Toate definitiile
BERBÁNT, berbanți, s. m. (Înv. și fam.) Bărbat afemeiat, crai. – Din ngr. berbántis.
BERBANTLẤC, berbantlâcuri, s. n. (Înv. și fam.) Purtare, faptă de berbant. – Berbant + suf. -lâc.
BERBÉC, berbeci, s. m. I. 1. Masculul oii; arete. 2. (La sg. art.) Constelație din emisfera boreală; unul din cele douăsprezece semne ale zodiacului. ◊ Zodia berbecului = perioada dintre 21 martie și 21 aprilie, când soarele trece în dreptul berbecului (I 2). II. 1. Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor și porților unei cetăți asediate. 2. Greutate mare, acționată mecanic sau manual, care prin cădere, servește la baterea pilonilor, la bătucit pământul, la spargerea bucăților mari de fontă etc. [Var.: berbéce s. m.] – Lat. berbex, -ecis (= vervex).
BERBECÁR, berbecari, s. m. Păstor de berbeci (I 1). – Berbec + suf. -ar.
BERBECÁT, -Ă, berbecați, -te, adj. (Rar; despre capul unui animal) Cu fruntea bombată ca a berbecului (I 1); (despre botul sau fruntea unui animal) cu profil convex. – Berbec + suf. -at.
BERBECĂRÍE, berbecării, s. f. Țarc, îngrăditură unde se țin berbecii (I 1) despărțiți de oi. – Berbec + suf. -ărie.
BERBÉCE s. m. v. berbec.
BERBECÉL, berbecei, s. m. 1.(Zool.) Berbecuț. 2. (Ornit.) Sfrâncioc mare. – Berbec + suf. -el.
BERBECÍ, berbecesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A izbi, a lovi puternic. – Din berbec.
BERBECÚȚ, berbecuți, s. m. Diminutiv al lui berbec (I 1); berbecel. [Var.: bărbăcúț s. m.] – Berbec + suf. -uț.
BERBELEÁCUL s. n. art. (În loc. adv.) De-a berbeleacul = de-a rostogolul, peste cap. – Cf. berbec.
BERBÉR, -Ă, berberi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație hamito-semitică din nordul Africii; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține berberilor (1), privitor la berberi. – Din fr. berbère.
BERBÍNȚĂ s. f. v. bărbânță.
BERC1, bercuri, s. n. (Reg.) Dumbravă, pădurice. – Din magh. berek.
BERC2, BEÁRCĂ, berci, -ce, adj. 1. (Despre animale) Cu coada scurtă sau scurtată; fără coadă. 2. (Despre căciuli; la f.) Fără vârf, fără țugui, teșit. – Et. nec.
BERCEUSE s. f. Piesă instrumentală care are la bază un cântec de leagăn. [Pr.: bersöz] – Cuv. fr.
BÉRE1, (rar) beri, s. f. 1. Băutură slab alcoolică, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. 2. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere1 (1). – Din germ. Bier (influențat de bere2).
BÉRE2 s. f. Faptul de a bea. – V. bea.
BERECHÉT, (1, 2) berecheturi, s. n., (3, 4) berecheți, s. m. (Reg.) 1. S. n. Belșug, abundență. ♦ (Adverbial; sens curent) Din belșug, din abundență. 2. S. n. Noroc, prosperitate (neașteptată). 3. S. m. (Ir.) Om care aduce belșug, noroc. 4. S. m. Om șiret, mincinos, șmecher, care înșală pe alții, haimana. – Din tc. bereket.
BEREGÁTĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe; p. ext. gâtlej. – Cf. scr. berikat.
BERÉT s. n. v. beretă.
BERÉTĂ, berete, s. f. Șapcă marinărească fără cozoroc; p. ext. bască. [Var.: (rar) berét s. m.] – Din fr. béret.
BERGAMÓT, -Ă adj. v. pergamut.
BERGAMÚT, -Ă adj. v. pergamut.
BERI-BÉRI s. n. Boală din Extremul Orient datorată lipsei vitaminei B1 din organism. – Din fr. béribéri.
BERÍL, beriluri, s. n. Piatră prețioasă de diverse culori, reprezentând un silicat natural de beriliu și aluminiu. – Din fr. béryl, lat. beryllus.
BERÍLIU s. n. Metal alb, ductil și maleabil, foarte dur, întrebuințat la aliaje și ca dezoxidant; gluciniu. – Din fr. beryllium.
BERJÉRĂ, berjere, s. f. Fotoliu adânc și larg, având un spătar înalt cu rezemătoare laterale pentru cap. – Din fr. bergère.
BERLÍNĂ, berline, s. f. (Înv.) 1. Trăsură mare închisă, asemănătoare cu cupeul, cu două banchete așezate față în față. 2. Autoturism cu două sau patru portiere și cu patru geamuri laterale. – Din fr. berline, it. berlina.
BERNARDÍN1, bernardini, s. m. Câine mare, cu părul lung, de culoare albă cu pete roșcate, originar din Elveția, dresat pentru găsirea persoanelor rătăcite în munți; saint-bernard. – Din germ. Bernhardiner.