biochimie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimiste.
BIOCIBERNÉTIC, -Ă, biocibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între cibernetică și biologie. 2. Adj. De biocibernetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocybernétique.
BIOCINÉTIC, -Ă, biocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul mișcării organismelor vii. 2. Adj. De biocinetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocynétique.
BIOCLIMÁTIC, -Ă, bioclimatici, -ce, adj. De bioclimatologie. – Din fr. bioclimatique.
BIOCLIMATOLÓG, -Ă, bioclimatologi, -ge, s. m. și f. Specialist în bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologue.
BIOCLIMATOLOGÍE s. f. Știință care studiază influența climei asupra ființelor vii. [Pr.: bi-o] – Din fr. bioclimatologie.
BIOCOMBUSTÍBIL, biocombustibili, s. m. Combustibil de natură biologică. [Pr.: bi-o-] – Bio- + combustibil.
BIOCOMPATÍBIL, -Ă, biocompatibili, -e, adj. Compatibil cu materia vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocompatible.
BIOCOMPLÉX, biocomplexe, s. n. Ansamblu de specii de organisme vegetale și animale instalate într-o navă spațială pentru cercetări în cosmos sau pentru asigurarea unui sistem ecologic la bordul acesteia. [Pr.: bi-o-] – Bio- + complex.
BIOCONȘTIÍNȚĂ, bioconștiințe, s. f. Formă de conștiință atribuită animalelor, mai ales celor superioare. [Pr.: bi-o-con-ști-in-] – Bio- + conștiință.
BIOCRÓM s. n. Pigment de natură vegetală sau animală. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochrome.
BIOCURÉNT, biocurenți, s. m. Activitate electrică prezentă în țesuturile și organele animalelor. [Pr.: -bi-o-] – Bio- + curent.
BIODEGRADÁBIL, -Ă, biodegradabili, -e, adj. (Despre animale, produse chimice etc.). Care poate fi degradat de factori biologici. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodégradable, engl. biodegradable.
BIODETECTÓR, biodetectoare, s. n. (Biol.) Organ de simț al organismelor vii. [Pr.: bi-o-] – Bio- + detector.
BIODETERIORÁRE, biodeteriorări, s. f. Degradare sub acțiunea factorilor biologici. [Pr.. bi-o-de-te-ri-o-] – Bio- + deteriorare.
BIODINÁMIC, -Ă, biodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină care studiază dinamica funcțiilor organice. 2. Adj. De biodinamică. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodynamique.
BIOELECTRÍC, -Ă, bioelectrici, -ce, adj. De bioelectricitate. [Pr.: bi-o-e-] – Din engl. bioelectric.