Toate definitiile
PANSLAVÍSM s. n. Curent politic apărut în sec. XIX, care urmărea unirea într-un singur stat a tuturor popoarelor slave. – Din fr. panslavisme.
PANSLAVÍST, -Ă, panslaviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al panslavismului. – Din fr. panslaviste.
PANTAGRUÉLIC, -Ă, pantagruelici, -ce, adj. (Livr.; despre pofta de mâncare, foame) Extraordinar, colosal, devorant; (despre ospețe, mese) foarte bogat. [Pr.: -gru-e-] – Din fr. pantagruélique.
PANTAHÚZĂ, pantahuze, s. f. (Astăzi fam. și depr.) Listă de subscripție cu care se strâng bani pentru clădirea sau pentru repararea unei biserici, pentru o operă de binefacere etc. – Din ngr. pantahúsa.
PANTALÓN, pantaloni, s. m. 1. (De obicei la pl.) Îmbrăcăminte exterioară care acoperă, de la mijloc în jos, corpul și fiecare picior în parte; nădrag. ♦ Chiloți, izmene. 2. Piesă de tablă sau de metal turnat, goală în interior, folosită la bifurcarea unei conducte. – Din ngr. pantalóni, fr. pantalon.
PANTALONÁDĂ, pantalonade, s. f. (Livr.) Comedie burlescă; p. ext. bufonerie. – Din fr. pantalonnade.
PANTALONÁR, pantalonari, s. m. 1. Denumire depreciativă dată de către boierii conservatori în secolul trecut tinerilor progresiști care adoptaseră îmbrăcămintea occidentală. ♦ (Pop.) Nume depreciativ dat de țărani celor îmbrăcați orășenește; spec. orășean, târgoveț. 2. (Rar) Croitor specializat în confecționarea pantalonilor. – Pantalon + suf. -ar.
PANTALONÁȘ, pantalonași, s. m. (Mai ales la pl.) Diminutiv al lui pantalon. ♦ Spec. Pantalon scurt pentru copii. ♦ Spec. Chilot lung până la gleznă, împodobit cu volane de dantelă, pe care îl purtau femeile. – Pantalon + suf. -aș.
PÁNTĂ, pante, s. f. 1. Porțiune de teren cu suprafața înclinată față de planul orizontal, care formează de obicei versantul unei forme de relief; povârniș, coastă. ◊ Loc. adv. și adj. În pantă = înclinat, pieziș. ◊ Expr. A cădea (sau a aluneca) pe panta... (sau pe o pantă...) = a) a se lăsa prins, antrenat de...; b) a se îndrepta către..., a duce către... 2. Unghi ascuțit format de o dreaptă sau de un plan cu dreapta sau cu planul orizontal; tangenta trigonometrică a acestui unghi; înclinare față de orizontală. – Din fr. pente.
PANTEÍSM, s. n. Concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga natură. – Din fr. panthéisme.
PANTEÍST, -Ă, panteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de panteism, privitor la panteism; care admite, susține panteismul; panteistic. 2. S. m. și f. Adept al panteismului. – Din fr. panthéiste.
PANTEÓN, panteonuri, s. n. 1. (La greci și la romani) Templu consacrat cultului tuturor zeilor. 2. Monument național în care se depun rămășițele pământești ale oamenilor iluștri. ♦ Fig. Totalitatea oamenilor iluștri ai unei țări. [Pr.: -te-on] – Din fr. panthéon.
PANTÉRĂ, pantere, s. f. Mamifer carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu și musculos, cu blana gălbuie-roșcată cu pete închise, care trăiește în Asia și Africa; leopard, pardos (Felis pardus). – Din fr. panthère.
PANTOCRÁTOR s. n. Icoană pictată în bisericile ortodoxe pe bolta naosului, care reprezintă pe Isus Cristos ca împărat al lumii; p. ext. cupola de deasupra naosului, unde se află această icoană. – Din ngr. pantokrátor.
PANTÓF, pantofi, s. m. Încălțăminte de stradă din piele, din materiale sintetice sau din pânză, care acoperă laba piciorului până la gleznă. – Din germ. Pantoffel.
PANTOFÁR, pantofari, s. m. Persoană care face ori repară pantofi sau orice fel de încălțăminte; cizmar; negustor sau vânzător de încălțăminte. – Pantof + suf. -ar.
PANTOFĂREÁSĂ, pantofărese, s. f. Soția pantofarului. – Pantofar + suf. -easă.
PANTOFIÓR, pantofiori, s. m. Diminutiv al lui pantof. – Pantof + suf. -ior.
PANTOGRÁF, pantografe, s. n. 1. Aparat utilizat pentru reproducerea unui desen, a unui plan etc. la aceeași mărime cu un model dat sau la o scară diferită de a modelului. 2. Dispozitiv montat pe acoperișul unor vehicule electrice, care face contactul între instalația electrică a vehiculului și rețeaua electrică fixă de alimentare. – Din fr. pantographe.
PANTOGRÁFIC, -Ă, pantografici, -ce, adj. Referitor la pantografie, de pantografie. – Din fr. pantographique.
PANTOGRAFÍE s. f. Reproducere a unui desen cu ajutorul pantografului. – Din fr. pantographie.
PANTOMÉTRU, pantometre, s. n. Instrument topografic cu care se măsoară unghiurile orizontale. – Din fr. pantomètre.
PANTOMÍMIC, -Ă, pantomimici, -ce, adj. De pantomimă, ca într-o pantomimă, exprimat prin gesturi. – Din fr. pantomimique.
PANTOPÓN s. n. Substanță extrasă din opiu sub formă de pulbere brună cu gust amar, solubilă în apă, cu acțiune analgezică similară opiului. – Din fr. pantopon.
PANTRÓP, -Ă, pantropi, -e, adj. (Biol.; despre microbi, viruși) Care se poate localiza în orice parte a organismului. – După engl. pantropic.
PANTÚM, pantumuri, s. n. Specie fixă a poeziei lirice, în care al doilea și al patrulea vers dintr-un catren formează primul și al treilea vers din catrenul următor. [Pl. și: pantume] – Din fr. pantoum.
PANȚARÓLĂ, panțarole, s. f. Numele unui joc de cărți care se joacă în trei persoane. – Din pol. pancerola.
PANȚẤR s. m. v. panțir.
PANȚÍR, panțiri, s. m. Mercenar dintr-un corp de oaste (călare) din trecut, însărcinat mai ales cu paza granițelor, cu transmiterea știrilor și cu aducerea la îndeplinire a unor porunci ale autorităților; p. gener. (pop.) ostaș. [Var.: panțấr s. m.] – Din pol. pancerz, scr. pancir.
PÁNUS s. n. (Med.) 1. Vascularizație anormală a unei membrane, însoțită de formare de țesut conjunctiv. 2. Adenită nesupurată. – Din fr. pannus.