Toate definitiile
BÉNGA subst. (Fam.; în expr.) A-l lua benga (pe cineva) = a-l lua dracul, a o păți; a muri. – Din țig. benga.
BENGÁL, bengale, adj. (În sintagma) Foc bengal = foc de artificii. – Din fr. (feu de) Bengale.
BENGALÉZ, -Ă, bengalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor indo-european care populează regiunile de pe malurile cursului inferior al Gangelui și al Brahmaputrei; (și la sg.) persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține bengalezilor (1), privitor la bengalezi. – Bengal (n. pr.) + suf. -ez.
BENGALÍ s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Nume dat mai multor păsări, înrudite cu vrabia, cu penajul colorat în albastru ori cafeniu, originare din India. 2. Adj. (În sintagma) Limba bengali = limba vorbită în Bengal (India). [Acc. și: bengáli] – Din fr. bengali.
BENGHI, benghiuri, s. n. (Pop.) Mic semn negru (natural sau artificial) pe obraz sau pe trup. ♦ (În superstiții) Semn făcut pe fruntea cuiva ca să fie ferit de deochi. [Var.: benchi, zbenghi s. n.] – Cf. tc. benek.
BENÍGN, -Ă, benigni, -e, adj. (Despre boli) Lipsit de gravitate; ușor. – Din lat. benignus, fr. bénin, -igne.
BENIGNITÁTE s. f. Stare ușoară a unei boli. – Din fr. bénignité.
BENINÉZ, -Ă, beninezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în Benin. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din Benin. – Benin (n. pr.) + suf. -ez.
BENÍȘ s. n. v. biniș.
BENJAMÍN s. m. (Rar) Cel mai mic copil al unei familii; cel mai tânăr membru al unui grup. – Din fr. benjamin.
BENOÁR, benoare, s. n. Lojă situată la nivelul parterului. – Din fr. baignoire.
BENTÍȚĂ, bentițe, s. f. Diminutiv al lui bantă. [Var.: bendiță s. f.] – Bantă + suf. -iță.
BENTÓNIC, -Ă, bentonici, -ce, adj. Care trăiește pe fundul apelor. – Din fr. benthonique.
BENTONÍT s. n. Rocă sedimentară argiloasă cu proprietăți absorbante, utilizată ca decolorant sau dezodorizant. [Var.: bentonită s. f.] – Din fr. bentonite.
BENTONÍTĂ s. f. v. bentonit.
BÉNTOS s. n. Totalitatea organismelor care trăiesc pe fundul apelor. – Din fr. benthos.
BENZEDRÍNĂ s. f. (Farm.) Excitant cerebral care înlătură temporar somnul și foamea; amfetamină. – Din engl. benzedrine.
BENZÉN, benzeni, s. m. Hidrocarbură lichidă, incoloră, insolubilă în apă, extrasă din gudroanele cărbunilor de pământ sau din petrol, și care se folosește, ca decolorant, ca materie primă la fabricarea unor compuși organici etc. – Din fr. benzène.
BENZÉNIC, -Ă, benzenici, -ce, adj. (Despre corpuri sau grupuri moleculare) în a cărui compoziție intră benzenul; care aparține familiei benzenului. – Din fr. benzénique.
BENZÍNĂ, benzine, s. f. Lichid incolor, ușor inflamabil, cu miros caracteristic, produs petrolier sau de sinteză, folosit mai ales drept combustibil la motoarele cu explozie. – Din fr. benzine.
BENZIPIRÉN s. n. Substanță extrasă din gudron, folosită în oncologie. – Din engl. benzipiren.
BENZOÁT, benzoați, s. m. Sare sau ester al acidului benzoic. [Pr.: -zo-at] – Din fr. benzoate.
BENZÓE s. f. Produs natural, vegetal, solid, care conține rășini, acid benzoic și un ulei volatil și care este folosit în dermatologie și în parfumerie; smirnă. – Din fr. benzoë.
BENZÓIC, benzoici, adj. (În sintagma) Acid benzoic = substanță cristalină, albă, extrasă din rășini naturale sau fabricată sintetic și întrebuințată în industria coloranților, a medicamentelor etc. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. benzoïque.
BENZOLÍSM s. n. Totalitatea tulburărilor care apar în intoxicația (profesională) cu benzen. – Din fr. benzolisme.
BENZONAFTÓL, benzonaftoli, s. m. Benzoat de naftol, folosit ca medicament antibiotic în infecțiile intestinale. – Din fr. benzonaphtol.
BENZOPIRÍNĂ s. f. Substanță gudronată care se găsește în fumul de țigară. – Din fr. benzopirine.
BENZOPURPURÍNĂ s. f. Substanță colorantă care constituie unul dintre cei mai importanți coloranți roșii pentru bumbac. – Din fr. benzopurpurine.
BERÁR, berari, s. m. Specialist în fabricarea berii1. ♦ Negustor care ține o berărie. – Bere1 + suf. -ar.
BERĂRÍE, berării, s. f. Locul în care se bea bere1; braserie; p. ext. restaurant. ♦ (Rar) Fabrică de bere1. – Bere1 + suf. -ărie.