Toate definitiile
BETATRÓN, betatroane, s. n. (Fiz.) Aparat de accelerare a electronilor. – Din fr. bêtatron.
BETEÁG, -Ă, betegi, -ge, adj., s. m. și f. (Pop.) 1. (Om) infirm, schilod. 2. (Om) bolnav. – Din magh. beteg.
BETEÁLĂ s. f. 1. (Adesea fig.) Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦ Spec. Podoabă făcută din asemenea fire (pentru mirese). [Var.: peteală s. f.] 2. (Bot.) Orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis). [Var.: peteálă s. f.] – Din ngr. petálion.
BETEGEÁLĂ s. f. v. betejeală.
BETEGÍ vb. IV. v. beteji.
BETEGÍE, betegii, s. f. (Reg.) Infirmitate. – Beteag + suf. -ie.
BETEJEÁLĂ, betejeli, s. f. (Pop.) Infirmitate. [Var.: betegeálă s. f.] – Betegi + suf. -eală.
BETEJÍ, betejesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A provoca cuiva o infirmitate sau a rămâne infirm. ♦ Refl. Spec. A face o hernie. 2. Refl. (Reg.) A se îmbolnăvi. [Var.: betegí vb. IV] – Din beteag.
BETELÍE, betelii, s. f. Fâșie îngustă cusută în partea de sus a pantalonilor, a fustei etc.; tivitură făcută în același loc (ca să se treacă prin ea un șiret etc.); bată; p. ext. margine tivită la gâtul sau la mânecile cămășii sau ale iei. – Din bată.
BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. (Pop.) Infirmitate, invaliditate. ♦ Fig. Defect moral; cusur. ♦ Fig. Defecțiune. 2. (Reg.) Boală. – Din magh. betegség.
BETÓN s. n. 1. Amestec de pietriș, nisip, ciment (sau asfalt, var hidraulic etc.) și apă, care se transformă prin uscare într-o masă foarte rezistentă și se folosește în construcții. ◊ Beton armat = amestecul descris mai sus, turnat peste o armătură de vergele metalice. (În sintagma) Beton vibrat = beton de ciment a cărui compactitate este sporită după turnarea în cofraje prin imprimarea unor oscilații rapide cu ajutorul unor aparate speciale. 2. (Sport) Sistem de apărare folosit în unele jocuri sportive (mai ales în fotbal), constând în utilizarea supranumerică a jucătorilor în linia defensivă. – Din fr. béton.
BETONÁ, betonez, vb. I. Intranz. și tranz. A turna betonul moale în cofrajele unei construcții, în săpăturile de fundații etc. – Din fr. bétonner.
BETONÁRE, betonări, s. f. Acțiunea de a betona. - V. betona.
BETONIÉR, betonieri, s. m. Betonist. [Pr.: -ni-er] – Beton + suf. -ier.
BETONIÉRĂ, betoniere, s. f. Mașină pentru prepararea betonului. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. bétonnière.
BETONÍST, -Ă, betoniști, -ste, s. m. și f. Muncitor, tehnician sau inginer specializat în lucrări de beton; betonier. – Beton + suf. -ist.
BETULACÉE, betulacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu flori unisexuate grupate în amenți, care se polenizează prin intermediul vântului; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. bétulacées.
BEȚÍE, beții, s. f. 1. Stare în care se află omul alcoolizat; stare de ebrietate. ♦ Consumare regulată de alcool în mari cantități; alcoolism, etilism. 2. Petrecere la care se bea foarte mult alcool; chef. 3. (În sintagmele) Beție rece (sau cu stupefiante) = stare de amețeală, de hiperexcitație sau de halucinație provocată de introducerea stupefiantelor în organism. Beție albă = toxicomanie. Beția adâncurilor = stare de euforie provocată de creșterea azotului în sânge la persoane care coboară la mari adâncimi în mări sau oceane. 4. Fig. Stare sufletească de tulburare, de uitare de sine. ♦ Beție de cuvinte = înșirare bombastică de cuvinte, stil umflat. – Beat + suf. -ie.
BEȚIGÁȘ, bețigașe, s. n. Bețișor. – Din băț.
BEȚIȘÓR, bețișoare, s. n. Diminutiv al lui băț; bețigaș. – Băț + suf. -ișor.
BEȚÍV, -Ă, bețivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are viciul beției (1); (om) alcoolic, băutor. – Cf. lat. *bibitivus.
BEȚIVÁN, -Ă, bețivani, -e, adj., s. m. și f. Augmentativ al lui bețiv. - Bețiv + suf. -an.
BEUTÚRĂ s. f. v. băutură.
BEZ adv. (Înv.; astăzi glumeț) Afară de..., lăsând la o parte...; fără. – Din sl. bezŭ.
BEZEÁ, bezele, s. f. 1. (Fam.) Sărutare simbolică trimisă cuiva cu vârful degetelor. 2. Prăjitură făcută din albuș de ou bătut cu zahăr. – Din fr. baiser.
BEZMÉN s. n. (Înv. și reg.) Închiriere pe termen lung sau fără termen a unui teren, cu obligația de a plăti o sumă de bani sau în natură. – Din ucr. bezmyn.
BEZMÉTEC, -Ă adj. v. bezmetic.
BEZMÉTIC, -Ă, bezmetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Fără rost, fără căpătâi; p. ext. zăpăcit, năuc, bezmeticit, dezmeticit. [Var.: bezmétec, -ă adj.] – Din ucr. bezmatok „[stup] fără matcă”.
BEZMETICÍ, bezmeticesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla ca un bezmetic. – Din bezmetic.
BEZMETICÍT, -Ă, bezmeticiți, -te, adj. Bezmetic. – Bezmetic + suf. -it.